Michał Mrowiec, actualul Vicepreședinte de Vânzari al Kompania Piwowarska, va prelua rolul de Președinte al Ursus România începând cu data de 1 ianuarie 2023, după decizia lui Paul Barnett de a se întoarcă în țara natală, Australia.
Contribuția lui Michał Mrowiec
Michał a făcut parte, în ultimii 7 ani, din echipa Kompania Piwowarska, afacerea poloneză a grupului Asahi Europe & International. A avut o contribuție semnificativă la creșterea profitabilității prin transformarea strategiei comerciale a companiei și prin coordonarea unor proiecte majore de investiții. Anterior, a fost Director Comercial la Coca Cola HBC în Polonia și Vicepreședinte de Vânzări la Unilever, implementând mai multe inițiative de transformare organizațională. Michał a finalizat masteratul la Universitatea de Economie din Katowice, Polonia.
„Numirea la conducerea Ursus Breweries mă onorează și mă bucur să vin în România – o țară care se aseamănă cu țara mea natală, Polonia. Echipa de aici face performanță, iar compania are deja rolul de lider al pieței berii și am acceptat cu entuziasm provocarea de a duce mai departe proiectele de dezvoltare sustenabilă și comercială ale companiei, demarate de echipă alături de Paul. Voi lucra îndeaproape cu colegii mei și îmi voi pune la dispoziție know-how-ul și experiența acumulate până acum astfel încât să ne menținem pe același loc în topul preferințelor consumatorilor din România,” a declarat Michał Mrowiec.
„Am avut o experiență foarte bună în echipa Ursus Breweries și le mulțumesc tuturor colegilor pentru sprijinul pe care mi l-au acordat și pentru proiectele pe care le-am dezvoltat împreună. Las pe mâini foarte bune inițiativele dezvoltate aici și am încredere că Ursus Breweries va avea o perioadă prosperă sub coordonarea lui Michał,” a adăugat Paul Barnett.
Numirea lui Michał, care aduce cu sine o experiență internațională vastă în industria berii și cea FMCG, contribuie la ambiția grupului Asahi Europe & International de a îmbrățișa și promova diversitatea, cu multiplele ei valențe, precum expertiza diferită, diversitatea de gen sau pluralismul de idei.
Ursus Breweries
Ursus Breweries este cel mai mare producător de bere din România. Mărcile din portofoliul Ursus Breweries sunt: URSUS, Timișoreana, Ciucaș, Peroni Nastro Azzurro, Kozel, Grolsch, Azuga, Pilsner Urquell, Asahi Super Dry, alături de marca de cidru Kingswood. În prezent, Ursus Breweries deține 3 fabrici de bere: în Brașov, Buzău și Timișoara și o mini-facilitate de producție în Cluj-Napoca. Ursus Breweries face parte din Asahi Europe & International.
Întregul conținut al site-ului www.retail-FMCG.ro este proprietatea S.C. Retail FMCG Media S.R.L. și este protejat de legea dreptului de autor, neputând fi preluat, copiat parțial sau integral sau folosit pentru crearea de articole derivate, fără acordul expres scris în prealabil al proprietarului. Folosirea în alt scop decât cel personal sau non-comercial este strict interzisă.
Fii primul care află cele mai proaspete ştiri din #retail-ul alimentar, industria #FMCG, #eCommerce, #FoodService și #servicii dedicate retailului, știri pe care le vei putea primi gratuit, direct pe adresa ta de e-mail,
Abonează-te gratuit la newsletter
Publicația retail-FMCG.ro reprezintă platforma ideală pentru a vă promova produsele sau serviciile. Mai multe detalii, AICI.
retail-FMCG.ro a lansat platforma online B2B Meetings, locul de întâlnire al cererii cu oferta de echipamente, tehnologii și servicii pentru retail. B2B Meetings conectează companiile de retail cu potențialii furnizori de servicii pentru retail