Auchan salvează anual peste 800 de tone de alimente, prin programul Zero Risipă

Zero Risipă, programul Auchan pentru valorificarea alimentelor cu un ciclu de viață redus și reducerea risipei alimentare, a generat rezultate semnificative în primele 6 luni de la lansare.

Auchan

În acest interval, alături de clienții săi, retailerul a salvat peste 1,4 milioane de alimente, echivalentul a 406 tone de produse și a peste 812.000 de mese complete, evitând producerea a 1.016 tone de emisii de gaze cu efect de seră.

Disponibil în toate cele 33 de hipermarketuri Auchan, proiectul Zero Risipă este una dintre soluțiile propuse de companie pentru a reduce risipa alimentară, un fenomen care se manifestă în prezent la nivel global. Proiectul presupune identificarea zilnică a alimentelor cu termen de valabilitate scurt, care sunt în perfectă stare de consum conform legislației, și reducerea prețului acestora cu 30%. Pe aceste produse se aplică o etichetă galbenă, cu noul preț redus, fiind ulterior expuse în zonele speciale din magazine marcate cu simbolul Zero Risipă.

„Scopul este acela ca hipermarketurile Auchan să devină magazinele în care niciun aliment nu este risipit. Aceasta este miza și ne bazăm în continuare pe responsabilitatea clienților noștri, cărora le mulțumim că au ales să achiziționeze produse din zona Zero Risipă, contribuind astfel, alături de noi, la reducerea risipei alimentare, precum și echipelor din magazine fără de care nu am fi avut aceste rezultate.”, a declarat Corina Dospinoiu, Responsabil CSR Auchan Retail România.

În zonele Zero Risipă din magazinele Auchan se regăsesc produse ambalate din categoriile legume, fructe, carne, pește, brânzeturi, mezeluri, lactate, congelate, sărate, dulciuri, alimentație specială și produse pentru animale, dar și băuturi și produse de panificație, urmând ca proiectul să fie extins și spre alte segmente de alimente.

Auchan Retail România  

Auchan România are în portofoliu 33 de hipermarketuri, o rețea de 39 de magazine de proximitate MyAuchan, dintre care 30 în Stațiile Petrom, și 5 supermarketuri Auchan. Cu peste 280.000 m2 suprafaţa netă de vânzare, o cifră de afaceri cu taxe de peste 1,2 miliarde de Euro, Auchan propune celor circa 5 milioane de locuitori din orașele în care sunt prezente magazinele sale un comerţ modern, de calitate, cu cele mai largi game de produse şi un concept de discount responsabil, cu toate preţurile mici, permanent. Pe www.auchan.ro, Auchan prezintă clienților peste 25.000 de produse. Toate magazinele, depozitele și birourile gestionate de Auchan dețin certificarea Safe Guard care confirmă respectarea și implementarea corectă a celor mai bune practici de siguranță împotriva răspândirii COVID-19.

Totodată, Auchan România realizează o serie de acțiuni importante pentru promovarea activităților de responsabilitate socială şi integrare a tinerilor, dar şi programe pentru protejarea mediului înconjurător care au drept scop gestionarea deşeurilor, economisirea resurselor etc. Printre cele mai ample acțiuni de responsabilitate derulate de către companie se numără campania Mobilizatron, care a condus la plantarea a 100.000 de copaci în România, realizarea filmului România Neîmblânzită, primul documentar despre natura României, campania de colectare a uleiului alimentar uzat prin intermediul hipermarketurilor Auchan, precum și amenajarea a două unități de suport medical pentru pacienti cu forme noncritice de Covid-19.


Întregul conținut al site-ului www.retail-FMCG.ro este proprietatea S.C. Retail FMCG Media S.R.L. și este protejat de legea dreptului de autor, neputând fi preluat, copiat parțial sau integral sau folosit pentru crearea de articole derivate, fără acordul expres scris în prealabil al proprietarului. Folosirea în alt scop decât cel personal sau non-comercial este strict interzisă.

Fii primul care află cele mai proaspete ştiri din #retail-ul alimentar, industria #FMCG#eCommerce#FoodService și #servicii dedicate retailului, știri pe care le vei putea primi gratuit, direct pe adresa ta de e-mail,

Abonează-te la newsletterul zilnic gratuit.

Publicația retail-FMCG.ro reprezintă platforma ideală pentru a vă promova produsele sau serviciile. Mai multe detalii, AICI.

retail-FMCG.ro a lansat platforma online B2B Meetings, locul de întâlnire al cererii cu oferta de servicii pentru retail. B2B Meetings conectează companiile de retail cu potențialii furnizori de servicii pentru retail

Înregistrare

2performant.com

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *