Compania Nestlé, cea mai mare companie de produse alimentare și băuturi din lume, anunță rezultatele financiare înregistrate la nivel de grup în prima jumătate a anului, raportând o creștere organică de 2,8%, cu o creștere internă reală (RIG) de 2,6% și pricing de 0,2%, creștere susținută de avântul înregistrat în Americi (AMS), Purina PetCare și Nestlé Health Science.
În ceea ce privește vânzările totale, acestea au scăzut în primele șase luni ale anului cu 9,5% față de aceeași perioada a anului anterior, de la 45,5 miliarde CHF la 41,2 miliarde CHF.
Efectele COVID-19 asupra creșterii organice au variat semnificativ în funcție de geografie, categoria de produse și canalul de vânzări, în funcție de momentul apariției focarelor, de sfera restricțiilor și de comportamentul consumatorului. Majoritatea piețelor au înregistrat o creștere mai lentă în al doilea trimestru, comparativ cu primul trimestru.
În ceea ce privește zona EMENA, în primele șase luni ale anului a fost înregistrată o creștere lentă. După un avânt puternic în primele luni ale anului, creșterea organică a devenit negativă în al doilea trimestru, ca urmare a scăderii puternice a vânzărilor din sectorul out of home, în special pentru apă și Nestlé Professional. În zona EMENA a fost înregistrată o creștere organică de 2,4%, cu o creștere internă reală (RIG) solidă de 2,8% și o scădere a prețurilor de 0,4%. Vânzările raportate în zona EMENA au scăzut cu 5,1%, până la 10,0 miliarde CHF.
La nivel local, compania Nestlé rămâne un partener solid și își menține poziția în piață prin investiții în branduri, inovații rapide și execuție corectă în piață: „Menținem eforturile în direcția atingerii obiectivelor noastre financiare și continuăm să construim practici de business sustenabile și parteneriate puternice. Vom investi în continuare în portofoliul din România prin lansări de noi rețete, dar și renovări de produs. Totodată, vom continua și vom extinde demersurile în direcția sprijinului oferit comunităților, cu atât mai mult în această perioadă în care este nevoie de implicarea tuturor actorilor mediului public și privat.”, a declarat Leszek Wacirz, Country Manager Nestlé România.
Pe plan local, anul acesta compania Nestlé și-a îmbogățit portofoliul cu produse inovatoare precum NESCAFE 3in1 – cu o nouă rețetă, în urma renovării întregului portofoliu și lansării de sortimente noi și răcoritoare – NESCAFE 3in1 Frappe și, în ediție limitată, NESCAFE 3in1 Frappe Caramel, precum și a lansărilor Purina Gourmet Nature’s Creations, Maggi 5 Minute, Kit Kat Gold și Ruby, Nesquik All Natural Ready to Drink, Cheerios Ovăz, After Eight ediție limitată de vară cu mentă și aromă de căpșună, precum și noi sortimente inovatoare JOE: Joe Coconut Dreams, Joe Summer Dreams – napolitane cu foaie colorată și cremă de lapte cu aromă de banană și căpșună, acestea fiind deja disponibile în magazinele din țară.
Nestlé
Nestlé este cea mai mare companie de produse alimentare și băuturi din lume. Este prezentă în 189 de țări din întreaga lume, iar cei 308.000 de angajați sunt dedicați scopului Nestlé de a îmbunătăți calitatea vieții și de a contribui la un viitor mai sănătos. Nestlé oferă un portofoliu larg de produse și servicii pentru oameni și animale de companie, pentru tot parcursul vieții. Cele peste 2000 de brand-uri ale Nestlé includ nume emblematice precum Nescafé, Nespresso, Maggi și Nido. Performanța companiei este susținută de strategia Nutrition, Health and Wellness. Sediul principal al Nestlé se află în Vevey, Elveția, unde compania a fost fondată în urmă cu mai bine de 150 de ani.
Întregul conținut al site-ului www.retail-FMCG.ro este proprietatea S.C. Retail FMCG Media S.R.L. și este protejat de legea dreptului de autor, neputând fi preluat, copiat parțial sau integral sau folosit pentru crearea de articole derivate, fără acordul expres scris în prealabil al proprietarului. Folosirea în alt scop decât cel personal sau non-comercial este strict interzisă.
În fiecare dimineaţă puteți primi gratuit, direct pe adresa dvs de e-mail, cele mai proaspete ştiri din retailul alimentar şi din industria FMCG.
Abonaţi-vă la newsletterul zilnic gratuit.
Publicația retail-FMCG.ro reprezintă platforma ideală pentru a vă promova produsele sau serviciile. Mai multe detalii, AICI.
