Taco Bell lansează un program de loializare dedicat clienților săi, în cadrul propriei aplicații de mobil

Taco Bell, brandul de QSR (quick service restaurants) renumit la nivel internațional pentru produsele sale de inspirație mexicană, operat în sistem de franciză de Sphera Franchise Group, mizează pe o puternică strategie de digitalizare și inovație la nivel local, concentrându-se pe soluții și platforme menite să vină în întâmpinarea nevoilor consumatorilor.

taco bell

Odată cu lansarea aplicației de mobil Taco Bell România, disponibilă atât pentru iOS, cât și Android, compania lansează și Taco Bell Rewards, programul de loializare destinat clienților săi, bazat pe acumularea graduală de puncte: la fiecare 5 lei cheltuiți, consumatorul acumulează 10 puncte. De asemenea, la crearea contului în aplicație, fiecare nou utilizator primește un Crunchy Taco din partea casei. Pe măsură ce sunt acumulate puncte din tranzacții, pot fi accesate recompense: produse în schimbul punctelor (Nachos, Izzy Cheezy, Griller Beefy, Crunchwrap Supreme sau Cheesy Bacon Fries Burrito), dar și oferte speciale, disponibile exclusiv în cadrul programului de loializare, cu reduceri de 50% la meniuri și box-uri cunoscute (Big Bell Box, Meniu Cheesy Bacon fries Burrito, Duo Box sau Meniu Crunchwrap Supreme).

Punctele rezultate în urma tranzacțiilor pot fi acumultate indiferent de modalitatea de comandă și de canalul folosit: direct în restaurant, prin intermediul kiosk-urilor, serviciul Comandă&Ridică sau comenzi plasate prin agregatorii parteneri.

Comandă&Ridică și Taco Bell Rewards

Integrarea celor două platforme, Comandă&Ridică și Taco Bell Rewards, le permite utilizatorilor să acceseze atât website-ul, cât și aplicația de mobil folosind aceleași date de cont, statusul tranzacțiilor și al punctelor obținute putând fi consultat în istoricul contului de utilizator.

Brandul îi recompensează și pe utilizatorii care își invită prietenii să descarce aplicația Taco Bell România și să își creeze un cont pe baza codului unic de invitație, generat din secțiunea “Invită prieteni”. Cei care se alătură invitației primesc 50 de puncte în cadrul aplicației, la fel ca prietenii din partea cărora au primit-o.

„În urmă cu 5 ani, am făcut un pariu de business important și am lansat Taco Bell pe piața autohtonă, având foarte mare încredere în potențialul său de integrare în obiceiurile de consum ale românilor. Prioritatea noastră este să fim relevanți pentru consumatori și să fim aproape de ei acolo unde își petrec cel mai mult timp – în mediul online, dar și prin facilități tehnologice și digitale adaptate cerințelor actuale de consum. Prin urmare, suntem bucuroși să anunțăm astăzi un nou pas important pe care l-am făcut în această direcție, odată cu lansarea programului de loializare și recompensare, Taco Bell Rewards. Sperăm ca interacțiunea cu brandul să fie facilitată prin intermediul noii platforme și că premiile în stil #livemas vor fi primite cu entuziasm de fani”, a spus Costică Mișaca, Director General Taco Bell România.

Investiție în digitalizare

Taco Bell a devenit rapid un brand preferat de români, datorită unicității produselor sale, precum și facilităților pe care le oferă. Indiferent de modalitatea de comandă și consum pentru care optează, consumatorii au parte de fiecare dată de experiențe unice, în stil #livemas, precum și de o varietate de oferte și de inovații.

Investiția în digitalizare reprezintă o prioritate pentru business, lansarea Taco Bell Rewards venind ca o continuare firească a demersurilor efectuate în acest sens. În 2021, interfața site-ului https://www.taco-bell.ro/, a fost regândită pentru a oferi consumatorilor un canal dinamic și prietenos unde să găsească informații despre produsele și ofertele disponibile atât în restaurante, cât și pe platformele de livrare. Tot anul trecut, a fost lansat serviciul Comandă&Ridică – o modalitate simplă și eficientă prin care #tacofanii își pot comanda produsele preferate de pe telefon sau computer, de oriunde s-ar afla, cu ridicarea produselor din cel mai apropiat restaurant.


Întregul conținut al site-ului www.retail-FMCG.ro este proprietatea S.C. Retail FMCG Media S.R.L. și este protejat de legea dreptului de autor, neputând fi preluat, copiat parțial sau integral sau folosit pentru crearea de articole derivate, fără acordul expres scris în prealabil al proprietarului. Folosirea în alt scop decât cel personal sau non-comercial este strict interzisă.

Fii primul care află cele mai proaspete ştiri din #retail-ul alimentar, industria #FMCG#eCommerce#FoodService și #servicii dedicate retailului, știri pe care le vei putea primi gratuit, direct pe adresa ta de e-mail,

Abonează-te gratuit la newsletter

Publicația retail-FMCG.ro reprezintă platforma ideală pentru a vă promova produsele sau serviciile. Mai multe detalii, AICI.

retail-FMCG.ro a lansat platforma online B2B Meetings, locul de întâlnire al cererii cu oferta de echipamente, tehnologii și servicii pentru retail. B2B Meetings conectează companiile de retail cu potențialii furnizori de servicii pentru retail

Înregistrare

Depositphotos

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *