Anchor Grup, care deține centrele comerciale București Mall-Vitan și Plaza România, anunță noi nume în portofoliul său de retail

Anchor Grup, unul dintre cei mai importanți dezvoltatori de real estate de pe piața locală, anunță noi nume în portofoliul său de retail, în ambele centre comerciale pe care le deține – București Mall-Vitan și Plaza România.

anchor grup

Cele două mall-uri ale Anchor Grup s-au poziționat încă de la început ca destinații one stop shop și continuă să ofere branduri care răspund nevoilor și preferințelor consumatorilor. În plus, gradul de ocupare al celor două centre comerciale s-a menținut la un nivel înalt, cu peste 99%.

Cu un portofoliu  variat de magazine, restaurante, dar și experiențe de divertisment, atât București Mall-Vitan, cât și Plaza România oferă sesiuni de shopping complete, un mediu vibrant și atractiv pentru consumatori și reușește să răspundă cerințelor în permanentă schimbare ale pieței. Al patrulea trimestru al anului a adus noi deschideri în cele două centre comerciale, branduri de renume venind mai aproape de comunitatea de aici.

Un nou magazin în București Mall-Vitan

Cu un început de an extrem de dinamic, primul centru comercial modern din România, București Mall-Vitan, aduce în inima orașului un bine-cunoscut brand românesc– Benvenuti. Situat la etajul 1 al centrului comercial, având  o suprafață de 160 mp, magazinul vine cu cele mai noi colecții de încălțăminte și marochinărie ale brandului, dar și cu unele dintre cele mai în vogă mărci de lifestyle ale momentului.

Burger King ajunge în Plaza România

Din luna octombrie și comunitatea Plaza România se poate bucura de două noi branduri foarte cunoscute și așteptate – Burger King și Love Beauty.

Lanțul de fast-food recunoscut la nivel mondial, Burger King, a adus meniul său emblematic în food courtul centrului comercial; astfel vizitatorii se pot bucura de noi opțiuni culinare, care se adaugă la gama diversă de preparate existente aici.

În același timp, Love Beauty, furnizorul de servicii de înfrumusețare dedicate femeilor, a decis să își extindă locația existentă din Plaza România, oferind astfel o și mai bună experiență vizitatorilor săi.

Cu peste 25 de ani de experiență în România și o investiție totală de peste 525 de milioane de euro, Anchor Grup continuă să-și extindă portofoliul de branduri, aducând concepte exclusiviste și mărci dorite, precum Cellini Boutique & Lounge și Teilor Orange Concept. Dezvoltarea permanentă a segmentului de retail vine să sublinieze stabilitatea Anchor Grup, dar și contribuția sa la creșterea pieței.

Anchor Grup

Unul dintre principalii dezvoltatori de real estate de pe piața locală, Anchor Grup și-a început activitatea în România în urmă cu peste 25 de ani. De atunci, investiția companiei a depășit 525 de milioane de euro. Portofoliul său include o componentă de retail: Anchor Grup a dezvoltat primul centru comercial modern din România, București Mall, urmat de Plaza România.

În incinta acestuia din urmă, Anchor Grup a deschis cinematograful Movieplex, care a oferit în premieră românilor posibilitatea de a viziona filme în format 3D. În această industrie, Anchor Grup și-a extins portofoliul în sectorul cinematografului prin achiziționarea Hollywood Movieplex Cinema, primul cinema multiplex din România, care dispune de 10 săli de proiecție, cu o capacitate de 2.125 de locuri.

În plus, investițiile Anchor Grup din ultimii ani acoperă și sectorul rezidențial. Acestea au început cu InCity Residences, care include peste 500 de apartamente în patru blocuri. Al doilea proiect rezidențial finalizat este Pallady Towers, care cuprinde peste 200 de apartamente în două clădiri.

În prezent, ansamblul rezidențial Select Residences – cu peste 300 de apartamente situate în trei imobile – este proiectul companiei în dezvoltare, pe acest segment. Portofoliul Anchor Grup include și clădiri de birouri: Anchor Plazași Plaza România Offices. Compania este condusă de Affan Yildirim, General Manager, membru în Consiliul de Administrație al Anchor Grup, și membru în Consiliul de Administrație al MallDova.


Întregul conținut al site-ului www.retail-FMCG.ro este proprietatea S.C. Retail FMCG Media S.R.L. și este protejat de legea dreptului de autor, neputând fi preluat, copiat parțial sau integral sau folosit pentru crearea de articole derivate, fără acordul expres scris în prealabil al proprietarului. Folosirea în alt scop decât cel personal sau non-comercial este strict interzisă.

Fii primul care află cele mai proaspete ştiri din #retail-ul alimentar, industria #FMCG#eCommerce#FoodService și #servicii dedicate retailului, știri pe care le vei putea primi gratuit, direct pe adresa ta de e-mail,

Abonează-te gratuit la newsletter

Publicația retail-FMCG.ro reprezintă platforma ideală pentru a vă promova produsele sau serviciile. Mai multe detalii, AICI.

retail-FMCG.ro a lansat platforma online B2B Meetings, locul de întâlnire al cererii cu oferta de echipamente, tehnologii și servicii pentru retail. B2B Meetings conectează companiile de retail cu potențialii furnizori de servicii pentru retail

Înregistrare

Depositphotos

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *