Producătorul de vinuri Cramele Recaș a lansat pe piața din România gama de vinuri Muse

Producătorul de vinuri Cramele Recaș a lansat pe piața din România gama de vinuri Muse în două variante de prezentare, Day și Night.

1Gama Muse este un tribut adus unui stil de viaţă cosmopolit şi rafinat. Conceptul Muse se bazează pe ideea de complementaritate fericită, dar și opoziție, între zi și noapte, între soare și lună ca muze primordiale.

Cu un gust savuros și arome exotice, Muse Day ne poartă într-o călătorie cu gusturi de fructe tropicale, trandafiri şi iasomie, acompaniate de note fine de piersici şi cireşe, în timp ce Muse Night promite seri lungi şi elegante, cu arome savuroase de fructe exotice.

O premieră a vinificaţiei româneşti, create sub semnul inovaţiei, cele două vinuri roze sec și demisec, stil Provence, spun povestea celor mai reuşite petreceri sau întâlniri între prieteni.

Cultivând o serie de inovaţii tehnologice şi poziţionându-se drept unul dintre liderii industriei vinurilor din România, producătorul Cramele Recaş propune, prin lansarea gamei de vinuri Muse, nu doar arome deosebite şi gusturi inedite, ci şi câte un ambalaj distinct, în acord cu conţinutul său. Sticlele reflectă fidel caracteristicile vinurilor: stil distinctiv în fiecare detaliu, farmec și eleganță exprimate în tehnici de imprimare deosebite și rafinate.

Bucurându-se de inovaţii tehnologice unice pe piaţa românească de vinuri, sticla Muse Day promite o închidere perfectă datorită dopului său de sticlă cu autoermetizare. În plus, ambalajul trece printr-un proces de sablare integrală pentru o protecţie suplimentară a vinului împotriva acţiunii directe a razelor solare. Astfel Muse Day poate fi savurat întreaga zi la plajă sau la piscină fară ca gustul său să fie afectat.

Sticla Muse Night poate deveni cel mai rafinat şi la modă accesoriu al petrecerii datorită unui tip special de vopsea luminescentă ce străluceşte sub lumina ultravioletă, pentru ca elementele de culoare albastră ale ambalajului să obţină un efect tridimensional inedit.

“Producătorul de vinuri Cramele Recaș este mândru să fie un susținător al inovațiilor în piața românească și să dezvolte produse de cea mai înaltă calitate. Gama de vinuri Muse este un exemplu de inovație pură pe piața din România.

În primul rând datorită lansării concomitent a două variante de vin, dar și a unor elemente ce țin de prezentarea gamei: dopul de sticlă, sablarea integrală a sticlei și vopseaua specială care strălucește sub lumină UV. Această nouă gamă răspunde tendinţelor actuale de consum la nivel internațional, iar noi suntem încântați că putem să oferim iubitorilor vinurilor Cramele Recaș un vin autohton exclusivist.” declară Ciprian Roşca, director comercial Cramele Recaş.

În fiecare dimineaţă puteți primi gratuit, direct pe adresa dvs de e-mail, cele mai proaspete ştiri din retailul alimentar şi din industria FMCG.

Abonaţi-vă la newsletterul zilnic gratuit.

Depositphotos

Un comentariu la „Producătorul de vinuri Cramele Recaș a lansat pe piața din România gama de vinuri Muse”

  1. Pingback: Sinteza săptămânii 10 - 14 august 2015

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *