Producătorul de vinuri premium Vitis Metamorfosis a inaugurat crama din Dealu Mare (Galerie Foto)

Producătorul de vinuri premium Vitis Metamorfosis a inaugurat ieri, 11 septembrie, crama din Dealu Mare, satul Ungureni, comuna Vadu Săpat, Judeţul Prahova, în cadrul unui eveniment la care au participat Marchizul Piero Antinori (in top 5 producatori italieni de vinuri), Giancorrado Ulrich (presedintele Vitis Metamorfosis) si oenologul Fiorenzo Rista.

IMG-4979Costruită pe locul unei foste crame din Ungureni, ridicată în anii ’50, crama Vitis Metamorfosis a fost renovată şi retehnologizată cu o investiţie de 2, 5 milioane de euro. Noua cramă este poziţionată foarte aproape de două dintre cele trei podgorii ale producătorului de vin. Construcţia Cramei a început în anul 2008, iar fondurile alocate proiectului au reprezentat atât contribuţia acţionarilor, cât şi finanţare europeană atrasă.

Crama are o suprafață totală de 13.000 de metri pătrați, dintre care 5.000 de metri pătrați construiți. Capacitatea de prelucrare a cramei este de 1.000 de tone – aproximativ 1.5 milioane de sticle –, iar capacitatea de depozitare a acesteia se ridică la 11.500 de hectolitri.

„Anul acesta vom produce în jur de 400.000 de sticle. Suprafaţa totală cultivată cu vită de vie este de 100 de hectare, dintre care în acest moment avem 70 de hectare plantate care sunt şi în producţie, faţă de anul trecut când aveam în producţie doar 38 de hectare. După ce întreaga suprafaţă va intra în producţie, ne aşteptă să cultivăm 10 tone de struguri la fiecare hectar. Capacitatea cramei pe care o inaugurăm azi este de 1,4 milioane de litri pe an dar aceasta poate fi mărită atunci când va fi nevoie,” a declarat oenologul Fiorenzo Rista în cadrul conferinţei de presă de la inaugurarea cramei din Dealu Mare.

De ce Dealul Mare?

„Când am venit în România, în 1998, am studiat mai multe terenuri şi am văzut că pentru strugurii roşii Dealul Mare este una dintre podgoriile cele mai potrivite din România, datorită solului foarte bogat care conţine şi lut, şi nisip, şi un pic de pietriş care permite să trăiască bine orice soi de viţă de vie. La Dealu Mare m-am simţit ca acasă şi nu a fost greu să mă adaptez şi să lucrez alături de localnici, „ a declarat Fiorenzo Rista.

O parte dintre vinurile produse în crama din Dealu Mare se exportă în Marea Britanie, Germania, Italia.

„Anul 2014 a fost pentru noi anul în care ne-am consolidat cel mai mult ca business, iar inaugurarea cramei este dovada cea mai puternică a procesului de dezvoltare pe care l-am început anul trecut. Ne dorim să deschidem crama pentru vizite și degustări, dar și să introducem mai multe vinuri noi, să dezvoltăm canalele de distribuție și activitățile de export”, a declarat Giancorrado Ulrich, președintele Vitis Metamorfosis.

De curând, Compania Viile Metamorfosis a schimbat strategia de vânzări şi a început să vândă direct către canalele de retail şi HoReCa, prin forţă proprie de vânzări dar a continuat să colaboreze cu distribuitorii şi engros-iştii locali din toată ţara.

La începutul lunii iunie 2014, Vitis Metamorfosis a trecut printr-un proces de rebranding, care a  constat în schimbarea numelui și a identității vizuale, proiect de rebranding ce face parte din strategia de dezvoltare a companiei, începută în 2013.

Tot în acest an, Viile Metamorfosis a adăugat în portofoliu o serie de soiuri noi (Muscat Ottonel & Tămâioasă Românească), vinuri din ani noi (Sauvignon Blanc & Fetească Albă, Fetească Regală) și un vin în premieră (Rosé).

,,Schimbarea identității Metamorfosis este un pas firesc pe care îl facem în procesul de consolidare a companiei. Pe de o parte, ne-am dorit să fim percepuți așa cum am fost, de fapt, de la început: o companie care oferă vinuri premium, de calitate. Pe de altă parte, ne-am dorit să transmitem mai puternic și mai clar dorința noastră de a produce ecologic. Schimbarea de identitate înseamnă o apropiere de standardele noastre, nu și o repoziționare de preț. Practic, vom oferi mai mult, însă prețul va rămâne același”, a declarat Giancorrado Ulrich, președintele Viile Metamorfosis.

Compania Vitis Metamorfosis, un proiect al Casei Antinori în România, a fost înfiinţată în 2007 şi are o suprafaţă de 100 de hectare de teren în zona Dealu Mare. Primul vin produs de Vitis Metamorfosis, Cantvs Primvs Cabernet Sauvignon, a fost lansat pe piaţă în 2007. În prezent, compania are un portofoliu de 8 vinuri premium: Cantvs, produsul etalon al cramei, şi gamele Viile Metamorfosis şi Fluturi.

În fiecare dimineaţă puteți primi gratuit, direct pe adresa dvs de e-mail, cele mai proaspete ştiri din retailul alimentar şi din industria FMCG. Abonaţi-vă la newsletterul zilnic gratuit.

Ți-a plăcut acest articol? Recomandă-l și altora:
Vrei să primeşti noutăţile din Retail & FMCG în fiecare dimineaţă pe email?
Alătură-te celor 6,854 cititori fideli!

Te afli aici: Prima pagină: » FMCG » Producatori » Producătorul de vinuri premium Vitis Metamorfosis a inaugurat crama din Dealu Mare (Galerie Foto)

Spune-ți părerea

  1. […] Producătorul de vinuri premium Vitis Metamorfosis a inaugurat crama din Dealu Mare (Galerie Foto) […]

    Răspunde

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

%d blogeri au apreciat: