Scandia Food obține de la Banca Transilvania un împrumut de 22 de milioane de euro

Scandia Food, liderul pe piața conservelor pe bază de carne din România, a obţinut un credit de 22 de milioane de euro de la Banca Transilvania, a treia bancă din ţară. Având în vedere valoarea acestui împrumut, BT devine principalul partener financiar al companiei Scandia Food.

Andrei Ursulescu, Director General Scandia FoodScandia a apelat la această soluție pentru a achita creditele existente și pentru a putea folosi noile oportunități de pe piața conservelor pe bază de carne. Împrumutul, din care 60% este contractat în lei, va fi folosit atât pentru optimizarea capacităților tehnologice, cât şi pentru asigurarea capitalului pentru noi oportunități de investiție în 2014.

Andrei Ursulescu, Director General Scandia Food, declară în legătură cu alegerea făcută de companie pentru această refinanțare: „Intrăm într-o nouă etapă de dezvoltare a Scandia Food și ne bucurăm să avem alături de noi Banca Transilvania, o companie românească puternică, la fel cum este și Scandia. Sunt sigur că vom reuşi să îndeplinim împreună obiectivele stabilite”.

Cele două companii au ajuns la un acord în privința creditului de refinanțare în doar 45 de zile de la începutul demersului Scandia Food.

“Suntem onoraţi să avem printre clienţii noștri lideri de piaţă şi branduri româneşti, aşa cum este Scandia Food. Rapiditatea a fost unul dintre elementele care au dus la succesul acestui parteneriat. Acesta este unul dintre avantajele companiilor româneşti, în care decizia se ia repede, centralizat acasă”, afirmă Ömer Tetik, Directorul General al Băncii Transilvania.

Despre Scandia Food

Scandia Food este lider pe piața conservelor pe bază de carne din România, având o cotă de piață în volum de peste 45% (sursă: ACNielsen, august – septembrie 2013). Compania este prezentă în mai multe categorii de business, precum conserve, mezeluri și restaurante și a înregistrat în 2012 o cifră de afaceri de peste 198 de milioane lei, având 550 de angajați.

În fiecare dimineaţă puteți primi gratuit, direct pe adresa dvs de e-mail, cele mai proaspete ştiri din retailul alimentar şi din industria FMCG. Abonaţi-vă la newsletterul zilnic gratuit.

BLACK WEEKdiscount de 50% la rate card-ul revistei pentru serviciile de publicitate! Dacă doriți o estimare a costurilor pentru campania dvs. pe site-ul retail-FMCG.ro, accesaţi pagina de Publicitate.

Pentru un conținut unic, accesați AICI secțiunea Premium.

Ți-a plăcut acest articol? Recomandă-l și altora:
Vrei să primeşti noutăţile din Retail & FMCG în fiecare dimineaţă pe email?
Alătură-te celor 6,865 cititori fideli!

Te afli aici: Prima pagină: » FMCG » Producatori » Scandia Food obține de la Banca Transilvania un împrumut de 22 de milioane de euro
Explorează subiecte similare:

Spune-ți părerea

  1. […] Scandia Food, liderul pe piața conservelor pe bază de carne din România, a obţinut un credit de 22 de milioane de euro de la Banca Transilvania. […]

    Răspunde

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

%d blogeri au apreciat: