Ursus Breweries are un nou Președinte

Dragoș Constantinescu a fost numit Președinte al Ursus Breweries, poziție pe care o va ocupa începând cu 2019, în timp ce Igor Tikhonov a preluat rolul de Președinte al Kompania Piwowarska, divizia Asahi Breweries Europe Group din Polonia.

UrsusDragoș Constantinescu se alătură companiei Ursus Breweries, venind de la British American Tobacco, unde şi-a început cariera acum 16 ani, ocupând diverse funcții, toate pe plan internațional. Şi-a început cariera la divizia de export BAT din Amsterdam, parcurgând succesiv roluri cu responsabilitate crescută în domeniul financiar, precum și funcții de conducere la nivel național și regional în Marea Britanie, Belgia, Olanda, Suedia, Norvegia și Polonia. Până de curând a supervizat zona de nord a Europei Centrale: Polonia, Republica Cehă, Slovacia, Ungaria și țările baltice, acoperind diviziile Commercial și Electronic Cigarettes din aceste piețe.

Paolo Lanzarotti, CEO al Asahi Breweries Europe Group, a afirmat: „Suntem încântați să anunțăm numirea lui Dragoș Constantinescu în funcția de Președinte al Ursus Breweries. Dragoș Constantinescu are o experiență foarte bună și este apreciat pentru funcțiile de executiv deținute până acum. Sunt încrezător că experiența sa în ceea ce privește constituirea de echipe puternice la nivel internațional și abilitatea de a obține rezultate durabile în contexte schimbătoare și complexe, vor contribui la dezvoltarea mărcilor noastre în România.”

Dragoș Constantinescu a adăugat: „Sunt foarte fericit să mă întorc în România având oportunitatea de a conduce Ursus Breweries. Sunt încântat să mă alătur lumii captivante a berii și să descopăr mai multe despre această industrie, folosindu-mi experiența acumulată pentru a contribui la dezvoltarea companiei împreună cu o echipă de colegi talentați, precum și alături de clienții și partenerii organizației.”

Ursus Breweries este divizia din Romania a Asahi Breweries Europe Group. Grupul a fost înființat în Aprilie 2017, în urma achiziționării fostelor operatiuni de afaceri ale SABMiller din Europa Centrală de către al Asahi Group Holdings, cu sediul în Japonia.

Ursus

Ursus Breweries este cel mai mare producător de bere din România. Mărcile din portofoliul Ursus Breweries sunt: URSUS, Timișoreana, Ciucaș, Grolsch, Peroni Nastro Azzurro, Stejar, Azuga, Pilsner Urquell, Meantime, Asahi Super Dry și St. Stefanus, alaturi de marca de cidru Kingswood.

Asahi Group Holdings este o afacere globală, cu operaţiuni în peste 100 de ţări din întreaga lume, în domenii precum producţia de bere, a băuturilor alcoolice, a băuturilor răcoritoare şi a produselor alimentare. În industria berii, Asahi deţine un portofoliu diversificat, care include mărcile simbol Asahi Super Dry, Peroni Nastro Azzurro şi Grolsch. În 31 martie 2017, Asahi Group Holdings Ltd. a finalizat achiziția fostelor operaţiuni de afaceri și mărci deţinute de SABMiller în Europa Centrală și de Est – care include afacerile din Republica Cehă, Republica Slovacă, Polonia, Ungaria și România și alte active conexe, inclusiv operaţiunile de export din Europa şi Coreea de Sud. Începând cu data de 1 aprilie 2017, noua companie funcţioneaza sub numele de Asahi Breweries Europe Group (ABEG).

Întregul conținut al site-ului www.retail-FMCG.ro este proprietatea S.C. Retail FMCG Media S.R.L. și este protejat de legea dreptului de autor, neputând fi preluat, copiat parțial sau integral sau folosit pentru crearea de articole derivate, fără acordul expres scris în prealabil al proprietarului. Folosirea în alt scop decât cel personal sau non-comercial este strict interzisă.

În fiecare dimineaţă puteți primi gratuit, direct pe adresa dvs de e-mail, cele mai proaspete ştiri din Retail & FMCG – retailul alimentar şi industria FMCG.

Abonaţi-vă la newsletterul zilnic gratuit.

Depositphotos

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *