În 2016, vânzările AGRICOLA la carnea de pasăre au crescut cu 6%, iar cele de salamuri crud-uscate cu 18%

Vânzările de carne de pasăre ale companiei AGRICOLA Bacău au totalizat în volum, în 2016, 41.265 tone, cu 7,3% mai mult față de anul precedent (38.426 tone) și cu 6% în valoare, în condițiile unei ușoare diminuări a prețului mediu.

AGRICOLACifra de afaceri înregistrată de Agricola Internaţional SA Bacău în 2016 este de aproximativ 386,761 mil. lei, față de 365,932 milioane lei în 2015.

„Performanţa economică a companiei a fost, în anul 2016, rezultatul unei execuții bune în operațional, iar revenirea prețurilor principalelor resurse la niveluri rezonabile a ajutat la rândul său. Toate acestea, în condițiile unei diminuări a prețului mediu cu câteva procente pe piața internă a cărnii de pasăre, care urmează trendul european. Vânzările AGRICOLA de carne de pui au crescut faţă de anul precedent. De altfel, noi încă din perioada crizei am avut afaceri mai mari în fiecare an, odată cu lansarea strategiei de diferențiere și creștere. Am investit în echipă și asta s-a văzut și în vânzări. Avem un brand puternic și campanii de promovare inspirate, care ne-au ajutat să creștem”, a declarat Grigore Horoi, președintele AGRICOLA.

Grupul de firme AGRICOLA a înregistrat în 2016 o cifră totală de afaceri de 677,015 mil. lei, cu 3% mai mare decât cea înregistrată anul precedent (657,370 mil. lei).

Și la celelalte categorii de produse, AGRICOLA a înregistrat creșteri. Astfel, la categoria mezeluri (salamurile crud-uscate şi preparatele fiert-afumate obţinute la Salbac SA, companie din cadrul Grupului de firme Agricola), cifra de afaceri a fost de 121,752 mil. lei, cu 6,7% mai mare decât în 2015.

De remarcat sunt rezultatele – pentru al optulea an consecutiv – obținute de salamurile crud-uscate AGRICOLA, care au înregistrat anul trecut o creștere valorică a vânzărilor de 18,46%, respectiv o creștere de 17,37% în volume.

La ouă consum, produse la Avicola Lumina Constanţa, s-a înregistrat o creștere cu 10% a cifrei de afaceri în 2016, (63,784 mil. ouă vândute).

În fiecare dimineaţă puteți primi gratuit, direct pe adresa dvs de e-mail, cele mai proaspete ştiri din Retail & FMCG – retailul alimentar şi industria FMCG.

Abonaţi-vă la newsletterul zilnic gratuit.

Ți-a plăcut acest articol? Recomandă-l și altora:
Vrei să primeşti noutăţile din Retail & FMCG în fiecare dimineaţă pe email?
Alătură-te celor 6,907 cititori fideli!

Te afli aici: Prima pagină: » FMCG » În 2016, vânzările AGRICOLA la carnea de pasăre au crescut cu 6%, iar cele de salamuri crud-uscate cu 18%
Explorează subiecte similare:

Spune-ți părerea

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

%d blogeri au apreciat: