Pentru prima dată, comenzile de mâncare acasă sau la birou au depășit mesele servite în restaurante. Potrivit studiului Hospitality Culture Research 2025, segmentul de delivery reprezintă deja 27% din piața HoReCa urbană, în timp ce restaurantele clasice se opresc la 26%. Tendința confirmă transformarea modului în care românii consumă produse alimentare și redefinirea strategiilor brandurilor din retail și FMCG.
Piața HoReCa din România este estimată la 7,3 miliarde euro în 2024, iar livrările de mâncare devin principalul canal de creștere, potrivit celui mai recent raport al Hospitality Culture Institute.
Datele arată că peste 80% dintre românii din marile orașe au comandat mâncare gătită în ultimele șase luni, fie acasă, fie la birou. Bonul mediu pentru o comandă cu livrare este de 61 lei/persoană, față de 82,7 lei pentru o masă servită în restaurant.
„Delivery-ul a devenit motorul de creștere al industriei HoReCa urbane. Nu mai vorbim despre un canal secundar, ci despre cel care redefinește relația dintre brand și client – de la alegerea meniului, la ambalaj și până la fidelizare”, explică Florin Maxim, fondatorul Hospitality Culture Institute.
Cercetare extinsă pentru 2026: consumatorul HoReCa post-inflație
Institutul lansează în 2026 două proiecte de cercetare sindicalizată:
Hospitality Culture Research 2026 – continuarea studiului anual privind frecvența consumului, dimensiunea pieței și satisfacția clienților.
„Consumatorul HoReCa 2026” – un nou studiu complementar care va analiza comportamentele de cumpărare în contextul creșterilor de taxe, scumpirilor și presiunii pe costuri.
Printre temele de analiză:
- pragul psihologic al prețului „prea scump”;
- compromisurile făcute de clienți când scade bugetul (frecvență, desert, locație);
- impactul lipsei de personal asupra experienței consumatorului;
- nivelul de deschidere către tehnologie, AI și digitalizare în restaurante;
- factorii reali ai loialității într-o piață tot mai competitivă.
Apel către industrie: parteneriat pentru date reale
Hospitality Culture Institute invită companiile din HoReCa, retail alimentar, FMCG, distribuție și tehnologie să se alăture ca parteneri sindicalizați, pentru acces complet la insighturile de piață și participare la workshopurile strategice.
„Într-un moment în care simțim cu toții presiunea costurilor și volatilitatea consumului, datele reale despre client devin cea mai valoroasă resursă. Scopul nostru este să oferim industriei un instrument comun de înțelegere și decizie – bazat pe cercetare, nu pe presupuneri”, a adăugat Florin Maxim.
Context pentru retail & FMCG
Creșterea zonei de delivery are implicații directe pentru întreg lanțul FMCG:
- cerere sporită de ambalaje sustenabile și porționate,
- adaptarea portofoliului de produse către formate „ready to eat”,
- optimizarea distribuției urbane și a parteneriatelor cu platformele de livrare,
- strategii cross-channel între retail tradițional, Q-commerce și HoReCa.
Hospitality Culture Institute
Fondat în 2017, Hospitality Culture Institute este principala platformă de cercetare și educație dedicată industriei ospitalității din România. Printre partenerii săi se numără branduri majore precum Coca-Cola, Pepsi, Red Bull, 5 to go, City Grill, Trenta Pizza, Metro, Macromex, Albalact, Auchan, Wolt și Rompetrol.
Întregul conținut al site-ului www.retail-FMCG.ro este proprietatea S.C. Retail FMCG Media S.R.L. și este protejat de legea dreptului de autor, neputând fi preluat, copiat parțial sau integral sau folosit pentru crearea de articole derivate, fără acordul expres scris în prealabil al proprietarului. Folosirea în alt scop decât cel personal sau non-comercial este strict interzisă.
Fii primul care află cele mai proaspete ştiri din #retail-ul alimentar, industria #FMCG, #eCommerce, #FoodService și #servicii dedicate retailului, știri pe care le vei putea primi gratuit, direct pe adresa ta de e-mail,
Abonează-te gratuit la newsletter
Publicația retail-FMCG.ro reprezintă platforma ideală pentru a vă promova produsele sau serviciile. Mai multe detalii, AICI.
retail-FMCG.ro a lansat platforma online B2B Meetings, locul de întâlnire al cererii cu oferta de echipamente, tehnologii și servicii pentru retail. B2B Meetings conectează companiile de retail cu potențialii furnizori de servicii pentru retail