Produsele din gama Ema vor fi comercializate sub brandul Morărița

Compania Panovia a finalizat cu succes procesul de rebranding al produselor congelate Ema, care, începând cu finalul lunii septembrie, se vor regăsi sub brandul Morăriţa.

Panovia -  Noua gama MoraritaProducătorul român de patiserie congelată a decis să-şi reorganizeze portofoliul pentru a se axa pe creşterea notorietăţii mărcii sale de bază, Morăriţa.

Strudelele şi minipateurile Ema se adaugă produselor deja existente în brandul Morăriţa- aluat foietaj, foi de placintă, saleuri, creându-se astfel o gamă completă cu 12 produse. Noile produse au o reţetă de umplutură îmbunătăţită, un nou decor și o glazurare ce conferă produsului un aspect mai apetisant după coacere.

Produsul este mai stabil şi se dezvoltă uniform la coacere. Pentru a păstra elemente din vechiul ambalaj, noile produse Morărița vor avea atasate logo-ul Ema printr-o banderolă aplicată pentru o perioadă de 2 luni de la lansarea produselor.

„Am marcat anul acesta 10 de activitate pe piaţa românească şi ne-am reînnoit cu această ocazie angajamentul luat faţă de consumatori, de a le oferi produse autentice la cel mai înalt standard de calitate. Morăriţa este brandul Panovia care se identifică cu creşterea pieţei româneşti de patiserie congelată, fiind de 10 ani o prezenţă constantă la rafturi. De aceea, rebranding-ul produselor Ema sub umbrela Morăriţa este o oportunitate de a ne consolida poziţia pe piaţă şi de a oferi consumatorilor un brand puternic cu o mare vizibilitate la raft, declară Sabin Mărţoiu, director general Panovia.

Panovia este un producător român care a contribuit la formarea pieţei de patiserie congelată locală, investiţiile realizate în cei 10 ani de activitate reflectându-se într-o creştere constantă a cifrei de afaceri. Astfel, în 2014, aceasta a fost de peste 4,7 milioane de euro, în creştere cu 40% faţă de anul 2013, iar pentru anul 2015, compania estimează o mărire cu 15% .

Portofoliul de produse Panovia este grupat în funcţie de segmentul de piaţă şi de distribuitori. Pentru retail, compania produce: aluat foietaj, foi de plăcintă, saleuri, ştrudel şi minipateuri – marca Morăriţa. Pentru HORECA, compania oferă: patiserie şi viennoiserie.

În fiecare dimineaţă puteți primi gratuit, direct pe adresa dvs de e-mail, cele mai proaspete ştiri din retailul alimentar şi din industria FMCG.

Abonaţi-vă la newsletterul zilnic gratuit.

Depositphotos

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *