400.000 doze de aluminiu colectate de consumatorii români de la lansarea campaniei „Și mama reciclează!”

Aproximativ 400.000 de doze de aluminiu au fost colectate de către români în primele șase luni ale campaniei „Și mama reciclează!”, organizată la nivel național de compania Can Pack Recycling, cu sprijinul Auchan România.

„Și mama reciclează!”De mai bine de jumătate de an, locuitorii din 15 orașe au acces, prin intermediul acestui proiect, la aparate de colectare a dozelor de aluminiu amplasate în 20 de hypermarket-uri Auchan. În topul localităților în care au fost strânse cele mai mari cantități de doze se numără Timișoara, Pitești, Sibiu, Ploiești, Cluj și București.

La nivel local, raportat la numărul de aparate din fiecare regiune și volumul de cutii colectate, cei din Banat și Crișana au reciclat cel mai mult în campania „Și mama reciclează!”, cu o medie de aproape 25.000 de doze colectate per magazin în șase luni. Aceștia sunt urmați de munteni (cu o medie de aproape 21.000 de doze strânse în aceeași perioadă), ardeleni (peste 16.000 de doze în medie per centru comercial) și moldoveni (peste 13.000 de doze per hypermarket).

Rezultatele înregistrate în primul semestru al campaniei ne-au ajutat să înțelegem mai bine atitudinea publicului larg față de reciclare. Așa cum era de așteptat, comportamentul românilor reflectă obiceiurile de consum ale acestora, cantitățile de doze colectate fiind mai mari în sezonul estival decât în lunile de iarnă. Însă indiferent de condițiile din piață care dictează decizia de cumpărare, ceea ce contează este în ce proporție cei care consumă băutură la doză se implică ulterior în procesul de colectare. Cu cât acest procent este mai mare, cu atât putem vorbi de o cultură a reciclării în România și alinierea țării noastre la normele europene de colectare selectivă.”, a declarat Dragoș Doru, Director General Can Pack Recycling.

Campania „Și mama reciclează!” continuă până în data de 30 iunie 2017. Până la acest termen, participanții mai pot câștiga premii săptămânale, lunare sau instant, își pot reduce valoarea bonurilor de cumpărături la casele de marcat din magazinele în care colectează dozele de aluminiu sau pot dona sumele aferente reciclării Asociației Non Profit Alucro, pentru programul Every Can Counts.

Auchan România are în portofoliu 33 de hipermarket-uri, cu 280.000 m2 suprafaţa netă de vânzare – al doilea comerciant din ţară, cu circa 10.000 de angajaţi – al cincilea angajator privat din România, cu o cifră de afaceri cu taxe de peste 1 miliard de euro în 2015 şi propune celor circa 5 milioane de locuitori din 18 oraşe în care sunt prezente magazinele Auchan un comerţ modern, de calitate, cu cele mai largi game de produse şi un concept de discount generalizat, cu toate preţurile mici, permanent.

În fiecare dimineaţă puteți primi gratuit, direct pe adresa dvs de e-mail, cele mai proaspete ştiri din Retail & FMCG – retailul alimentar şi industria FMCG.

Abonaţi-vă la newsletterul zilnic gratuit.

Ți-a plăcut acest articol? Recomandă-l și altora:
Vrei să primeşti noutăţile din Retail & FMCG în fiecare dimineaţă pe email?
Alătură-te celor 6,461 cititori fideli!

Te afli aici: Prima pagină: » Retail » 400.000 doze de aluminiu colectate de consumatorii români de la lansarea campaniei „Și mama reciclează!”

Spune-ți părerea

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

%d blogeri au apreciat: