Anul 2014 a marcat un moment important în existenţa METRO Cash & Carry – împlinirea a 50 de ani de existenţă pe piaţa internaţională. Pentru a celebra relaţia de lungă durată cu clienţii săi, METRO a dedicat activităţile aniversare întreprinzătorilor independenţi care îşi urmează ambiţia de a creşte pe piaţa locală.
Revista retail-FMCG.ro continuă seria interviurilor dedicate aniversării a 50 de ani de existenţă a METRO Cash & Carry cu Daniel Epure, Directorul Fundaţiei Filantropice Metropolis din Bucureşti, unul dintre partenerii METRO Cash & Carry România a cărui poveste inspiraţională s-a născut şi a evoluat ca urmare a pasiunii şi eforturilor investite.
retail-FMCG.ro: Când a fost înfiinţată fundaţia şi când v-aţi alăturat echipei?
Daniel Epure: Fundaţia a fost înfiinţată în 1999 din dorinţa unor voluntari din străinătate de a ajuta copiii dezavantajaţi din Bucureşti. Eu am început să lucrez în sectorul ONG-urilor din 2000, când am venit la fundaţie ca educator, iar în 2004 am devenit directorul fundaţiei. Este foarte important să ai pregătire în domeniu, să fi lucrat cu copiii si, mai mult decât experiența profesională, cred că trebuie să iubești copiii. Este o satisfacţie extraordinară atunci când îi poţi ajuta în situaţii grele.
Cui i se adresează Fundaţia Metropolis?
Fundaţia se adresează copiilor care fie nu mai au părinţi, fie nu sunt recunoscuţi de aceștia, cu vârste cuprinse între 6 şi 24 de ani. Încercăm să aducem copii mai mici în centrul nostru rezidențial, pentru a putea să le oferim o educaţie cât mai bună, să le oferim o şansă reală în viaţă. De la trei copii luaţi din Gara de Nord în anul 1999, numărul copiilor din fundaţie a crescut treptat, ajungând la 36 (în prezent, capacitatea maximă a centrului). Aici, au condiţii foarte bune de locuit, au parte de sprijin educaţional, psiholog, psihopedagog. În momentul de faţă, avem peste 22 de angajaţi care contribuie la bunăstarea fizică și psihică a copiilor.
Care sunt proiectele implementate în cadrul fundaţiei?
Avem trei proiecte pe care le derulăm: ,,Centrul de Ocrotire ACASĂ”, ,,Centrul de Zi pentru Copii şi Părinţi” şi ,,Centrul pentru Tineri”.
Primul proiect, ,,Centrul de Ocrotire ACASĂ”, găzduiește 36 de copii. Este un centru rezidenţial în care sunt adăpostiți copiii care nu mai au părinţi sau nu pot locui alături de aceștia.
,,Centrul de Zi pentru Copii şi Părinţi”, unde oferim sprijin unui număr de 75 de copii, se axează, în primul rând, pe prevenirea abandonului școlar. Aici, eforturile noastre sunt, în principal, de a convinge părinţii să trimită copiii la şcoală, de a le oferi o masă caldă, dar şi ajutor la teme şi activităţi recreative cu educatori.
În cadrul celui de-al treilea proiect, ,,Centrul de Tineri”, ajutorăm copiii din centrul rezidenţial care au împlinit 18 ani. Aici îi susţinem până când termină facultatea, masterul sau până când împlinesc 26 de ani.
Cu ce dificultăți vă confruntaţi mai des?
Cele mai frecvente sunt problemele financiare. Majoritatea românilor nu au încredere în ceea ce se întâmplă cu fondurile într-o fundaţie şi sunt dispuşi să ajute exclusiv cu produse şi obiecte diverse. Acest sprijin ne este foarte folositor, însă, uneori, insuficient. Trebuie să susţinem salariile angajaţilor şi, de asemenea, trebuie să oferim hrană copiilor printr-un sistem standardizat.
De aceea, încercăm să fim cât mai deschiși și, de fiecare dată când intrăm în contact cu potenţiali sponsori, încercăm să-i invităm la sediu pentru a vedea cu exactitate ceea ce facem, cum am evoluat pe baza sponsorizărilor şi să cunoască echipa.
Ce se întâmplă cu aceşti copii după ce pleacă de la centru?
În majoritatea cazurilor, tinerii ce părăsesc Fundația se descurcă foarte bine. De exemplu, unul dintre copiii noștri a venit în fundație când era în clasa a VI-a şi a reuşit să evolueze foarte mult. A făcut Facultatea de Finanţe Bănci la Academia de Studii Economice, a luat licenţa cu 10, a urmat şi cursurile unui program de masterat, iar apoi s-a angajat în cadrul unei bănci.
De când colaboraţi cu METRO România?
Am devenit client METRO pentru a beneficia de produse mai bune, pe care le putem cumpăra la bax, această variantă fiind foarte potrivită pentru noi, ca organizație. Pe lângă produsele comercializate, METRO ne-a sprijinit prin serviciile oferite și prin înțelegerea avută mereu.
Ce produse achiziţionaţi, de obicei, de la METRO?
Cumpărăm o gamă variată de produse: de la articole alimentare și până la produse de igienă, sanitare, birotică, papetărie, uneori haine şi electrocasnice. S-a creat o relație cu angajații METRO. Avem chiar o persoană de contact cu care legătura este foarte strânsă şi cu care putem rezolva orice situaţie într-un timp foarte scurt.
Ce mesaj doriţi să le transmiteţi potenţialilor sponsori?
Invităm persoanele fizice, dar şi juridice, să se implice împreună cu noi pentru a oferi o educaţie copiilor. De exemplu, organizăm concursuri în vacanţe şi dăm premii celor care citesc cel mai mult şi au cele mai bune rezultate la şcoală. Îi motivăm pe copii prin excursii la salină, la munte sau la mare. Este o presiune pozitivă, prin care încercăm să îi facem să înţeleagă că viaţa nu e uşoară şi că educaţia este o necesitate prin care ei pot să ajungă departe.
În fiecare dimineaţă puteți primi gratuit, direct pe adresa dvs de e-mail, cele mai proaspete ştiri din retailul alimentar şi din industria FMCG. Abonaţi-vă la newsletterul zilnic gratuit.
