Nestlé lansează a doua ediție a campaniei de conștientizare „Nu risipi cât poți iubi”/„Less Waste More Love”

Cu ocazia Zilei Mondiale a Oceanelor, Nestlé lansează a doua ediție a campaniei de conștientizare „Nu risipi cât poți iubi”/„Less Waste More Love”. Această campanie face parte din Inițiativa Nestlé for a Waste Free World și este un demers de responsabilitate socială menit să atragă atenția asupra importanței protejării mediului înconjurător, punând în oglindă activitățile pe care le implementează an de an compania cu ceea ce poate face fiecare dintre noi, acasă. În cadrul acestui proiect, se vor desfășura o serie de activități de informare, educare și conștientizare pe trei direcții: utilizarea apei în mod conștiincios, colectarea selectivă și reciclarea ambalajelor, precum și reducerea emisiilor de carbon.

Nestlé

„Nu risipi cât poți iubi”/„Less Waste More Love”

Campania „Nu risipi cât poți iubi”/„Less Waste More Love” pornește de la eforturile depuse în ultimii ani pentru susținerea comunității locale și sprijinirea implementării unor practici durabile pentru conștientizarea și protejarea apelor, eliminarea deșerilor aruncate necorespunzător în mediul înconjurător, dar și reducerea amprentei de carbon pentru atingerea obiectivelor Acordului de la Paris privind schimbările climatice.

Campania pleacă de la statisticile înregistrate la nivel național, unde mai puțin de 10% din totalul deșeurilor se reciclează, iar 6.000 de tone de alimente sunt irosite în fiecare zi. Bazându-se pe misiunea companiei, de a dezvolta produse din ce în ce mai gustoase și mai sănătoase, Nestlé reunește sub umbrela acestei campanii principalele direcții în care fiecare dintre noi putem acționa în mod durabil pentru protejarea resurselor planetei.

Utilizarea responsabilă a apei

Atât la nivel global, cât și la nivel local, Nestlé își intensifică eforturile pentru utilizarea responsabilă a apei, asigurând durabilitatea bazinelor hidrografice aflate în exploatare în proporție de 100% până în 2025, dar și lucrând constant la reducerea cantității de apă care intră în procesul de producție. La nivel individual, fiecare dintre noi poate contribui la reducerea consumului de apă în bucătărie, prin rețete inventive și trucuri pentru reutilizare și valorificare a fiecărei picături de apă. Deoarece pentru o schimbare de comportament durabilă este nevoie de implicarea tinerei generații încă din primii ani de școală, anul acesta compania lucrează împreună cu Fundația PRAIS în cadrul Mișcării Naționale ”Și eu trăiesc sănătos” pentru a încuraja câteva obiceiuri la prima vedere nesemnificative, dar care pot avea un impact major pe termen lung.

Pentru creșterea ratelor de reciclare la nivel național este nevoie de trei componente: caracterul reciclabil al ambalajelor, o infrastructură adecvată pentru colectare separată, dar și decizia luată de fiecare dintre noi, de a arunca ambalajului reciclabil în coșul potrivit. Pentru prima componentă, Nestlé și-a intensificat acțiunile de transformare a ambalajelor sale în ambalaje 100% reciclabile sau reutilizabile până în 2025 și de reducere a utilizării materialelor plastice noi cu o treime, deja 87% dintre acestea au atins acest obiectiv. Pentru a susține o schimbare durabilă la nivel de comportament, campania „Nu risipi cât poți iubi”/„Less Waste More Love” încurajează reducerea cantității de deșeuri care ajung la groapa de gunoi prin colectare selectivă și reciclare.

Nestlé își reduce la jumătate emisiile de GES până în 2030

Nestlé lucrează deja pentru a-și reduce la jumătate emisiile de GES (gaze cu efect de seră) până în 2030, pentru a ajunge la emisii nete zero până în 2050. Emisii nete zero înseamnă reducerea drastică a emisiilor de GES de-a lungul întregului lanț alimentar, Farm-to-fork, împreună cu implementarea de proiecte de stocare a dioxidului de carbon în sol și prin plantări de copaci. Direcțiile strategice pe care se concentrează Nestlé sunt: trecerea la agricultura regenerativă și susținerea unor soluri sănătoase, aprovizionarea cu cacao și cafea din surse sustenabile, regândirea metodelor de producție și transport și promovarea produselor sustenabile în rândul consumatorilor. Activitățile incluse în campania „Nu risipi cât poți iubi”/„Less Waste More Love” sunt menite a încuraja reducerea amprentei de carbon a fiecărui individ printr-o reinterpretare a modului în care ne raportăm la tehnologie, trafic și stil de viață.

„La Nestlé, în ultimii zece ani, indicatorii de sustenabilitate arată o scădere cu 88% a consumului de apă, o micșorare cu 85% a cantității de deșeuri, precum și o diminuare cu 72% a emisiilor de dioxid de carbon. Rezultatele de anul trecut ale campaniei “Less Waste More Love” ne-au încurajat să continuăm, anul acesta având alături de noi Fundația PRAIS și comunitatea de părinți din cadrul Mișcării Naționale „Și eu trăiesc sănătos! – SETS”, precum și o serie de parteneri strategici, declară Irina Siminenco, Corporate Affairs Manager Nestlé România.

Nestlé for a Waste Free World

Inițiativa Nestlé for a Waste Free World reunește toate acțiunile prin care compania urmărește ca, până în 2030, să aibă impact zero asupra mediului în toate operațiunile sale. Pentru 2025, compania Nestlé reconfirmă angajamentul de a utiliza 100% ambalaje reciclabile sau reutilizabile și de a reduce cu o treime utilizarea de materiale plastice noi la nivel global, lucrând împreună cu partenerii săi pentru promovarea principiilor economiei circulare și pentru curățarea deșeurilor de plastic din oceane, lacuri și râuri. Nestlé va investi la nivel global 3,2 miliarde CHF în următorii cinci ani, pentru a accelera activitatea pentru emisii nete zero, inclusiv 1,2 miliarde CHF pentru a declanșa agricultura regenerativă pe întregul lanț de aprovizionare, de la fermă la consumator (Farm-to-fork).

Nestlé

În 2017, Nestlé a luat o serie de măsuri pentru accelerarea progresului în vederea atingerii obiectivelor pentru anul 2030, ca parte a acțiunilor de îmbunătățire a calității vieții și contribuției la un viitor mai bun. Printre acestea se numără consolidarea programului “Nestlé for Healthier Kids”, extinderea inițiativei “Nestlé needs YOUth” și dezvoltarea activităților de management sustenabil al performanței de mediu.


Întregul conținut al site-ului www.retail-FMCG.ro este proprietatea S.C. Retail FMCG Media S.R.L. și este protejat de legea dreptului de autor, neputând fi preluat, copiat parțial sau integral sau folosit pentru crearea de articole derivate, fără acordul expres scris în prealabil al proprietarului. Folosirea în alt scop decât cel personal sau non-comercial este strict interzisă.

O dată pe zi, de luni și până vineri, puteți primi gratuit, direct pe adresa dvs de e-mail, cele mai proaspete ştiri din #retail-ul alimentar, industria #FMCG#eCommerce#FoodService și #servicii dedicate retailului.

Abonaţi-vă la newsletterul zilnic gratuit.

Publicația retail-FMCG.ro reprezintă platforma ideală pentru a vă promova produsele sau serviciile. Mai multe detalii, AICI.

retail-FMCG.ro a lansat platforma online B2B Meetings, locul de întâlnire al cererii cu oferta de servicii pentru retail. B2B Meetings este un ecosistem care are rolul de a programa întâlniri de business virtuale sau fizice între furnizorii de servicii pentru retail și comercianți.

Înregistrare gratuită

2Performant

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *