Legea Retailului, al cărei scop fusese împiedicarea lanţurilor de magazine din retail de a abuza de poziţia lor privilegiată de pe piaţă în relaţiile acestora cu furnizorii, a fost abrogată la data de 12 ianuarie 2011 de către guvernul slovac. Obiectivul acestei legi era acela de a împiedica impunerea unor condiţii comerciale neloiale de către retaileri în contractele semnate cu furnizorii.
Procedura pentru aborgarea legii a fost iniţiată de către ministrul Agriculturii care a susţinut că prin existenţa sa, legea nu şi-a atins obiectivul de a pune capăt condiţiilor inechitabile adresate de către retaileri furnizorilor lor. Ministrul a demonstrat că prin eliminarea respectivei legi barierele aflate în calea antreprenoriatului din domeniul aprovizionării cu produse alimentare vor fi reduse, mediul de afaceri din zona retailului va fi îmbunătăţit, iar reglementările împovărătoare vor fi reduse.
Parlamentarii aflaţi în opoziţie au criticat mutarea, motivând că fără o astfel de lege practicile retailerilor străini, prin care îşi forţau furnizorii să-şi vândă produsele operatorilor de supermarketuri şi hypermarketuri la preţuri de producţie, se vor răsfrânge din nou asupra pieţei slovace a retailului. Pe de altă parte, ministrul Agriculturii a spus că fără existenţa acestei Legi mai multe produse autohtone vor ajunge pe piaţă. Acesta susţine că din clipa în care, în urmă cu doi ani, Legea Retailului a fost ratificată, lanţurile multinaţionale de magazine au început să evite complet furnizorii locali, cumpărând tot mai multe produse din străinătate.
Sursa: PMR