Auchan Retail Romănia, cu sprijinul autorităților locale din Cluj-Napoca și a mediului de afaceri, a finalizat amenajarea Unității de Suport Medical Cluj Sala Polivalentă. Lucrările de amenajare au fost realizate în două săptămâni. Peste 40 de companii și 400 de voluntari au răspuns solicitării de susținere și solidaritate lansată de Auchan.
La mijlocul lunii aprilie, Auchan Retail România, în parteneriat cu Prefectura, Primăria, ISU și DSP Cluj au demarat organizarea unui centru de spitalizare pentru tratarea cazurilor de COVID-19 în incinta Sălii Polivalente din Cluj. Clădirea emblematică din Cluj-Napoca a fost transformată temporar într-un centru de primire, triere, cazare și tratare a bolnavilor infectați cu Coronavirus, asimptomatici sau cu forme ușoare, cazurile medii și grave urmând a fi transferate către alte unități spitalicești aflate în linia întâi în lupta împotriva COVID-19.
În cele două săptămâni de la inițierea proiectului, peste 40 de companii și ONG-uri au răspuns apelului de implicare și au oferit produse, servicii, forță de muncă sau sprijin material pentru a echipa centrul de spitalizare în cel mai scurt timp. Datorită eforturilor acestora, spațiul acomodează în prezent:
· 358 de paturi
· zone de luat masa pentru cadre medicale
· zonă de tratament
Logistica, pusă la dispoziție în Unitatea de Suport Medical Cluj Sala Polivalentă, va rămâne în proprietatea ISU Cluj.
Unitatea a fost predată autorităților miercuri, 6 mai 2020
Unitatea de Suport Medical Cluj Sala Polivalentă a fost predată autorităților locale miercuri, 6 mai, în cadrul unui eveniment oficial în prezența domnului Mircea Abrudean, prefectul județului Cluj, domnului primar Emil Boc, domnului inspector șef, general de brigadă – ISU, Ion Moldovan și domnului doctor epidemiolog Alexandru Coman, reprezentant al DSP Cluj.
„Și în acest proiect din Cluj, precum și în cel din Bucureștii Noi, ne-am implicat pentru că am simțit că așa este potrivit să contribuim, să reducem o eventuală supra-aglomerare a spitalelor. În numele colegilor din Auchan, aflați în toată această perioadă pe baricade, în serviciul clienților, exprim o deosebită considerație și apreciere față de autoritățile partenere, mediul de business, ONG-urile și voluntarii care s-au alăturat proiectului nostru și care, în acest mod, a devenit proiectul fiecăruia dintre ei. Avem puternica speranță că dotările puse la dispoziție nu vor fi niciodată folosite în scopul inițial și că vor fi ulterior direcționate către alte cauze.”, a declarat Ioana Toșa, Director Regional Auchan Retail România.
Autoritățile locale au mulțumit Auchan România și partenerilor pentru inițiativă și susținere. Totodată, au menționat că Sala Polivalentă este o resursă logistică de ultim resort, inclusă în ultima linie în planul strategic medical de reorganizare a asistenței spitalicești din județul Cluj, care se speră să nu fie necesar a fi operaționalizată.
Companiile care s-au implicat:
Companiile care s-au implicat direct sau prin intermediul Asociației Zi de Bine și Fundației Prețuiește Viața în dotarea Unității de Suport Medical Cluj Sala Polivalentă sunt: Leroy Merlin (bunuri și servicii), Decathlon (măști și alte produse de uz), Oney (contribuție financiară), Romcarton (pereți despărțitori, noptiere, paturi și coșuri de gunoi), Green Future (perne, saltele și pilote), Casa Rusu & Rus Savitar (mobilier, paturi), Nestle (aparate de cafea, cafea și alte bunuri), IKEA (bunuri), Altex (echipamente IT și Electro), Orange (infrastructură telecomunicații porturi USB mobile și fixe), Petrom (contribuție financiară), Idea Grup (mobilier), BMF (montaj, amenajări, curățenie), Coca-Cola HBC (bunuri, custodie frigidere), Vodafone România (servicii), Ceetrus (bunuri și servicii), CERT (ambulanță pusă la dispoziție pe perioada de voluntariat), Popovici Nițu Stoica și Asociații (contribuție financiară și servicii juridice), Filip & Company (servicii juridice), Gobilier (montaj și amenajări), Pigna (bunuri birotică), Cemps (custodie moto), Milenium Media Print (montaj materiale, print signalistică), Docentris (imprimante, servicii de instalare și mentananță), Frigotehnica (amenajare zonă tratament), IT GENETICS (imprimante), Decor Floor (materiale PVC), DSV Solutions (transport diverse), Verla SRL (materiale print), RPD (Romanian Paper Distribution – bunuri birotică), Ramon & Giulia Cargo (transport diverse), Allspace Interiors (bunuri), Axicogrup (materiale print), Plastina (diverse materiale), Network One Distribution (bunuri), Mobila Dalin (combinezoane), General Security (custodie stație termoscanare), Colgate-Palmolive Romania (produse de igienă personală), Morphoza (mobilier registratură pacienți), Traust Construcții și Instalații (mobilier recepție pacienți), Aquavia (apă), Mussete (bunuri), Topline (bunuri), Ikea Purchasing Services (contribuție financiară), ING Tech (contribuție financiară).
400 de voluntari
De asemenea, pentru Unitatea de Suport Medical Cluj Sala Polivalentă, aproape 400 de voluntari au ajutat în procesul de amenajare, aceștia fiind fie voluntari independenți, fie membri ai unor asociații sau angajați ai unor companii precum: Organizația Studenților Mediciniști, Rescue 4×4, Beard Brothers, Vă ajutăm din Cluj, Caravana Cu Medici, Crucea Roșie Română Cluj, Runners CLUB, Do Something for Nothing, Club Leo Bastion Cluj, Lions Club Cluj, BT Arena, Asociația Masa Săracilor, Food Waste Combat, Iulius Mall, FC Universitatea Cluj și Ambianta Trade Grup.
Pentru Auchan, aceasta este cea de-a doua unitate de suport medical predată autorităților locale, după ce, la finalul lunii aprilie, împreună cu Leroy Merlin, a inițiat organizarea unui centru similar și în Capitală. Unitatea de Suport Medical Bucureștii Noi a fost realizată în 19 zile cu sprijinul a peste 50 de companii și a fost preluată de Departamentul de Situații de Urgență (DSU) și Institutul Național de Boli Infecțioase „Prof. Dr. Matei Balș”.
Auchan Retail România
Retailerul alimentar Auchan Retail România are în portofoliu din România 33 de hipermarketuri Auchan , 2 supermarketuri Auchan și o rețea de 24 magazine de proximitate MyAuchan.
Întregul conținut al site-ului www.retail-FMCG.ro este proprietatea S.C. Retail FMCG Media S.R.L. și este protejat de legea dreptului de autor, neputând fi preluat, copiat parțial sau integral sau folosit pentru crearea de articole derivate, fără acordul expres scris în prealabil al proprietarului. Folosirea în alt scop decât cel personal sau non-comercial este strict interzisă.
În fiecare dimineaţă puteți primi gratuit, direct pe adresa dvs de e-mail, cele mai proaspete ştiri din Retail & FMCG – retailul alimentar şi industria FMCG.
Abonaţi-vă la newsletterul zilnic gratuit.
Revista retail-FMCG.ro reprezintă platforma ideală pentru a vă promova produsele sau serviciile. Mai multe detalii, AICI.
