Unilever, a doua cea mai mare companie producătoare de bunuri de larg consum, încerca să achiziţioneze compania Colgate-Palmolive Co. pentru a stimula creşterea vânzărilor pe pieţele emergente şi a extinde gama produselor de îngrijire personală, potrivit analiştilor UniCredit SpA, citaţi de Bloomberg.
Colgate, producătorul produselor de curăţenie Ajax, este estimat la o valoare de 55 miliarde de dolari, după cum a apreciat Nicholas Sochovsky, un analist londonez din cadrul UniCredit. Această sumă depăşeşte valoarea curentă de piaţă de 36,8 miliarde de dolari.
Achiziţiile reprezintă una dintre cele mai rapide moduri ale Unilever de a-şi atinge obiectivele de dublare a veniturilor, după cum s-a exprimat Sochovsky. Cumpărarea Colgate „va accelera trecerea către un portofoliu dedicat îngrijirii personale, consolidarea Unilever pe pieţele emergente, furnizarea la scară largă în SUA şi creşterea marjelor”, a mai spus analistul.
Sub conducerea lui Paul Polman, Chief Executive Officer, Unilever intenţionează să-şi sporească vânzările prin extinderea pe pieţele emergente pentru a compensa mediul de consum dificil din Europa de Vest şi SUA. Producătorul săpunului Dove şi a supei-instant Knorr îşi schimbă atenţia de la produsele alimentare spre cele care înregistrează o creştere mai rapidă, din domeniul îngrijirii personale şi al sănătăţii.
Purtătorul de cuvânt al Unilever, Trevor Gorin, a refuzat să comenteze asupra notei analistului UniCredit.