Burger King continuă expansiunea: al treilea restaurant în Cluj-Napoca și o nouă etapă în echipa de conducere

Burger King își continuă extinderea în România și anunță deschiderea unui nou restaurant în Iulius Mall Cluj-Napoca, mâine, 23 octombrie. Acesta este cel de-al treilea restaurant Burger King din Cluj-Napoca și al 42-lea la nivel național, reprezentând un nou pas în strategia de dezvoltare sustenabilă a rețelei.

burger king

Noul restaurant aduce gustul autentic flame-grilled mai aproape de fanii din zona Transilvaniei și oferă un spațiu modern, prietenos și adaptat nevoilor actuale ale consumatorilor.

Surprize la deschidere

Deschiderea va fi marcată prin oferte și activări speciale: primii 100 de clienți vor primi un Whopper gratuit, iar pe parcursul zilei fanii Burger King vor putea participa la „Spin the Capsule”, o activare interactivă cu premii instant, și la Social Media Crown Challenge, o provocare dedicată celor care vor să intre în spiritul Burger King.

O nouă etapă pentru echipa de management       

Totodată, Burger King anunță numirea Ralucăi Lupu în funcția de Head of Operations Burger King & Popeyes România, poziție din care va coordona activitatea operațională a rețelei la nivel național.

“Sunt onorată să preiau această nouă responsabilitate într-un moment important pentru Burger King, când brandul marchează șase ani de activitate în România și un ritm alert de expansiune. Cred cu tărie că succesul se construiește în jurul oamenilor și al satisfacției clienților. Prioritățile mele sunt clare: îmbunătățirea constantă a experienței oferite în restaurante, susținerea echipelor din teren și menținerea celor mai înalte standarde de calitate pentru produsele și serviciile Burger King. Abia aștept să îi întâlnesc pe fanii noștri din Cluj, unde avem o comunitate extrem de unită și entuziastă.” a declarat Raluca Lupu, Head of Operations Burger King & Popeyes România.

Cu o experiență de peste 10 ani în industria food service și management operațional, Raluca a ocupat de-a lungul timpului roluri de conducere în companii internaționale și în cadrul grupului Rex, contribuind la dezvoltarea și optimizarea proceselor de operare în restaurante.

Burger King

Zilnic, peste 12 milioane de clienți vizitează restaurantele BURGER KING® din întreaga lume și sunt întâmpinați cu servicii de înaltă calitate, produse cu un gust desăvârșit și prețuri accesibile. Înființat în 1954, BURGER KING® este al doilea cel mai mare lanț de restaurante cu servire rapidă din lume. De peste 70 de ani, originala HOME OF THE WHOPPER® și-a luat angajamentul de a folosi ingrediente premium și de a oferi clienților rețete originale și experiențe de familie.


Întregul conținut al site-ului www.retail-FMCG.ro este proprietatea S.C. Retail FMCG Media S.R.L. și este protejat de legea dreptului de autor, neputând fi preluat, copiat parțial sau integral sau folosit pentru crearea de articole derivate, fără acordul expres scris în prealabil al proprietarului. Folosirea în alt scop decât cel personal sau non-comercial este strict interzisă.

Fii primul care află cele mai proaspete ştiri din #retail-ul alimentar, industria #FMCG#eCommerce#FoodService și #servicii dedicate retailului, știri pe care le vei putea primi gratuit, direct pe adresa ta de e-mail,

Abonează-te gratuit la newsletter

Publicația retail-FMCG.ro reprezintă platforma ideală pentru a vă promova produsele sau serviciile. Mai multe detalii, AICI.

retail-FMCG.ro a lansat platforma online B2B Meetings, locul de întâlnire al cererii cu oferta de echipamente, tehnologii și servicii pentru retail. B2B Meetings conectează companiile de retail cu potențialii furnizori de servicii pentru retail

Înregistrare

Depositphotos

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *