Dezvoltarea sustenabilă a industriei ospitalității are nevoie de o cunoaștere clară a propriei piețe: unde funcționează locațiile, cine le operează și cum este structurată oferta. Pornind de la această nevoie, Hospitality Culture Institute lansează Census HoReCa, o inițiativă strategică de cartografiere a sectorului.
Prima etapă va acoperi Bucureștiul și localitățile din jur, pe o rază de până la 25 km, alături de Cluj-Napoca, Timișoara, Iași, Brașov și Constanța. Estimările inițiale indică peste 11.000 de locații în teritoriile vizate, pe care proiectul urmărește să le identifice și să le verifice în teren.
Hospitality Culture Institute (HCI) invită companiile din FMCG, băuturi, distribuție, echipamente, tehnologie și servicii dedicate ospitalității să investească împreună într-o infrastructură de date care să susțină dezvoltarea sectorului. Finanțarea va urma un model sindicalizat: participanții vor împărți costul cercetării și vor primi acces la baza de date rezultată.
Ce va arăta Census HoReCa despre structura pieței
Cum diferă oferta de restaurante și cafenele între orașele analizate? Unde sunt concentrate anumite tipuri de locații? Ce pondere au unitățile independente și cele afiliate unor lanțuri sau francize? Census HoReCa urmărește să ofere informațiile necesare pentru a răspunde acestor întrebări.
Fiecare companie cunoaște o parte a pieței prin propriii clienți, parteneri și operațiuni. Cartografierea va oferi o perspectivă mai largă asupra ofertei locale și a distribuției geografice a diferitelor categorii de locații.
„Prin studiile noastre analizăm cum aleg consumatorii, cât de des merg la restaurant și ce așteptări au. Census HoReCa completează această perspectivă prin documentarea rețelei de locații care îi deservesc. Rolul Hospitality Culture Institute este să reunească organizațiile care au nevoie de aceste informații și să coordoneze un efort comun de cunoaștere a pieței. Împreună putem construi o bază solidă pentru deciziile de investiții și dezvoltare ale companiilor din sector. Nu vrem încă un raport despre piață. Vrem infrastructura de date a pieței”, afirmă Florin Maxim, fondator Hospitality Culture Institute.
Verificare în teren, inclusiv în locațiile care nu sunt vizibile din stradă
Census HoReCa urmărește identificarea tuturor locațiilor din teritoriile analizate. Operatorii de teren vor parcurge sistematic zonele incluse în proiect și vor verifica inclusiv unitățile din food courts, galerii comerciale, hoteluri și alte spații care nu pot fi identificate direct din stradă. Datele colectate în teren vor fi completate cu informații din surse administrative și comerciale.
Pentru fiecare locație, proiectul prevede colectarea unor informații precum:
- compania operatoare și brandul;
- adresa și coordonatele GPS;
- tipul locației și afilierea la un lanț sau la o franciză;
- capacitatea și poziționarea;
- serviciile de delivery;
- datele de contact disponibile și alte caracteristici operaționale.
Companiile participante vor putea compara baza rezultată cu propriile portofolii de clienți, pentru a identifica locații relevante pentru oferta lor, zone insuficient acoperite comercial și oportunități de extindere. Datele vor fi furnizate într-un format exportabil, pentru utilizare în instrumentele de analiză și sistemele interne.
O perspectivă asupra transformării industriei, de la o ediție la alta
Proiectul este conceput pentru a putea fi extins ulterior către alte orașe. Metodologia actuală prevede repetarea integrală a cercetării de teren la fiecare doi ani.
Compararea edițiilor va permite identificarea locațiilor nou-apărute, a celor care nu mai funcționează și a schimbărilor în structura pieței față de verificarea precedentă.
Hospitality Culture Institute
Hospitality Culture Institute dezvoltă din 2017 proiecte de cercetare, educație și leadership dedicate industriei de foodservice și ospitalitate. Studiile Hospitality Culture Research urmăresc anual comportamentul consumatorilor, dimensiunea pieței, canalele și ocaziile de consum și schimbările structurale ale industriei.
Prin cercetări și inițiative precum Romanian Hospitality Awards, F&B Business Accelerator și F&B Innovation Camp, HCI conectează antreprenori, lideri din industrie și experți pentru a transforma informațiile despre piață în decizii aplicate pentru businessuri.
Întregul conținut al site-ului www.retail-FMCG.ro este proprietatea S.C. Retail FMCG Media S.R.L. și este protejat de legea dreptului de autor, neputând fi preluat, copiat parțial sau integral sau folosit pentru crearea de articole derivate, fără acordul expres scris în prealabil al proprietarului. Folosirea în alt scop decât cel personal sau non-comercial este strict interzisă.
Fii primul care află cele mai proaspete ştiri din #retail-ul alimentar, industria #FMCG, #eCommerce, #FoodService și #servicii dedicate retailului, știri pe care le vei putea primi gratuit, direct pe adresa ta de e-mail,
Abonează-te gratuit la newsletter
Publicația retail-FMCG.ro reprezintă platforma ideală pentru a vă promova produsele sau serviciile. Mai multe detalii, AICI.
retail-FMCG.ro a lansat platforma online B2B Meetings, locul de întâlnire al cererii cu oferta de echipamente, tehnologii și servicii pentru retail. B2B Meetings conectează companiile de retail cu potențialii furnizori de servicii pentru retail
Înregistrare



