URBB raportează profit cu 50% mai mare în prima jumătate a anului

Compania United Romanian Breweries Bereprod (URBB) raportează rezultate pozitive în prima jumătate a anului 2016, înregistrând un profit cu 50% mai mare comparativ cu aceeași perioadă a anului trecut.

URBBTuborg, brandul-cheie din portofoliul URBB, este cel mai bine vândut brand internațional de bere de pe piața din România și s-a bucurat de o creștere de 20% în volum raportat la același interval din anul precedent.

De altfel, Tuborg a derulat în această vară una dintre cele mai mari promoții organizate de un berar, Premii mari în culori tari, obținând un număr record de înscrieri – peste 1.400.000. Promoția a oferit, pe lângă multe smartphone-uri și doze de bere săptămânal, un apartament de două camere în Constanța, un Jeep Renegade și o excursie pentru două persoane în Thailanda.

Ne bucurăm că eforturile noastre susținute și strategiile de la începutul anului au condus în 2016 la rezultate în creștere pentru brandurile URBB atât la nivel general, cât și individual. Un motiv special de mândrie este creșterea de 20% a brandului Tuborg, cel mai bine vândut brand de bere internațional din România, care are o cotă de piață de 23% în segmentul premium. Obiectivul nostru este să păstrăm ritmul susținut de creștere până la finalul anului, iar pentru 2017 ne propunem să accelerăm aceste rezultate pozitive”, a declarat Shachar Shaine, Președinte URBB.

Pentru primele opt luni ale anului, compania URBB raportează o evoluție în creștere atât la nivel de volum, cât și de valoare, pentru întreg portofoliul.  Astfel, volumul de vânzări a crescut cu 10% pe piața internă și cu 13% în total, cumulând și exporturile. În termeni de valoare, creșterea este de 14% pentru aceeași perioadă a anului pe piața internă, în timp ce creșterea cumulată este de 16%, calculând și valoarea produselor exportate. Din întregul portofoliu, procentul exporturilor reprezintă 10% din producție, în timp ce creșterea segmentului de exporturi pentru primele opt luni ale anului este de 64% în volum si de 81% în valoare.

Noutăți în portofoliul de produse în 2016

URBB a introdus în portofoliu două noi produse pe parcursul acestui an. Ca răspuns la tendințele de premiumizare a consumului, producătorul importă în prezent berea Weihenstephaner Hefe WeissBier, una din cele mai apreciate beri weizen din lume. Fabricată în cea mai veche berărie activă din lume, Bayerische Staatsbrauerei Weihenstephan sau Berăria de Stat Bavareză Weihenstephan, multi-premiata Weihenstephaner Hefe WeissBier este produsă după o tradiție veche de secole. Totodată, compania a lansat Tuborg Shot, un produs unic în segmentul său. Cu o concentrație de alcool de 9%, într-un ambalaj „direct drink”, produsul este special gândit pentru a îndeplini nevoia de pre-party a tinerilor.

În fiecare dimineaţă puteți primi gratuit, direct pe adresa dvs de e-mail, cele mai proaspete ştiri din Retail & FMCG – retailul alimentar şi industria FMCG.

Abonaţi-vă la newsletterul zilnic gratuit.

Ți-a plăcut acest articol? Recomandă-l și altora:
Vrei să primeşti noutăţile din Retail & FMCG în fiecare dimineaţă pe email?
Alătură-te celor 6,866 cititori fideli!

Te afli aici: Prima pagină: » FMCG » Producatori » URBB raportează profit cu 50% mai mare în prima jumătate a anului
Explorează subiecte similare:

Spune-ți părerea

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

%d blogeri au apreciat: