După cozile de sute de oameni de la deschiderile de anul acesta de la Pitești, Craiova, Buzău și Ploiești, Popeyes merge mai departe cu expansiunea în țară, deschizând primul restaurant din Brașov, acesta fiind cel de-al cincilea oraș din România unde Popeyes își extinde prezența, în afara Capitalei. Deschiderea oficială va avea loc marți pe 22 octombrie în zona food-court din cadrul centrului comercial AFI Brașov. Expansiunea Popeyes face parte dintr-un plan mai ambițios al companiei de a se extinde în mai multe orașe din România.
Popeyes deține 4600 de restaurante în lumea întreagă și 11 în România
Popeyes este unul dintre cele mai faimoase mărci de fast-food din lume. Expansiunea internațională este foarte rapidă, astfel că în momentul de față marca deține 4600 de restaurante în lumea întreagă. Popeyes s-a lansat în România în 2022, cu șase restaurante în București. Anul acesta au făcut al doilea mare pas, și anume extinderea în afara Capitalei, în Pitești, Craiova, Buzău, Ploiești, acum venind rândul Brașovului. Viziunea Popeyes este clară, prezență în fiecare oraș important din România cu faimosul Pui din Louisiana.
Brașov, al cincilea oraș din România unde Popeyes se extinde
Expansiunea Popeyes în afara Capitalei face parte dintr-un plan mai ambițios al companiei de a se extinde în mai multe zone și orașe din România.
”Deschiderea celui de-al cincilea restaurant Popeyes din afara Bucureștiului face parte dintr-un plan de dezvoltare amplu pentru anul 2024 în România, astfel că ne concentrăm toate eforturile pe noul nostru restaurant din Brașov. Suntem convinși că locuitorii de aici vor aprecia aromele unice ale puiului din Louisiana, așa cum s-a întâmplat deja în București, Pitești, Craiova, Buzău și Ploiești”, a declarat Jakub Aleksandrowicz, Director de Marketing Popeyes Europa Centrală și de Est.
Vibe de New Orleans la Brașov
Din octombrie locuitorii din Brașov vor descoperi puiul suculent și crocant de la Popeyes, astfel că la deschidere toți cei care vor trece pragul restaurantului se vor putea bucura de preparate clasice, precum renumitul Sandviș cu Pui, Cartofi Cajun, Pui a la Popeyes, Aripioare Picante sau Fâșii din Piept de Pui, alături de sosurile renumite, precum NOLA, Bayou Buffalo, Bold BBQ și Mardi Gras. Produsele din pui pot fi comandate atât în varianta picantă, cât și în cea nepicantă.
Pe lângă produsele delicioase, în ziua deschiderii participanții vor avea parte și de o serie de surprize, precum un band live care va aduce vibe-ul din New Orleans, Louisiana, direct în Brașov totul pentru a intra cât mai bine în atmosfera brandului și a o descoperi așa cum este, plină de energie și bucurie. În plus, vor exista și concursuri cu premii speciale și multe alte surprize.
Puiul Popeyes este marinat timp de 12 ore
Produsele Popeyes se deosebesc prin felul unic de preparare a puiului, marinat timp de 12 ore și trecut printr-un blend de condimente Cajun, care definește stilul puiului preparat în Louisiana. Fiecare bucată de pui este frăgezită manual și prăjită la temperatura perfectă pentru a-i da acea textură tipică puiului Popeyes: crocantă la exterior și suculentă în interior.
Popeyes, peste 50 de ani de istorie și tradiție culinară
Fondată în New Orleans, Louisiana, SUA în 1972, Popeyes® are peste 50 de ani de istorie și tradiție culinară. Popeyes® se distinge printr-un meniu Cajun în stil Louisiana, care include pui picant, sandvișuri cu pui, mâncăruri de pui și alte produse regionale. Pasiunea pentru moștenirea sa din Louisiana și pentru mâncărurile aromate în stil cajun au permis brandului Popeyes® să devină unul dintre cele mai mari restaurante cu preparate din carne de pui din lume, cu peste 4600 de restaurante în SUA și în întreaga lume.
Întregul conținut al site-ului www.retail-FMCG.ro este proprietatea S.C. Retail FMCG Media S.R.L. și este protejat de legea dreptului de autor, neputând fi preluat, copiat parțial sau integral sau folosit pentru crearea de articole derivate, fără acordul expres scris în prealabil al proprietarului. Folosirea în alt scop decât cel personal sau non-comercial este strict interzisă.
Fii primul care află cele mai proaspete ştiri din #retail-ul alimentar, industria #FMCG, #eCommerce, #FoodService și #servicii dedicate retailului, știri pe care le vei putea primi gratuit, direct pe adresa ta de e-mail,
Abonează-te gratuit la newsletter
Publicația retail-FMCG.ro reprezintă platforma ideală pentru a vă promova produsele sau serviciile. Mai multe detalii, AICI.
retail-FMCG.ro a lansat platforma online B2B Meetings, locul de întâlnire al cererii cu oferta de echipamente, tehnologii și servicii pentru retail. B2B Meetings conectează companiile de retail cu potențialii furnizori de servicii pentru retail
Înregistrare



