S-a lansat platforma online www.taietva.ro, parte din campania de reducere a TVA la carne

Asociațiile patronale din industria cărnii lansează azi, 17 aprilie 2015, o campanie pentru reducerea TVA la carne și preparate din carne precum și o platformă on-line, www.taietva.ro, prin intermediul căreia românii se vor putea implica direct în susținerea acestei campanii și vor putea urmări demersurile făcute în acest sens.

carneReducerea TVA la carne și preparatele din carne este o prioritate pentru industria de profil din România, din acest motiv campania este susținută de Federația Națională PRO AGRO, împreună cu Asociația Română a Cărnii (ARC), Asociația Producătorilor de Carne de Porc din România (APCPR), Uniunea Crescătorilor de Păsări din România (UCPR), în colaborare cu Asociația Marilor Rețele Comerciale din România (AMRCR).

La eveniment sunt așteptați să participe vicepremierul Daniel Constantin, ministru al Agriculturii și Dezvoltării Rurale, Alex Jurconi, președintele Federației Naționale PRO AGRO, Ilie Van, președintele UCPR, Aurel Popescu, președinte Rompan și Sorin Minea, președinte Romalimenta.

Asociația Română a Cărnii (ARC) a anunțat recent că va începe, în aprilie, o amplă campanie pentru reducerea TVA la carne și produse din carne.

„Începem o campanie mai mare de susținere a unei cote reduse a TVA de 9% la carne și produse din carne în care vor fi implicate toate asociațiile din sector, unde vom avea ca parteneri și Asociația Marilor Rețele Comerciale din România. Sperăm să informăm opinia publică despre impactul acestei măsuri. Vom trece chiar la manifestări în fața Ministerului Agriculturii, pentru că vrem să arătăm ce se întâmplă pe acest segment, respectiv cât este TVA în Uniunea Europeană, cum influențează consumul și industria, care este influența asupra bugetului și la raft. Campania se va derula până în luna septembrie, practic între alegerile europarlamentare și cele prezidențiale”, a declarat președintele ARC, Radu Timiș, în data de 11 martie.

De asemenea, în 20 martie, vicepreședinte al Comisiei de Agricultură din Camera Deputaților, Liviu Harbuz anunța că o cotă redusă de TVA la carne și produse din carne ar putea fi aplicată începând cu luna august, dar numai după ce măsura va fi discutată cu Fondul Monetar Internațional.

„Pregătim scăderea TVA la carne și produse din carne, dar și la legume-fructe și ulterior la lapte și produse din lapte. Calendarul presupune ca în august să începem pentru carne și produse din carne”, a spus Liviu Harbuz.

Reprezentanții companiilor și cei ai patronatelor de profil consideră că reducerea TVA la carne, preparate din carne și pește este cea mai importantă măsură ce ar trebui aplicată în perioada următoare și care ar putea avea efecte extrem de benefice asupra acestor industrii, mai ales că sectorul se confruntă și cu o evaziune fiscală pe măsură, respectiv de 40% din piață. Mulți producători români din industria cărnii sunt în pragul insolvenței din cauza scăderii consumului, de aceea reducerea TVA ar reprezenta o gură de oxigen pentru industrie.

Valoarea pieței totale de carne, respectiv carne de pui, de porc și preparate, este estimată la 3,2 miliarde de euro.

Sursa: Agerpres

Foto

Un chestionar pentru cititorii revistei retail-FMCG.ro. Mulţumim!

În fiecare dimineaţă puteți primi gratuit, direct pe adresa dvs de e-mail, cele mai proaspete ştiri din retailul alimentar şi din industria FMCG. Abonaţi-vă la newsletterul zilnic gratuit.

Dacă doriți o estimare a costurilor pentru campania dvs. pe site-ul retail-FMCG.ro, accesaţi pagina de Publicitate.

Pentru un conținut unic, accesați AICI secțiunea Premium.

Ți-a plăcut acest articol? Recomandă-l și altora:
Vrei să primeşti noutăţile din Retail & FMCG în fiecare dimineaţă pe email?
Alătură-te celor 6,883 cititori fideli!

Te afli aici: Prima pagină: » FMCG » Producatori » S-a lansat platforma online www.taietva.ro, parte din campania de reducere a TVA la carne
Explorează subiecte similare:

Spune-ți părerea

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

%d blogeri au apreciat: