Ziua Internațională a Burgerilor: Românii au cumpărat mai mult de 6.100.000 de burgeri în perioada mai 2021- mai 2022

Glovo, unul dintre cei mai importanți jucători din lume pe zona de livrare din mai multe categorii, cu ocazia Zilei Internaționale a Burgerilor, prezintă românilor date din platformă referitoare la consumul de burgeri din țara noastră.

glovo burgeri

În ceea ce privește comenzile ce conțin burgeri, la nivel global, România ocupă al patrulea loc, iar topul orașelor din România cu cel mai mare “consum” de burgeri este format, în ordinea comenzilor, din București, Constanța, Timișoara, Cluj-Napoca, Craiova și Iași.

Burgerii se află printre produsele preferate comandate de români, iar sărbătorile anuale nu fac excepție, de aceea, românii au comandat peste 6000 de burgeri cu ocazia Crăciunului și peste 8000 de burgeri cu ocazia sărbătorilor Pascale. 15% dintre burgerii comandați în perioada analizată sunt reprezentați de opțiunile vegetariene sau vegane, iar 9% dintre comenzi sunt plasate între 23:00 – 02:00. Vineri este ziua în care se comandă cei mai mulți burgeri.

Top restaurante locale care comercializează burgeri

Analiza referitoare la comportamentul utilizatorilor Glovo pe perioada mai 2021 – mai 2022, arată că top parteneri din categoria restaurantelor locale care comercializează burgeri au fost Vivo, Uncle John, Fryday, City Grill Delivery, Mistero by Burger Peter, Springtime, Submarine Burger, Marty Delivery, South Burger și Big Belly. Titlul de cea mai scumpă comandă de burgeri și alte produse aparține unui utilizator care a achiziționat 36 burgeri de pui, cartofi prăjiți și sos de maioneză în valoare de 1380 lei.

“Burgerii au fost dintotdeauna dintre produsele cele mai apreciate de utilizatorii români, de aceea,  pregătim oferte speciale pentru ei și ne concentrăm eforturile pentru a include un număr cât mai mare de parteneri în aplicație, astfel încât să putem răspunde tuturor dorințelor utilizatorilor Glovo.”, a declarat Victor Răcariu, Regional General Manager Glovo pentru Europa de Sud-Est.

În plus, Glovo sărbătorește Ziua Internațională a Burgerilor cu oferte promoționale destinate consumatorilor: 30% discount pentru o varietate de burgeri din diferite restaurante din Bacău, Brașov, București, Buzău, Călărași, Constanța, Galați, Ploiești și Mamaia. De asemenea, abonații Glovo Prime beneficiază de un discount de 50% pentru o selecție de burgeri din anumite restaurante din Bacău, Brașov, București, Buzău, Călărași, Constanța, Galați, Ploiești și Mamaia.

Glovo

Glovo este una dintre cele mai importante aplicații de livrare din mai multe categorii  care conectează utilizatorii cu companii și curieri, oferind servicii la cerere de la restaurante locale, băcănii și supermarketuri, farmacii și magazine de vânzare cu amănuntul. Viziunea Glovo este de a oferi tuturor acces facil la tot ce se află în orașul lor, astfel încât utilizatorii noștri să se poată bucura de ceea ce își doresc, când doresc, unde doresc. Fondată în 2015 la Barcelona, operează în 25 de țări din Europa, Asia Centrală și Africa.


Întregul conținut al site-ului www.retail-FMCG.ro este proprietatea S.C. Retail FMCG Media S.R.L. și este protejat de legea dreptului de autor, neputând fi preluat, copiat parțial sau integral sau folosit pentru crearea de articole derivate, fără acordul expres scris în prealabil al proprietarului. Folosirea în alt scop decât cel personal sau non-comercial este strict interzisă.

Fii primul care află cele mai proaspete ştiri din #retail-ul alimentar, industria #FMCG#eCommerce#FoodService și #servicii dedicate retailului, știri pe care le vei putea primi gratuit, direct pe adresa ta de e-mail,

Abonează-te gratuit la newsletter

Publicația retail-FMCG.ro reprezintă platforma ideală pentru a vă promova produsele sau serviciile. Mai multe detalii, AICI.

retail-FMCG.ro a lansat platforma online B2B Meetings, locul de întâlnire al cererii cu oferta de echipamente, tehnologii și servicii pentru retail. B2B Meetings conectează companiile de retail cu potențialii furnizori de servicii pentru retail

Înregistrare

exporetail2022

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *