În 2016, piaţa de conserve de peşte din România a crescut cu 2% în volum şi cu 5% valoric, faţă de 2015, conform datelor de Audit Retail Nielsen înregistrate în volum și valoare pentru categoria de conserve de pește, Total Key Accounts, România (Copyright © 2017, The Nielsen Company), ceea ce înseamnă că cererea pentru produsele premium a crescut.
Acest apetit al românilor pentru produsele premium s-a observat mai ales la produsele conserve de ton, care deşi au avut o scădere în volum de 2%, au înregistrat o crestere valorică de 6%, în 2016 versus 2015, conform aceloraşi date de Audit Retail Nielsen. Pe de altă parte, conservele de ton au avut o pondere, în 2016, de 47% în volum și 54% valoric din total categorie conserve de peşte.
În acest context, importatorul şi distribuitorul de produse alimentare Serpico Trading, una dintre cele mai experimentate companii ale industriei FMCG din România, aduce în atenţie gama de conserve de peşte Siblou, cu care îşi propune să devină leader în segmentul premium al conservelor de ton din România.
Compania Serpico Trading este o afacere de familie, cu capital exclusiv românesc, prezentă pe piaţa de FMCG din România de 24 de ani, cu o activitate importantă în zona de import şi distribuţie produse din FMCG, din al cărui portofoliu fac parte branduri importante precum Bonduelle, Siblou, Kerrygold, DeFish, O’Green și Olitalia.

Gama Siblou s-a diversificat în timp, în portofoliul de produse făcându-şi apariţia sardinele (125 g), creveţii şi produsele congelate de tip ready to cook Siblou.
Raportul corect calitate preţ ce vizează produsele din portofoliul Siblou susţine ambiţia companiei de a deveni lider în segment cu ajutorul acestui brand.
Gama Siblou este prezentă în principalele reţele de magazine ale retail-ului modern (Mega Image, Carrefour, Selgros, Kaufland, Cora, Auchan, Metro) unde, pe parcursul anului, se desfăşoară şi activităţi specifice impulsionării vânzărilor: degustări, promoţii pentru consumator, activări.
Campanie de promovare Siblou

Siblou
Siblou este o marcă specializată în segmentul fructelor de mare, care a luat fiinţă în 1996 şi aparţine companiei C-Food International. Gama de produse de retail şi food-service cuprinde mai mult de 100 de SKU-uri cu preponderenta congelate, dar şi refrigerate sau conservate. Marca Siblou este astăzi distribuită în 30 de țări din Orientul Mijlociu, Africa și Europa printr-o rețea de distribuitori specializați.
Serpico Trading
Serpico Trading, unul dintre liderii distribuției de produse FMCG din România, a raportat o creștere de 20% a cifrei de afaceri în 2016.
Cele 3 branduri proprii – DeFish, Best Meat și O’Green dețin o pondere de aproximativ 16% din cifra de afaceri a companiei, care s-au ridicat în anul 2015 la circa 7 milioane de euro.
Pentru 2017, compania românească Serpico Trading și-a propus consolidarea rețelei de distribuție actuale în retailul modern, dar și extinderea ei pe segmentele HoReCa și traditional trade.
În fiecare dimineaţă puteți primi gratuit, direct pe adresa dvs de e-mail, cele mai proaspete ştiri din Retail & FMCG – retailul alimentar şi din industria FMCG.
Abonaţi-vă la newsletterul zilnic gratuit.


