Auchan extinde programul Zero Risipă în cele 14 magazine de proximitate

Începând din luna mai, programul Zero Risipă lansat de Auchan, un demers ferm și unitar de combatere a risipei alimentare prin valorificarea alimentelor cu un ciclu de viață redus, va fi extins și în cele 14 magazine de proximitate ale retailerului. Acțiunea vine ca o completare a proiectului care se desfășoară deja în hipermarketurile Auchan din țară începând din luna iunie a anului trecut.

auchan

Proiectul Zero Risipă

Proiectul Zero Risipă, lansat de Auchan în 2020, este una dintre soluțiile propuse de către retailer pentru a reduce risipa alimentară, un fenomen care a luat amploare la nivel global. Acesta presupune identificarea zilnică a alimentelor cu termen de valabilitate scurt, dar care sunt în perfectă stare de consum conform legislației, și comercializarea acestora la prețuri avantajoase. Pe produsele din această categorie se aplică o etichetă galbenă, cu noul preț redus, acestea fiind ulterior expuse în zonele speciale din magazine marcate cu simbolul Zero Risipă.

Disponibil deja în cele 33 de hipermarketuri Auchan, proiectul Zero Risipă se extinde începând cu această lună și în toate supermarketurile și magazinele de proximitate MyAuchan din București (Liberty, Obor, Otopeni 1, Otopeni 2, Rosetti, Luica, Banu Manta), Ilfov (La Strada, Alexandriei, Obregia), Timișoara (Buziașului), Turda, Cluj (Vivido) și Dolj (Universitaria).

Încă de la lansare, impactul pe care Zero Risipă l-a avut în rândul clienților a fost unul major, atât la nivel de creștere a gradului de conștientizare, cât și în ceea ce privește implicarea activă în combaterea risipei alimentare, iar rezultatele înregistrate ne-au confirmat acest lucru. În mai puțin de un an de la lansare, datorită acestui program am reușit să salvăm peste 2,3 milioane de produse și să activăm o pârghie importantă în prevenirea schimbărilor climatice cauzate de nivelul ridicat de CO2 emis prin acest fenomen de risipă. Așadar, extinderea programului vine ca o completare firească și suntem siguri că numărul celor care se vor alătura demersului nostru de sustenabilitate va crește considerabil”, a declarat Corina Dospinoiu, Responsabil CSR Auchan Retail România.

2,3 milioane de produse salvate prin programul Zero Risipă într-un an

Potrivit retailerului, programul Zero Risipă a generat rezultate semnificative în primul an de la lansare. Astfel, începând cu luna iunie a anului trecut și până în prezent, alături de clienții săi, Auchan a salvat peste 2,3 milioane de produse alimentare, echivalentul a peste 1,4 milioane de mese complete, evitând producerea a 1.755 tone de emisii de gaze cu efect de seră. Prin programul Zero Risipă, Auchan și-a propus ca obiectiv principal să salveze de la risipă alimentele din comerț, în fiecare an, iar pe termen lung, să elimine complet deșeurile alimentare din rețeaua de magazine de pe plan local.

În zonele Zero Risipă din magazinele Auchan se regăsesc produse ambalate dintr-o gamă largă, mai precis din categoriile legume, fructe, carne, pește, brânzeturi, mezeluri, lactate, congelate, sărate, dulciuri, alimentație specială și produse pentru animale, dar și băuturi și produse de panificație, urmând ca proiectul să fie extins și spre alte segmente de alimente.

Auchan

Auchan România are în portofoliu 33 de hipermarketuri Auchan, o rețea de 59 de magazine de proximitate MyAuchan, dintre care 50 în stațiile Petrom, și 5 supermarketuri Auchan. Cu peste 280.000 m2 suprafaţa netă de vânzare, o cifră de afaceri cu taxe de peste 1,2 miliarde de Euro, Auchan propune celor circa 5 milioane de locuitori din orașele în care sunt prezente magazinele sale un comerţ modern, de calitate, cu cele mai largi game de produse şi un concept de discount responsabil, cu toate preţurile mici, permanent.

Pe www.auchan.ro, Auchan prezintă peste 25.000 de produse, clienții având posibilitatea de a intra în posesia comenzilor plasate online fie prin ridicare din magazin – Click&Collect, din parcarea magazinului – Auchan Drive sau prin livrare la domiciliu standard sau expres. În 2021, Auchan a obținut medalia Customers’ Friend și statutul Customers’ Friend – Superior Excellence, confirmând calitatea excelentă a relațiilor cu clienții săi. Toate magazinele, depozitele și birourile gestionate de Auchan dețin certificarea Safe Guard care confirmă respectarea și implementarea corectă a celor mai bune practici de siguranță împotriva răspândirii COVID-19.


Întregul conținut al site-ului www.retail-FMCG.ro este proprietatea S.C. Retail FMCG Media S.R.L. și este protejat de legea dreptului de autor, neputând fi preluat, copiat parțial sau integral sau folosit pentru crearea de articole derivate, fără acordul expres scris în prealabil al proprietarului. Folosirea în alt scop decât cel personal sau non-comercial este strict interzisă.

O dată pe zi, de luni și până vineri, puteți primi gratuit, direct pe adresa dvs de e-mail, cele mai proaspete ştiri din #retail-ul alimentar, industria #FMCG#eCommerce#FoodService și #servicii dedicate retailului.

Abonaţi-vă la newsletterul zilnic gratuit.

Publicația retail-FMCG.ro reprezintă platforma ideală pentru a vă promova produsele sau serviciile. Mai multe detalii, AICI.

retail-FMCG.ro a lansat platforma online B2B Meetings, locul de întâlnire al cererii cu oferta de servicii pentru retail. B2B Meetings este un ecosistem care are rolul de a programa întâlniri de business virtuale sau fizice între furnizorii de servicii pentru retail și comercianți.

Înregistrare gratuită

2Performant

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *