
„Suntem foarte bucuroşi că anul acesta am primit recunoaştere prin acordarea titlului de Capitală Verde a României. Ne dorim ca atât autorităţile locale, cât şi locuitorii Oradei să fie responsabili în ceea ce priveşte protecţia mediului. Invităm toţi locuitorii oraşului să participe la acţiunile pregătite de Umbrela Verde, să se bucure de acest eveniment şi să fie mândri că locuiesc într-un oraş verde şi curat”, susţine Primarul municipiului Oradea, Ilie Bolojan.
Orădenii vor fi provocaţi să participe la competiţia “Spaţii verzi de care suntem mândri”, concurs ce va consta în amenajarea spaţiului verde din faţa blocului în care locuiesc. Cele mai frumoase spaţii vor fi recompensate, în urma unui proces de selecţie făcut de o comisie specializată. Pentru a evidenţia câştigarea acestui titlu, organizatorii au pregătit o serie de materiale prin care sunt subliniate parte din motivele care au facut Oradea să devină Capitala Verde a României, precum Harta Spaţiilor Verzi şi broşura Oradea, Capitala Verde a României.
Sâmbată, 2 iunie, între orele 11:00 – 18:00, orădenii sunt aşteptaţi la cortul Umbrela Verde amplasat pe strada Independenţei, lângă podul Ferdinand, pentru a primi informaţii despre cum pot contribui la un mediu mai verde şi curat şi pentru a lăsa dorinţa lor eco în Copacul Dorinţelor Verzi. Toţi cei care se vor alinia spiritului “verde” şi vor participa la acţiunile propuse de Umbrela Verde, vor fi răsplătiţi cu un concert susţinut de ROA şi Guess Who, sâmbătă 2 iunie, în parcarea de pe strada Independenţei (Vulturul Negru).
“[…] Ne dorim ca din ce în ce mai multe oraşe din România să aspire la titlul de Capitala Verde a României şi să prezinte proiecte sustenabile pentru un mediu mai curat. Competiţia e simbolică, dar câştigul pentru oameni şi pentru mediu este cât se poate de real”, a declarat Rovana Plumb, Ministrul Mediului şi Pădurilor.


