Auchan România a colectat 1 milion de litri de ulei alimentar uzat de la clienți și l-a transformat în biocombustibil

În cadrul programului de Colectare și Reciclare a Uleiului Alimentar Uzat, în magazinele Auchan, s-au colectat până în prezent 1 milion de litri de ulei, evitându-se astfel aruncarea necorespunzătoare a acestuia și poluarea mediului înconjurător.

auchan

Inițiativa lansată în 2019 de Auchan, primul retailer din România care a introdus un astfel de proiect de colectare a uleiului, a mobilizat până în prezent peste 770.000 de români, care au înțeles efectele dăunătoare pe care uleiul alimentar uzat le are asupra solului și apelor, precum și în generarea unor costuri suplimentare pentru întreținerea și curățarea stațiilor de epurare.  De asemenea, acest proiect a condus la reducerea a 2.300 de tone de CO2, care nu au ajuns astfel în atmosferă, uleiul colectat fiind transformat într-un milion de litri de biocombustibil.

Reciclarea uleiului alimentar uzat

Potrivit Auchan România, cantitățile de ulei colectate, cu scopul de a fi transmise spre reciclare, au crescut constant în ultimii doi ani. Astfel, anul trecut, cantitatea colectată a ajuns la 320.000 litri, cu cu peste 40% mai mult decât în anul anterior, fapt datorat și eforturilor constante de promovare a proiectului, prin care retailerul a adus la cunoștința clienților importanța acestuia pentru mediu.

„Am asistat la o creștere organică a cantității de ulei aduse de consumatori pentru colectare, ajungând astăzi la 1 milion de litri colectați la nivelul întregii rețele, cantitate care nu va mai ajunge necontrolat în natură, poluând solul și apele. Suntem recunoscători tuturor clienților care s-au implicat și au dat dovadă de responsabilitate, înțelegând că un gest simplu devine vital atunci când vorbim despre protejarea planetei și a resurselor, iar împreună ne putem bucura de un mediu mai curat. De asemenea, mulțumim partenerilor noștri, Fairy, Aqua Carpatica, Respiră Verde, precum și echipelor implicate, alături de care vom continua să luptăm pentru un viitor mai verde, și îi invităm pe români să aducă în continuare uleiul uzat în magazinele noastre pentru reciclare” a declarat Corina Dospinoiu, Director Sustenabilitate Auchan Retail România.

Conceput drept un demers de responsabilizare, programul de Colectare și Reciclare a Uleiului Alimentar Uzat este disponibil pe termen nelimitat în 40 de hipermarketuri și supermarketuri Auchan, cel mai recent punct de colectare lansat fiind în supermarketul de mari dimensiuni Auchan Moșnița din județul Timiș.

Datorită rezultatelor înregistrate prin acest program, în 2023, Auchan s-a numărat printre cei 5 campioni naționali la protejarea apei desemnați de către Guvernul României, prin Departamentul de Dezvoltare Durabilă. Premiul a fost oferit în cadrul Galei Dezvoltării Durabile care a urmărit recunoașterea proiectelor de succes ce pun în valoare apa sau care urmăresc obiective de sustenabilitate în domeniul apei.

Sătmărenii, bucureștenii din Drumul Taberei și gălățenii, în topul consumatorilor care au colectat cele mai mari cantități de ulei alimentar uzat

Efectele depozitării necorespunzătoare a deșeului de ulei de gătit uzat au fost înțelese de comunitatea clienților Auchan, aceștia fiind dispuși, în număr mare, să-și schimbe comportamentul de consum într-un mod mai responsabil și mai ecologic. Astfel, în clasamentul magazinelor care au colectat cea mai mare cantitate de ulei uzat de la demararea proiectului se află hipermarketul Auchan din Satu Mare, urmat de Auchan Drumul Taberei din capitală și de Auchan Galați.

Cei care aduc uleiul uzat în magazinele Auchan sunt recompensați, în funcție de cantitatea predată,  cu produse din partea partenerilor Fairy și AQUA Carpatica. Pentru reciclarea uleiului, Auchan colaborează cu compania Respiră Verde, lider naţional în materie de colectare, valorificare şi eliminare finală a uleiurilor şi grăsimilor comestibile uzate, toți partenerii Auchan implicați în program împărtășind aceeași viziune și strategie de sustenabilitate, cât și dorința de a lupta pentru protejarea mediului înconjurător.

