Sterling Cruise lansează în România celebrul brand american Popeyes și anunță marea deschidere a primului restaurant pe 9 aprilie, în Băneasa Shopping City. Fondat în 1972 în New Orleans, Popeyes este unul dintre cele mai mari lanțuri de restaurante cu servire rapidă din lume, reușind să creeze o nișă pe piață prin rețetele autentice, în stil Louisiana. Brandul este fondat pe o tradiție culinară veche de 300 de ani, care aduce o fuziune de stiluri de gătit, condimente și ingrediente. Popeyes este prezent în peste 25 de țări din întreaga lume.
Primul restaurant Popeyes în România
În urma acordului exclusiv semnat anul trecut cu PLK Europe GmbH®, compania Sterling Cruise, dezvoltator exclusiv al brandului Popeyes în România, va inaugura primul restaurant Popeyes pe piața locală în luna aprilie. Planurile de extindere a brandului sunt ambițioase: peste 90 de restaurante, în următorii zece ani.
„Suntem extrem de bucuroși să aducem experiența Popeyes în România și să oferim tuturor cele mai gustoase rețete de pui din Louisiana, cu o tradiție de peste 45 de ani. Avem convingerea că toți oaspeții noștri vor descoperi și aprecia calitatea și gustul unic pe care îl vom oferi în fiecare zi cu produsele Popeyes, pregătite manual, fară compromisuri, din carne proaspătă, marinată 12 ore într-o combinație de condimente îndrăznețe Cajun.”, a declarat Mihaela Lungu, Chief Marketing Officer Popeyes România.
„Încă de la început, vom veni în întâmpinarea clienților noștri cu serviciul Delivery, comanda la kioskuri, programul Loyalty sau comanda prin aplicația mobilă, toate menite să le facă viața mai ușoară și să se bucure de gustul Popeyes în orice moment, simplu și rapid. Totodată, momentul deschiderii primului Restaurant Popeyes din România marchează lansarea unui plan ambițios de expansiune, cu peste 90 de restaurante în următorii 10 ani și o contribuție consistentă în comunitătile noastre, prin crearea de noi locuri de muncă și oportunități de dezvoltare”, a adăugat Mihaela Lungu.
„Suntem foarte încântați să colaborăm cu Sterling Cruise pentru a aduce un brand iconic în România. Angajamentul nostru este să le prezentăm oaspeților din întreaga lume gustul unic al produselor Popeyes și un meniu unic, din New Orleans, cu arome inegalabile. Așteptăm cu nerăbdare lansarea primului restaurant în România. Suntem convinși că românii vor adora puiul extraordinar de la Popeyes”, a declarat David Shear, Președinte Popeyes Louisiana Kitchen, Internațional Markets.
Lansarea restaurantului pe 9 aprilie
Restaurantul se va deschide publicului în data de 9 aprilie, în unul dintre cele mai mari centre comerciale din București – Băneasa Shopping City, în zona de food court. Clienții se vor putea bucura în sfârșit de faimosul Chicken Sandwich care a ținut titlurile știrilor din întreaga lume, dar și de alte rețete originale, precum faimosul pui prăjit Popeyes, cartofii prăjiți Cajun sau biscuiții americani. Întregul meniu este o combinație de tradiții și gusturi din Louisiana, zonă recunoscută ca fiind cea unde se gătește cel mai bun pui prăjit din lume.
Popeyes
Fondat în New Orleans în 1972, Popeyes® are peste 45 de ani de istorie și tradiție culinară. Compania se distinge printr-un meniu unic în stil New Orleans, care include produse de pui, unic condimentat, creveți prăjiți și alte rețete locale. Pasiunea brandului pentru moștenirea sa din Louisiana și mâncărurile aromate autentice i-au permis companiei să devină unul dintre cele mai mari restaurante cu produse din pui, cu servire rapidă din lume, cu peste 3.700 de restaurante la nivel global.
Întregul conținut al site-ului www.retail-FMCG.ro este proprietatea S.C. Retail FMCG Media S.R.L. și este protejat de legea dreptului de autor, neputând fi preluat, copiat parțial sau integral sau folosit pentru crearea de articole derivate, fără acordul expres scris în prealabil al proprietarului. Folosirea în alt scop decât cel personal sau non-comercial este strict interzisă.
Fii primul care află cele mai proaspete ştiri din #retail-ul alimentar, industria #FMCG, #eCommerce, #FoodService și #servicii dedicate retailului, știri pe care le vei putea primi gratuit, direct pe adresa ta de e-mail,
Abonează-te gratuit la newsletter
Publicația retail-FMCG.ro reprezintă platforma ideală pentru a vă promova produsele sau serviciile. Mai multe detalii, AICI.
retail-FMCG.ro a lansat platforma online B2B Meetings, locul de întâlnire al cererii cu oferta de echipamente, tehnologii și servicii pentru retail. B2B Meetings conectează companiile de retail cu potențialii furnizori de servicii pentru retail
Înregistrare
