Fermierii români au lansat inițiativa Porc Crescut Românește, în cadrul unui eveniment organizat în cadrul Indagra, la care au participat importanți crescători de porc, reprezentanți ai autorităților (Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale, ANSVSA, AFIR) și asociațiile de profil. Prin intermediul acestui program, fermierii solicită înființarea raftului de carne de porc românesc, semnalizat distinctiv în retailul modern.

Fermierii își propun astfel să tragă un semnal de alarmă asupra faptului că porcul crescut în România este pe cale să dispară de pe masa românilor.
Programul național Porc Crescut Românește este un proiect inițiat de cele mai importante asociații de profil: Cooperativa Țara Mea, Federația Națională Pro Agro, Asociația Producătorilor de Carne de Porc din România, Asociația Fermierilor cu Investiții în Sectorul Suinelor, Asociația InfoCons, Asociația AgroInteligența și Centrul pentru Management Agricol.
În cadrul evenimentului, reprezentanții asociațiilor au prezentat situația pieței românești de carne de porc, atrăgând atenția asupra creșterii constante a importurilor de carne de porc.
„Uniunea Europeană este un exportator net de carne de porc, dar România este un importator net – aproximativ 50% din carnea de porc din comerțul modern și tradițional este importată.” a subliniat Ioan Ladoși, Președintele Asociației Producătorilor de Carne de Porc din România.
Context
În anul 2016, 316.960 tone de carne de porc au fost produse în unitățile autorizate de abatorizare, în timp ce importul a ajuns la 223.752 tone de carne de porc.
„Avem ferme noi, moderne, cu cinci clase peste majoritatea fermelor din UE. Avem această infastructură. Cu toate acestea, efectivul de porcine al României a scăzut cu peste 300.000 capete în perioada 2009 – 2016, în timp ce importurile cresc. În ritmul acesta, carnea de porc românesc va dispărea din farfuriile românilor, afectând grav un sector important al economiei naționale.” a mai declarat Ioan Ladoși.
Totodata, fermierii au subliniat calitatea cărnii de porc românesc ca fiind net superioară celei de import, dar și faptul că în România consumul pe cap de locuitor este de 30-32 kg porc pe an, cu 30% sub consumul mediu al țărilor din UE.
„În primul rând prospețimea. Lanțul de aprovizionare este extrem de scurt și transparent, carnea de porc românesc ajungând la raft în 24-36 de ore de la fermă. În același timp, gustul și calitatea sunt net superioare cărnii din import. Porcii crescuți în România sunt hrăniți cu cereale românesti de calitate, iar carnea are un conținut optim de grăsime intramusculară care îi dă un gust specific porcului românesc. Consumatorul trebuie implicat, trebuie convins – carnea de porc românesc este mai bună și mai proaspătă.”, declară Adrian Balaban, medic veterinar, fermier și membru APCPR
Prin lansarea acestui program, fermierii solicită în mod impetuos înființarea raftului de carne de porc românesc, semnalizat distinctiv în retailul modern. De asemenea, fermierii cer consumatorilor să fie implicați și proactivi în apărarea porcului crescut românește, cumpărând produse autohtone și sesizând autoritățile de supraveghere a pieței neregulile în ceea ce privește etichetarea greșită a produselor. Nu în ultimul rând, inițiatorii programului au solicitat sprijin din partea autorităților competente pentru combaterea etichetării greșite și a dezinformării consumatorului.
În fiecare dimineaţă puteți primi gratuit, direct pe adresa dvs de e-mail, cele mai proaspete ştiri din Retail & FMCG – retailul alimentar şi industria FMCG.
Abonaţi-vă la newsletterul zilnic gratuit.


