Yellow.Menu lansează Yellow.Office, un brand virtual dedicat B2B și anunță parteneriatul pentru abonamente create de nutriționiști

Yellow.Menu – cloud restaurant cu livrare în București și Cluj-Napoca – face două noi mutări în extinderea businessului, dezvoltând noi servicii pe segmentul B2B. Astfel, Yellow.Menu a încheiat un parteneriat cu HealthU, furnizor de servicii de nutriție personalizate, și a dezvoltat un nou brand virtual – Yellow.Office – dedicat companiilor care vor să ofere extra-beneficii angajaților, în special în intervale aglomerate, cum ar fi Black Friday și perioada sărbătorilor. Printre partenerii care au ales beneficiile acestui serviciu personalizat se numără companii din retail, eCommerce și firme de curierat.

yellow.menu

Conceput ca un restaurant online cu meniu dinamic, care se schimbă zilnic, Yellow.Menu reprezintă soluția pentru cei care doresc să se alinieze unui stil de viață echilibrat, cu o alimentație sănătoasă. Yellow.Menu oferă posibilitatea de a comanda meniuri gourmet pentru mic dejun, prânz sau cină, acasă sau la birou, cu livrare oriunde în București și Cluj-Napoca, inclusiv la o oră prestabilită sau pe bază de planificare săptămânală.

Specificul businessului a stat de altfel la baza parteneriatului cu HealthU, furnizor de programe personalizate de healthy lifestyle, care includ diete stabilite de nutriționiști, antrenamente de fitness, ședințe de coaching și mindfulness pentru un echilibru între minte și corp. Astfel, meniurile concepute și create alături de HealthU și specialiști respectă proporțiile optime între grăsimi, carbohidrați și proteine, fără însă de a uita de diversitatea meniului. Acestea sunt livrate zilnic abonaților HelathU de către echipa Yellow.Menu, în baza abonamentelor săptămânale sau lunare.

Yellow.Office, aplicație și servicii personalizate pentru companii

Tot începând din luna octombrie, Yellow.Menu a lansat un brand virtual nou, dedicat segmentului B2B, anticipând perioadele cu o încărcare ridicată, cum sunt Black Friday și perioada sărbătorilor de iarnă. Astfel, Yellow.Office propune companiilor posibilitatea de a oferi angajaților un meniu zilnic variat, prin intermediul unei aplicații personalizate.

„Fiecare companie care optează pentru Yellow.Office va avea propria zonă personalizată în aplicație, accesând astfel și o componentă de employer branding și employee experience. Acest serviciu poate fi contractat pentru perioade determinate de timp, venind în sprijinul celor care vor să optimizeze și să eficientizeze work-flow-ul în perioade solicitante. Până acum, clienții care au contractat acest serviciu vin din zona e-commerce, retail și curierat, segmente de piață pentru care această perioadă a anului este mult mai solicitantă, astfel încât livrarea unui meniu sănătos, zilnic, la birou, este un beneficiu extrem de apreciat de angajați”, a explicat Adrian Ciucur, CEO Yellow.Menu.

Serviciu ce poate fi integrat în politica de beneficii a companiilor

Posibilitatea de a accesa serviciile de livrare prin Yellow.Office pe o perioadă contractuală limitată, alături de personalizarea meniului, destinației și orei de livrare, dar și alte facililități ale programului fac din Yellow.Office un serviciu ce poate fi integrat în politica de beneficii a companiilor, marcând nu doar perioade aglomerate, ci și perioade importante din ecosistemul angajaților.

„Am primit solicitări și de la companii de construcții sau de arhitectură, pentru a livra prânzul celor care lucrează on site, eficientizând timpul alocat mesei și asigurând totodată echipei un meniu echilibrat, proaspăt și delicios. De asemenea, Yellow.Office poate fi o variantă de a marca de exemplu aniversarea companiei sau reușita unei echipe, existând posibilitatea de a personaliza aplicația dedicată cu o componentă mai festivă”, a mai precizat Adrian Ciucur.

Acest serviciu se adresează companiilor cu minim 30 angajați, iar prețul meniurilor pornește de la 25 lei. În aplicația dedicată, angajații doar trebuie să-și aleagă meniul preferat, fără a se preocupa de detalii precum preț sau adresă de livrare.

Yellow.Menu

Yellow.Menu este un restaurant virtual cu preparate gourmet, care îți oferă posibilitatea să comanzi meniuri de calitate, la tine acasă sau la birou, iar livrarea se realizează în maxim 1h de la plasarea comenzii, pe site sau în aplicația proprie. De asemenea, clienții pot alege un interval anume pentru livrare sau au opțiunea de a-și planifica meniul pentru o săptămână.

Preparatele din meniu, realizate de chefi cu experiență, sunt proaspete, tocmai de aceea numărul acestora este limitat. Ingredientele folosite sunt premium, iar rețetele acoperă o arie largă de bucătării internaționale, astfel încât experiența culinară a fiecărui client să fie cât mai apropiată de cea de la un restaurant clasic.

Yellow Menu își asumă o aprovizionare responsabilă, pe cât posibil locală, iar livrarea este asigurată în ambalaje rezistente, reutilizabile, reciclabile si care pastreaza mancarea in cele mai bune conditii.


Întregul conținut al site-ului www.retail-FMCG.ro este proprietatea S.C. Retail FMCG Media S.R.L. și este protejat de legea dreptului de autor, neputând fi preluat, copiat parțial sau integral sau folosit pentru crearea de articole derivate, fără acordul expres scris în prealabil al proprietarului. Folosirea în alt scop decât cel personal sau non-comercial este strict interzisă.

Fii primul care află cele mai proaspete ştiri din #retail-ul alimentar, industria #FMCG#eCommerce#FoodService și #servicii dedicate retailului, știri pe care le vei putea primi gratuit, direct pe adresa ta de e-mail,

Abonează-te la newsletterul zilnic gratuit.

Publicația retail-FMCG.ro reprezintă platforma ideală pentru a vă promova produsele sau serviciile. Mai multe detalii, AICI.

retail-FMCG.ro a lansat platforma online B2B Meetings, locul de întâlnire al cererii cu oferta de servicii pentru retail. B2B Meetings conectează companiile de retail cu potențialii furnizori de servicii pentru retail

Înregistrare

2performant.com

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *