Prezentă la INDAGRA, compania MGC Topoloveni își prezintă portofoliul de produse alimentare

MGC Topoloveni, compania care operează unul dintre cele mai moderne complexe de fabrici din sectorul alimentar din România, prezintă în cadrul Târgului INDAGRA portofoliul său de produse alimentare. Gamele Spring foods, Bunătăți de Topoloveni și A la carte au fost concepute să răspundă preferințelor diversificate ale consumatorilor, iar Gurmando’s a fost gândit să deservească nevoile companiilor care activează în domeniul HoReCa.

TopoloveniSpring foods este brandul care aduce pe mesele românilor cele mai faimoase rețete cu specific internațional, dar și mâncăruri românești preparate după rețete tradiționale. Gama conține produse din bucătăriile de pe întreg Globul, printre care chili con carne, mozzarella sticks, falafel, cordon bleu, pachețele de primăvară, chifteluțe cu susan, sos Bolognese, sos Carbonara, humus, specialități românești ca zacusca tradițională, ardeii umpluți și fasolea cu cârnați, dar și binecunoscutele sosuri Spring sauce.

Produsele premium Bunătăți de Topoloveni sunt rezultatul procesului de culegere și preparare a legumelor și fructelor când este vremea lor. Astfel, marca Bunătăți de Topoloveni oferă românilor produse specifice fiecărui anotimp. Gama de toamnă reunește produse ca zacusca tradițională, magiunul de prune, dulceața de fructe de pădure, dulceața de gutui, salata de vinete și dulceața de gogonele cu nuci.

Gama A la carte a fost creată pentru consumatorii cărora le place să experimenteze în bucătărie. Ingrediente ca pesto, pasta de ardei iute, dulceața de ceapă, dulceața de ardei iute și gutui cu ghimbir promit să inspire consumatorii în a găti și mânca creativ.

Prin marca Gurmando’s, MGC Topoloveni își ia angajamentul de a sprijini activitatea operatorilor HoReCa, oferindu-le produse care ușurează și eficientizează munca bucătarilor – de la conserve de legume și fructe, la mâncăruri gata pregătite, baze pentru mâncăruri și până la semipreparate (specialități din carne sau vegetale), sosuri și produse de brutărie și patiserie.

Prezent în cadrul târgului pe întreaga durată a acestuia, standul MGC Topoloveni își așteaptă vizitatorii cu degustări de produse reprezentative din portofoliul său precum și cu sesiuni de live cooking.

În fiecare dimineaţă puteți primi gratuit, direct pe adresa dvs de e-mail, cele mai proaspete ştiri din retailul alimentar şi din industria FMCG. Abonaţi-vă la newsletterul zilnic gratuit.

În perioada noiembrie – decembrie 2013, campaniile de publicitate de pe site-ul retail-FMCG.ro vor avea discounturi semnificative. Dacă doriți o estimare a costurilor pentru campania dvs. pe site-ul retail-FMCG.ro, accesaţi pagina de Publicitate.

Pentru un conținut unic, accesați AICI secțiunea Premium.

Ți-a plăcut acest articol? Recomandă-l și altora:
Vrei să primeşti noutăţile din Retail & FMCG în fiecare dimineaţă pe email?
Alătură-te celor 6,988 cititori fideli!

Te afli aici: Prima pagină: » FMCG » Producatori » Prezentă la INDAGRA, compania MGC Topoloveni își prezintă portofoliul de produse alimentare
Explorează subiecte similare:

Spune-ți părerea

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

%d blogeri au apreciat: