Ursus Breweries îl numește pe Duncan Crow în funcția de Vicepreședinte Tehnic

Duncan Crow a fost numit Vicepreședinte Tehnic al Ursus Breweries, poziție din care va superviza cele trei fabrici de bere din Buzău, Brașov și Timișoara, precum și activitățile operaționale de producție ale companiei. 

ursusDuncan are peste 20 de ani de experiență în domeniul producției și logisticii, în industria globală a băuturilor. Înainte de a se alătura Ursus Breweries a avut rolul de Director Supply Chain pentru Lao Brewery Company (LAO P.D.R.). A fost responsabil de producția și distribuția unui volum de 6 milioane de hectolitri de bere, băuturi carbogazoase și apă îmbuteliată. În cariera sa internațională, Duncan a deținut diverse poziții de management în industria berii din Singapore, Australia, Vietnam, Rusia, Croația și Olanda.

Sunt entuziasmat de acest rol, de noua echipă și obiectivele pe care le am în cadrul Ursus Breweries. Aștept cu nerăbdare să lucrez alături de colegii mei la optimizarea fluxurilor operaționale și să continuăm să obținem rezultate foarte bune în zona de siguranță și calitate, pentru a ne consolida poziția de lider al pieței locale de bere și locul special pe care îl avem în preferințele consumatorilor”, a declarat Duncan Crow.

Duncan aduce în echipa Ursus Breweries avantajul unei experiențe profesionale internaționale în producția de băuturi. Acest aspect contribuie la ambiția comună a companiilor din grupul Asahi Europe & International de îmbrățișa și promova diversitatea, cu multiplele ei valențe, precum expertiza diferită, diversitatea de gen, pluralismul de idei sau curajul de a face lucrurile diferit.

Ursus Breweries

Compania este cel mai mare producător de bere din România. Mărcile din portofoliul Ursus Breweries sunt: URSUS, Timișoreana, Ciucaș, Peroni Nastro Azzurro, Grolsch, Azuga, Pilsner Urquell, Asahi Super Dry, Viper Hard Seltzer, St. Stefanus, alături de marca de cidru Kingswood. În prezent, Ursus Breweries deține 3 fabrici de bere: în Brașov, Buzău și Timișoara și o mini-facilitate de producție în Cluj-Napoca. Din 2017, Ursus Breweries face parte din Asahi Europe & International.


Întregul conținut al site-ului www.retail-FMCG.ro este proprietatea S.C. Retail FMCG Media S.R.L. și este protejat de legea dreptului de autor, neputând fi preluat, copiat parțial sau integral sau folosit pentru crearea de articole derivate, fără acordul expres scris în prealabil al proprietarului. Folosirea în alt scop decât cel personal sau non-comercial este strict interzisă.

Fii primul care află cele mai proaspete ştiri din #retail-ul alimentar, industria #FMCG#eCommerce#FoodService și #servicii dedicate retailului, știri pe care le vei putea primi gratuit, direct pe adresa ta de e-mail,

Abonează-te gratuit la newsletter

Publicația retail-FMCG.ro reprezintă platforma ideală pentru a vă promova produsele sau serviciile. Mai multe detalii, AICI.

retail-FMCG.ro a lansat platforma online B2B Meetings, locul de întâlnire al cererii cu oferta de echipamente, tehnologii și servicii pentru retail. B2B Meetings conectează companiile de retail cu potențialii furnizori de servicii pentru retail

Înregistrare

Depositphotos

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *