Asociația Zi de Bine se alătură Auchan și Leroy Merlin în proiectul de amenajare a unității de suport medical din Capitală

Asociația Zi de Bine, fondată de Melania Medeleanu și Luciana Zaharia, se alătură proiectului demarat de Auchan și Leroy Merlin pentru a susține eforturile de strângere de fonduri necesare în amenajarea unei prime unități de suport medical din București-Ilfov. Recunoscută, deja, grație inițiativei #ScutPentruSpitale prin intermediul căreia a adunat deja peste de 500.000 de euro în beneficiul a peste 30 de spitale din toată țara,  Asociația Zi de Bine se va alătura campaniei de fundraising inițiate de Auchan și Leroy Merlin pentru acest proiect, iar din sponsorizări și donații vor fi achiziționate echipamente, materiale și servicii necesare amenajării și funcționarii unității de suport medical din Bucureștii Noi. Unitatea din Bucureștii Noi este în plin proces de echipare mulțumită partenerilor care au inițiat și a celor care s-au alăturat.

Auchan„Sunt zile în care e important să stai. În casă. Nu însă deoparte.  Suntem în fața unui inamic care poate fi învins doar dacă facem scut în jurul celor care ne apără. Unitatea de suport medical Bucureștii Noi exact asta face: eliberează spitalele și medicii de o presiune uriașă, oferind în același timp sprijin pacienților cu forme ușoare ale bolii. ZICEM de BINE despre proiectul inițiat de Auchan și Leroy Merlin și, cu ajutorul lor și al miilor de oameni care simt, în aceste zile, că nu pot sta deoparte, FACEM BINE”, a declarat Melania Medeleanu, fondatoare a Asociației Zi de Bine.

Leroy Merlin a pus la dispoziție un spațiu de 7.500 de mp pentru 350 de paturi

În contextul epidemiei de coronavirus din România și din nevoia de a proteja cadrele medicale aflate în linia întâi, companiile Auchan și Leroy Merlin, cu sprijinul Ministerului Sănătății și al Departamentului pentru Situații de Urgență (DSU), au demarat organizarea unui centru de spitalizare pentru pacienții infectați cu Covid-19, cazuri noncritice.

Astfel, o clădire aparținând Leroy Merlin, situată pe centura Capitalei – Șoseaua Chitilei, se află în curs de amenajare, devenind un centru de primire, triere, cazare și tratare preliminară a bolnavilor infectați cu coronavirus, cazurile mai grave urmând a fi transferate către alte unități spitalicești.

Suprafața de 7.500 m2 va acomoda 350 de paturi, containere de cazare pentru medici, containere sanitare și dușuri pentru pacienți, zone distincte de luat masa pentru cadre medicale și pacienți, asigurându-se astfel condiții decente de îngrijire pentru cazurile noncritice. De asemenea, pacienții și personalul medical vor avea mesele zilnice asigurate, precum și toate serviciile conexe de funcționare a spațiului (utilități, wi-fi, curățenie, etc.)

Odată finalizată, clădirea va fi predată autorităților medicale decise de Guvernul României, pentru a fi operată de către cadre medicale profesioniste.

Autoritătile pot prelua spațiu săptămâna următoare

„Ne bucurăm să avem alături de noi Asociația Zi de Bine, care, prin prisma experienței îndelungate a Melaniei Medeleanu, va facilita operarea rapidă și eficientă a tuturor sponsorizărilor de materiale și echipamente de la parteneri, fiind de asemenea și un vector de comunicare pentru a atrage noi susținători. Le mulțumim tuturor companiilor care s-au alăturat deja acestui important proiect și suntem încrezători că solidaritatea demonstrată zilele acestea ne va permite predarea acestui spațiu către autorități în următoarea săptămână”, a declarat Ionuț Ardeleanu, director general Auchan Retail România.

„Lucrurile au avansat rapid și nu putem decât să ne bucurăm și să mulțumim oamenilor și companiilor care s-au mobilizat și implicat în acest proiect. Avem convingerea că Asociația Zi de Bine va gestiona buna desfășurare a pre-spitalului și vor face tot ce este necesar ca cei bolnavi să aibă parte de cele mai bune condiții. Magazinul nostru va deveni casa lor și ne vom asigura că vor beneficia de tot confortul”, a declarat Frédéric Lamy, director general Leroy Merlin.

Contact pentru companiile care doresc să se implice

Companiile care doresc să se implice sunt rugate să sune la numărul de telefon 0374 45 46 41, de luni până vineri între orele 09.00 – 18.00, sau să scrie pe email la adresa: sustin@auchan.ro. De asemenea, cei care vor sa dea o mână de ajutor pot contacta Asociația Zi de Bine la 0725565375 sau contact@zidebine.ro.

Auchan România

Retailerul alimentar Auchan Retail România are în portofoliu din România 33 de hipermarketuri Auchan , 2 supermarketuri Auchan și o rețea de 24 magazine de proximitate MyAuchan.

LEROY MERLIN

LEROY MERLIN este liderul european al pieței de bricolaj, cu o istorie de peste 90 de ani ca retailer specializat pe construcții, decorațiuni și grădinărit. Companie inovatoare din cadrul ADEO, LEROY MERLIN deține aproape 500 de magazine în 13 țări din Europa, Asia, Africa și America de Sud și aproape 88.000 de colaboratori.

În România funcționează 17 magazine LEROY MERLIN, cu peste 2.000 de angajați în 13 orașe: București, Cluj-Napoca, Craiova, Ploiești, Brașov, Constanța, Sibiu, Suceava, Târgu Mureș, Bacău, Iași, Timișoara și Oradea.

În fiecare dimineaţă puteți primi gratuit, direct pe adresa dvs de e-mail, cele mai proaspete ştiri din retailul alimentar şi din industria FMCG.

Abonaţi-vă la newsletterul zilnic gratuit.

Publicația retail-FMCG.ro reprezintă platforma ideală pentru a vă promova produsele sau serviciile. Mai multe detalii, AICI.

Ți-a plăcut acest articol? Recomandă-l și altora:
Vrei să primeşti noutăţile din Retail & FMCG în fiecare dimineaţă pe email?
Alătură-te celor 7,093 cititori fideli!

Te afli aici: Prima pagină: » Retail » Asociația Zi de Bine se alătură Auchan și Leroy Merlin în proiectul de amenajare a unității de suport medical din Capitală
Explorează subiecte similare:

Spune-ți părerea

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

%d blogeri au apreciat: