Ahold Delhaize, unul dintre cei mai mari jucători din piața mondială de retail alimentar, care în prezent deține 19 branduri la nivel global, printre care și Mega Image, anunță că a ajuns la un acord privind achiziționarea companiei Profi Rom Food, care operează rețeaua de magazine Profi în România, de la MidEuropa. Tranzacția se ridică la o valoare de aproximativ 1,3 miliarde de €. Brandul de retail Profi își va continua activitatea, dar sub umbrela Ahold Delhaize. Vânzarea Profi către Ahold Delhaize reprezintă cea mai mare tranzacție pe segmentul de produse alimentare din Europa continentală care implică un fond de private equity. De asemenea, tranzacția scrie istorie la nivel regional, fiind cea mai mare de până acum pe segmentul alimentar din Europa Centrală și de Est.
Tranzacţia este supusă aprobării de către autorităţile competente în materia regulilor de concurenţă și se estimează a fi finalizată în cursul anului 2024.
Prin reunirea celor două branduri, Mega Image și Profi, care se bucură deja de aprecierea clienților, grupul își va extinde prezența la nivel național, aducând astfel oportunități și beneficii pentru clienți și angajați, contribuind la deservirea complementară atât a comunităților din zonele urbane, cât și a celor din zonele rurale.
Jesper Lauridsen, COO Europa Centrală și de Est, Ahold Delhaize: „România este o piață atractivă, cu o dezvoltare susținută prin investiții solide. Ne bucurăm că vom continua să contribuim la dezvoltarea pieței locale de retail alimentar, acum și alături de Profi, care devine parte din familia noastră de branduri Ahold Delhaize.
Magazinele din rețeaua Profi vor extinde și completa rețeaua deja existentă de magazine Mega Image. Avem o experiență substanțială în dezvoltarea celor mai bune practici, precum și în integrarea în cultura locală și suntem încrezători că prin această achiziție vom reuși să aducem și mai multă valoare pentru comunitățile pe care le deservim în România.”
Mircea Moga, CEO Mega Image:
“Primim cu entuziasm Profi alături de noi, în familia Ahold Delhaize. Este un moment de referință pentru industria de retail din România, unic prin mărime și la nivelul grupului nostru. Suntem două branduri puternice, complementare și, împreună, vom reuși să facem o diferență semnificativă prin ceea ce oferim zi de zi clienților noștri: produse locale, proaspete și sănătoase de la o rețea extinsă de producători locali, o gamă de sortimente și mai bună de mărci proprii, naționale și internaționale, oferte care răspund cel mai bine nevoilor clienților.
Vom aduce împreună angajați talentați și loiali care împărtășesc valori comune și vom continua să ne derulăm activitatea cu responsabilitate față de clienți, comunități, furnizori și colegii din echipe.”
Comunicatul de presă internațional transmis de Ahold Delhaize privind achiziția Profi Rom Food de la MidEuropa poate fi vizualizat în versiunea originală aici.
PROFI – peste 1.650 de magazine proprii și Partener, prezente în peste 800 localități urbane și rurale
“Acesta este un moment extraordinar pentru Profi, care a devenit unul dintre retailerii cu cea mai rapidă creștere din România. Suntem acum unul dintre liderii segmentului de supermarketuri și magazine de proximitate și acest lucru nu se putea face fără efortul conjugat al celor peste 28.000 de angajați, fără inspirația echipei de management și fără sprijinul constant al partenerilor noștri.
Datorită sprijinului MidEuropa, prin expertiza neprețuită în domeniu, dar și prin întelegerea profundă a pieţei în care activăm, am construit o afacere centrată pe nevoile clienților, angajaților și comunităţii noastre” a declarat Gaëtan Pacton, CEO Profi.
“Pentru Profi, această tranzacție semnifică trecerea într-o nouă etapă de dezvoltare, în care ne vom putea folosi expertiza și structura logistică, valorizând rețeaua extinsă de clienți și loialitatea acestora față de brandul nostru. Îi asigurăm pe angajații și partenerii noștri că experiența și sprijinul lor vor fi în continuare esențiale pentru buna funcționare a afacerii.
Suntem pregătiți pentru o nouă etapă de creștere și pornim cu optimism la acest nou drum. Avem în plan să ne dezvoltăm capacitățile digitale dar și să ne diversificăm permanent oferta de bunuri și servicii de calitate, în beneficiul consumatorilor români” a adăugat Gaëtan.
Ahold Delhaize
Ahold Delhaize este unul dintre cei mai mari jucători din retail la nivel global în segmentul de supermarketuri și comerț online. Mărcile locale din portofoliu deservesc 60 de milioane de clienți în fiecare săptămână, atât în magazine, cât și online, în Statele Unite, Europa și Indonezia. Împreună, aceste mărci au peste 414.000 de angajați în 7.659 de magazine alimentare și de specialitate și includ cel mai mare retailer online din Benelux și cei mai importanți comercianți online din Benelux și Statele Unite.
Brandurile Ahold Delhaize sunt în topul dezvoltării sustenabile în retail, aprovizionând în mod responsabil, sprijinind comunitățile locale și ajutând clienții să facă alegeri mai sănătoase. Dezvoltarea companiei este construită pe patru piloni principali – dezvoltarea omnichannel, creșterea sănătoasă și durabilă, investiții în oameni și consolidarea excelenței operaționale – care susțin atingerea obiectivelor și viziunea de a aduce o contribuție durabilă pentru viitor. Cu sediul central în Zaandam, Țările de Jos, Ahold Delhaize este listată la bursele Euronext Amsterdam și Bruxelles (ticker: AD), iar certificatele sale de depozit americane sunt tranzacționate pe piața over-the-counter din SUA și cotate pe piața internațională OTCQX (ticker: ADRNY).
Mega Image
Fondat în 1995, Mega Image este unul dintre cele mai mari lanțuri de supermarketuri din România cu o reţea ce cuprinde în prezent 969 de magazine în Bucureşti, Cluj-Napoca, Iași, Constanţa, Ploieşti, Braşov, Oradea, Timișoara, Bacău, Sibiu şi alte oraşe din ţară, sub mărcile Mega Image și Shop&Go. Mega Image îşi propune să ofere consumatorilor, în fiecare zi, servicii de calitate şi o gamă de produse hrănitoare, sănătoase şi sigure, la preţuri accesibile. Mega Image face parte din Ahold Delhaize Group.
Profi
Profi este un important retailer alimentar de proximitate din România, cu o rețea de peste 1.650 de magazine în toată România, susținută de șase centre de distribuție. Profi are peste 28.000 de angajați în toată țara și a generat venituri de peste 2,5 miliarde de euro în perioada de 12 luni încheiată în iunie 2023. În ultimii șase ani, Profi a implementat cu succes o strategie de expansiune, susținută de investiții în infrastructură, digitalizare și resurse umane. În această perioadă, Profi și-a crescut semnificativ prezența și capacitățile digitale prin dezvoltarea unei aplicații mobile care are aproape 2 milioane de utilizatori.
Întregul conținut al site-ului www.retail-FMCG.ro este proprietatea S.C. Retail FMCG Media S.R.L. și este protejat de legea dreptului de autor, neputând fi preluat, copiat parțial sau integral sau folosit pentru crearea de articole derivate, fără acordul expres scris în prealabil al proprietarului. Folosirea în alt scop decât cel personal sau non-comercial este strict interzisă.
Fii primul care află cele mai proaspete ştiri din #retail-ul alimentar, industria #FMCG, #eCommerce, #FoodService și #servicii dedicate retailului, știri pe care le vei putea primi gratuit, direct pe adresa ta de e-mail,
Abonează-te gratuit la newsletter
Publicația retail-FMCG.ro reprezintă platforma ideală pentru a vă promova produsele sau serviciile. Mai multe detalii, AICI.
retail-FMCG.ro a lansat platforma online B2B Meetings, locul de întâlnire al cererii cu oferta de echipamente, tehnologii și servicii pentru retail. B2B Meetings conectează companiile de retail cu potențialii furnizori de servicii pentru retail