Cum pot consumatorii să colecteze uleiul alimentar uzat

Consumatorii casnici sunt invitați să aducă uleiul alimentar utilizat la birourile Serviciul Clienți din magazinele Auchan din toată țara. Uleiul folosit se colectează, după răcire, într-un recipient transparent de plastic. Pentru ca procesul de reciclare să se poată derula într-un mod optim, este important ca uleiul să fie strecurat și neamestecat cu alte deșeuri. Recipientele din plastic vor fi, de asemenea, colectate pentru reciclare. Uleiul colectat este predat companiei Respiră Verde, pentru a fi procesat printr-o serie de tehnici de încălzire, decantare şi filtrare. Ulterior, uleiul este transformat în biocombustibili, 1 litru de ulei uzat fiind echivalentul a 1 litru de biocombustibil (biodiesel).

Prin comparație, arderea unui litru de motorină produce 2,68 kg de CO2, în timp ce 1 litru de biodiesel doar 0,38 kg de CO2, rezultând o diferență de 2,3 kg CO2 / litru.  Deși motorina cântărește mai puțin de un kg pe litru, emisiile cântăresc mai mult deoarece se adaugă oxigen în timpul arderii.

Prin uleiul alimentar salvat se evită poluarea a milioane de litri de apă, iar acest lucru înseamnă un mediu mai curat și mai sănătos pentru milioane de cetățeni din România. Totodată, evitarea aruncării necorespunzătoare a uleiului le aduce acestora în mod direct și economii în ceea ce privește cheltuielile pentru întreținerea sistemelor de canalizare.

Auchan susține și promovează sustenabilitatea și grija față de mediul înconjurător și desfășoară constant acțiuni de conștientizare a unui consum responsabil, realizând de-a lungul timpului o serie de proiecte de mediu, de reciclare, eliminare a plasticului și economie circulară, pe întreg lanțul valoric, prin care își propune să contribuie la un viitor mai bun și mai sustenabil.

Auchan

Auchan România are în portofoliu peste 430 de magazine, cuprinzând 33 de hipermarketuri, 7 supermarketuri și aproape 400 de magazine de ultra-proximitate MyAuchan, din care majoritatea în stațiile Petrom, cât și magazinul online auchan.ro. Cu o cifră de afaceri cu taxe în 2022 de peste 1,2 miliarde de Euro, Auchan propune locuitorilor din orașele în care sunt prezente magazinele sale un comerţ modern, de calitate, cu cele mai largi game de produse şi un concept de discount responsabil, cu toate preţurile mici, în fiecare zi. Auchan România a reconfirmat anul acesta titlul de „Angajator de top”, obținând pentru al doilea an consecutiv certificarea Top Employer.

Auchan România realizează o serie de acțiuni importante pentru promovarea activităților de responsabilitate socială şi integrare a tinerilor, dar şi programe pentru protejarea mediului înconjurător care au drept scop gestionarea deşeurilor, economisirea resurselor etc. Printre proiectele pe care compania le-a desfășurat se numără plantarea a 100.000 de copaci prin proiectul Mobilizatron, realizarea filmului “România neîmblânzită”, primul documentar despre natura României, precum și amenajarea a două unități de suport medical pentru pacienții cu forme noncritice de Covid-19.

În prezent, Auchan are mai multe proiecte active: Zero Risipă (prin care au fost salvate peste 18 milioane de produse), Programul național de colectare a uleiului uzat (prin care a colectat și reciclat un milion de litri de ulei), Programul de Sustenabilitate Personală, precum și multe alte acțiuni menite să ajute mediul înconjurător și societatea.


Întregul conținut al site-ului www.retail-FMCG.ro este proprietatea S.C. Retail FMCG Media S.R.L. și este protejat de legea dreptului de autor, neputând fi preluat, copiat parțial sau integral sau folosit pentru crearea de articole derivate, fără acordul expres scris în prealabil al proprietarului. Folosirea în alt scop decât cel personal sau non-comercial este strict interzisă.

Fii primul care află cele mai proaspete ştiri din #retail-ul alimentar, industria #FMCG#eCommerce#FoodService și #servicii dedicate retailului, știri pe care le vei putea primi gratuit, direct pe adresa ta de e-mail,

Abonează-te gratuit la newsletter

Publicația retail-FMCG.ro reprezintă platforma ideală pentru a vă promova produsele sau serviciile. Mai multe detalii, AICI.

retail-FMCG.ro a lansat platforma online B2B Meetings, locul de întâlnire al cererii cu oferta de echipamente, tehnologii și servicii pentru retail. B2B Meetings conectează companiile de retail cu potențialii furnizori de servicii pentru retail

Înregistrare

Depositphotos

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *