Bakery School, un proiect Puratos, are o nouă clasă de formare brutărie-patiserie-cofetărie

Prima școală în sistem dual din România dedicată industriei de brutărie, patiserie, ciocolaterie,  înființată din resurse exclusiv private de Puratos România, parte a grupului belgian Puratos, unul dintre cei mai importanți producători globali de materii prime inovative, își deschide porțile și în acest an cu o nouă clasă a IX-a, formată din 24 de elevi. Aceștia se alătură colegilor mai mari, respectiv 15 copii care au trecut deja în clasa a X-a. Cele două clase sunt parte din proiectul amplu Bakery School pe care Puratos România l-a lansat încă de anul trecut, prin care dorește să demareze investiții de aproape jumătate de milion de euro în următorii trei ani, în dezvoltarea a trei școli în sistem dual pentru această industrie în județele Cluj, Iași și Dâmbovița.

bakery school„Misiunea noastră pe termen lung este să dezvoltăm piața forței de muncă din industria pe care o reprezentăm. Aproape fiecare companie din România, care activează în această industrie, se confruntă cu lipsa de personal calificat.

Demersurile pentru a avea un viitor prosper trebuie începute de acum. Acesta este motivul pentru care Puratos România investește în dezvoltarea mai multor clase de învățământ dual care să livreze forță de muncă calificată sau viitori antreprenori pregătiți pentru industria de brutărie, patiserie-cofetărie și ciocolaterie din România”, a declarat Gabriela Bereș, director Regional Puratos pentru Europa Centrală și de Est.

A doua generație de elevi

A doua generație de elevi este alcătuită din copii din familii defavorizate din mai multe localități din județul Dâmbovița, în baza parteneriatului încheiat de companie cu Inspectoratul Școlar Dâmbovița.

„Toți cei 39 de elevi pe care îi avem înscriși la Bakery School sunt copii care își doresc cu adevărat să aibă o meserie frumoasă, care implică pasiune și care să le permită să își asigure un viitor pentru ei și pentru familiile lor.

Mare parte din poveștile lor de viață sunt impresionante. Tuturor le asigurăm toate condițiile (transport, tablete pentru școală online, uniforme, burse) și îi aducem în practică la Centrul de Inovare pe care îl avem în județul Ilfov, alături de cei mai buni profesori selectați de noi”, a explicat Gabriela Bereș.

Dascălii care predau la Bakery School sunt: dna Corina Elena Gheorghe – profesor teorie Industrie alimentară (Brutărie), dna Ruxandra Proca – profesor teorie Alimentație publică (Cofetărie), dna Ana Mușat – Maistru instructor (Tutore) practică Brutărie, dna Cristina Stancu – Maistru instructor (Tutore) practică Cofetărie.

Puratos

Grupul Puratos este unul dintre cei mai importanți producători globali de materii prime pentru industria de panificaţie, patiserie şi ciocolaterie. Compania a fost fondată în Belgia în 1919, cu sediul central la Bruxelles, are peste 9.000 de angajaţi în 71 de ţări, deține 63 de unităţi de producţie şi 88 de centre de inovaţie, oferind clienților ingrediente calitative și nutritive adaptate cerințelor locale. Produsele Puratos sunt comercializate în peste 100 de ţări.

Puratos România oferă materii prime pentru sectorul alimentar şi servicii specializate clienților săi din sectorul industrial, artizanal și retail printr-o reţea de 10 filiale la nivel național şi prin cele două centre de inovație, din București și Cluj-Napoca, destinate testării de produse și ingrediente inovatoare. Compania a fost înființată în anul 1995, în București, având în prezent o unitate de producție în județul Ilfov, cu trei linii de producţie distincte (linie de margarină, linie de mixuri pentru patiserie şi brutărie, respectiv o linie pentru umpluturi cu fructe, creme pe bază de apă și glazuri) şi 150 de angajaţi. Puratos România este unul dintre principalii jucători din sectorul de ingrediente pentru industria alimentară, având un portofoliu extins de produse, printre care maiele active și inactive, cereale încolțite și infuzate în maia lichidă, ciocolată belgiană Belcolade, umpluturi cu fructe, glazuri, creme fine pentru deserturi.


Întregul conținut al site-ului www.retail-FMCG.ro este proprietatea S.C. Retail FMCG Media S.R.L. și este protejat de legea dreptului de autor, neputând fi preluat, copiat parțial sau integral sau folosit pentru crearea de articole derivate, fără acordul expres scris în prealabil al proprietarului. Folosirea în alt scop decât cel personal sau non-comercial este strict interzisă.

Fii primul care află cele mai proaspete ştiri din #retail-ul alimentar, industria #FMCG#eCommerce#FoodService și #servicii dedicate retailului, știri pe care le vei putea primi gratuit, direct pe adresa ta de e-mail,

Abonează-te gratuit la newsletter

Publicația retail-FMCG.ro reprezintă platforma ideală pentru a vă promova produsele sau serviciile. Mai multe detalii, AICI.

retail-FMCG.ro a lansat platforma online B2B Meetings, locul de întâlnire al cererii cu oferta de echipamente, tehnologii și servicii pentru retail. B2B Meetings conectează companiile de retail cu potențialii furnizori de servicii pentru retail

Înregistrare

Depositphotos

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *