Cătălin Samara a devenit Director al Bringo Internațional și va coordona activitatea serviciului în România, Argentina, Belgia, Franța și Maroc

Începând cu 3 ianuarie 2022, Cătălin Samara, Director Operațional și E-commerce și membru al Comitetului Executiv al Carrefour România, a preluat funcția de Director al Bringo Internațional, având responsabilitatea de a coordona activitatea internațională a serviciului de personal shopping și livrare. Poziția nou creată vine ca urmare a dezvoltării Bringo, un concept de business românesc, exportat cu succes în patru alte țări, care va funcționa de acum, ca parte dintr-o organizație globală. Cătălin a avut o contribuție esențială la dezvoltarea locală a conceptului de business și a serviciului, supervizând activitățile de e-commerce ale Carrefour România și planul de extindere constantă a parteneriatului cu Bringo.

bringo

„Doresc să-i mulțumesc sincer lui Cătălin pentru rezultatele obținute în Carrefour România și pentru rolul său esențial în cadrul echipei noastre. De-a lungul unei cariere cu adevărat semnificative, Cătălin s-a remarcat prin proiecte importante cu impact real în organizație și a evoluat într-un lider puternic, pregătit să-și valorifice talentul, ambiția și perseverența alături de o echipă internațională în cadrul grupului. Mă bucur că a acceptat această nouă provocare și că a ales să-și continue parcursul profesional alături de Carrefour, într-un mediu care încurajează și recompensează performanța atât la nivel local, cât și global. Mult succes noii echipe și lui Cătălin în viitoarele proiecte!”, a declarat Julien Munch, CEO Carrefour România.

Crearea unei structuri internaționale

Ținând cont de evoluția puternică a conceptului Bringo la nivel mondial, Grupul Carrefour a considerat ca fiind un pas necesar crearea unei structuri internaționale, parte din grup, care să coordoneze eforturile locale din fiecare țară și strategiile de dezvoltare la nivel internațional, sub supervizarea directă a lui Cătălin. Compania este acum activă sub diferite branduri în cinci țări: România, Argentina, Belgia, Franța și Maroc.

“Sunt onorat să pornesc în această nouă provocare profesională și să fiu și mai implicat în activitatea Bringo. Este un serviciu în care am avut mare încredere dintotdeauna și care are un potențial de creștere în toate țările în care este prezent, întrucât consumatorii doresc să aibă opțiuni flexibile pentru a-și face cumpărăturile și pentru a se bucura de mai mult timp pentru ei, indiferent de locul în care trăiesc. Modelul Bringo le oferă întocmai acest beneficiu și, iată, că a dovedit prin succesul dobândit în doar câțiva ani de la lansare. Vom lucra împreună cu echipele grupului Carrefour pentru a duce activitatea Bringo Internațional la nivelul următor.”, a adăugat Cătălin Samara, noul Director al Bringo Internațional.

Cătălin Samara

Cătălin Samara este de 21 de ani în Carrefour România, alăturându-se companiei în 2000, fiind printre primii angajați ai săi, cu câteva luni de zile înainte de deschiderea primului magazin în România. Până în prezent, a deținut o serie de poziții strategice în cadrul companiei, de la Director Operațional de Hipermarketuri, la Director Marketing, Digital și E-commerce, Servicii clienți și Omnicanal, fiind și membru al Comitetului Executiv din 2011. În funcția sa de Director Operațional & E-commerce, Cătălin Samara era responsabil cu operațiunile tuturor formatelor de magazine fizice din rețeaua Carrefour România: hipermarketuri, supermarketuri, proximitate și Supeco. Pe lângă responsabilitățile de management ale Activelor, Caselor și Organizarea Proceselor, Cătălin a coordonat și dezvoltarea modelului de business omnicanal ce cuprinde strategia de e-commerce și operațiunile de transformare digitală.

Bringo

În doar patru ani, Bringo s-a extins în 37 de orașe din România și include în acest moment în aplicație peste 100 de magazine Carrefour în toate formatele (hipermarket, supermarket, express și Supeco). În plus, recent a lansat serviciul de livrare rapidă a produselor Carrefour, în 30 de minute, în București, Iași, Cluj, Timișoara, Constanța și Brașov, serviciul fiind bazat pe linia de supermarketuri și, mai ales, pe cea de magazine express din rețeaua Carrefour. Dezvoltarea parteneriatului a presupus o implicare directă din partea lui Cătălin, în calitate de coordonator e-commerce. Nu în ultimul rând, modelul Bringo a fost exportat cu succes în acest timp în patru alte piețe.

În noua sa funcție, Cătălin va coordona activitatea Bringo în cele 5 țări în care serviciul este activ sub diverse branduri: România, Argentina, Belgia, Franța, Maroc, având, printre altele, rolul de a integra din punct de vedere tehnic și operațional aceste filiale. Ca urmare a acestei numiri internaționale, responsabilitățile lui Cătălin în cadrul Carrefour România vor fi redistribuite intern.

Carrefour

Carrefour România oferă clienților săi un univers de posibilități de a face cumpărături în siguranță: direct în cele peste 360 de magazine din țară, unde, cu aplicația Carrefour și casele de marcat Self Service, sesiunea de shopping devine rapidă și ușoară sau prin serviciile de online shopping cu livrare acasă sau Click & Collect: www.carrefour.ro și platforma BRINGO, disponibilă gratuit în Google Play și App Store.


Întregul conținut al site-ului www.retail-FMCG.ro este proprietatea S.C. Retail FMCG Media S.R.L. și este protejat de legea dreptului de autor, neputând fi preluat, copiat parțial sau integral sau folosit pentru crearea de articole derivate, fără acordul expres scris în prealabil al proprietarului. Folosirea în alt scop decât cel personal sau non-comercial este strict interzisă.

Fii primul care află cele mai proaspete ştiri din #retail-ul alimentar, industria #FMCG#eCommerce#FoodService și #servicii dedicate retailului, știri pe care le vei putea primi gratuit, direct pe adresa ta de e-mail,

Abonează-te la newsletterul zilnic gratuit.

Publicația retail-FMCG.ro reprezintă platforma ideală pentru a vă promova produsele sau serviciile. Mai multe detalii, AICI.

retail-FMCG.ro a lansat platforma online B2B Meetings, locul de întâlnire al cererii cu oferta de servicii pentru retail. B2B Meetings conectează companiile de retail cu potențialii furnizori de servicii pentru retail

Înregistrare

2performant.com

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *