Azi a început Târgul de Vinuri din Hypermarketurile Auchan

Auchan Retail România organizează în toate hipermarketurile Auchan, timp de două săptămâni, tradiționalul Târg de vinuri. Cu o selecție de peste 365 de articole, o gamă bogată de vinuri românești din toate regiunile țării și o selecție de vinuri internaționale din 8 țări, Târgul de vinuri Auchan rămâne unul dintre evenimentele favorite ale lunii.

Auchan

Toamna este în mod obișnuit asociată cu strugurii și cu vinurile, iar cu prilejul târgului, magazinele Auchan sărbătoresc acest sezon, aducând în prim plan vinurile, plasate acum pe aleile centrale.

Târgul de vinuri pune la dispoziția clienților vinuri albe, roșii sau rose, seci, demiseci, dulci sau demidulci, șampanie sau prosecco, vinuri premiate, românesti sau internaționale. 8 vinuri noi vor fi prezentate în premieră.

Viticultura din România se poate mândri cu podgorii de bună calitate, acestea fiind reprezentate la târg prin intermediul producătorilor locali de vinuri și printr-un număr impresionant de 240 de vinuri din cele mai importante regiuni viticole: Dealu Mare, Vrancea, Iași, Huși, Murfatlar, Dealurile Olteniei, Dealurile Munteniei, Banat și Transilvania.

Totodată, Târgul de vinuri propune clienților o selecție de accesorii și alte produse asociate vinului: pahare, carafe, decantor, tirbușoane, platouri și frapiere.

Nu în ultimul rând, somelierii îi vor întâmpina pe clienții hipermarketurilor Auchan cu un pahar de vin bun, după preferințe: vineri – vor fi vinuri moldovenești, sâmbătă – vinuri din România, iar duminică – un regal al vinurilor roze.

Auchan Retail România

Auchan Retail România are în portofoliu 33 de hipermarketuri și o rețea de magazine MyAuchan. Cu peste 280.000 mp suprafaţa netă de vânzare, peste 10.000 de angajaţi, o cifră de afaceri cu taxe de peste 1,2 miliarde de Euro, retailerul propune celor circa 5 milioane de locuitori din orașele în care sunt prezente magazinele un comerţ modern, de calitate, cu cele mai largi game de produse şi un concept de discount generalizat, cu toate preţurile mici, permanent.

Întregul conținut al site-ului www.retail-FMCG.ro este proprietatea S.C. Retail FMCG Media S.R.L. și este protejat de legea dreptului de autor, neputând fi preluat, copiat parțial sau integral sau folosit pentru crearea de articole derivate, fără acordul expres scris în prealabil al proprietarului. Folosirea în alt scop decât cel personal sau non-comercial este strict interzisă.

În fiecare dimineaţă puteți primi gratuit, direct pe adresa dvs de e-mail, cele mai proaspete ştiri din Retail & FMCG – retailul alimentar şi industria FMCG.

Abonaţi-vă la newsletterul zilnic gratuit.

Ți-a plăcut acest articol? Recomandă-l și altora:
Vrei să primeşti noutăţile din Retail & FMCG în fiecare dimineaţă pe email?
Alătură-te celor 6,885 cititori fideli!

Te afli aici: Prima pagină: » Retail » Azi a început Târgul de Vinuri din Hypermarketurile Auchan
Explorează subiecte similare:

Spune-ți părerea

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

%d blogeri au apreciat: