La o zi după publicarea rezultatelor financiare a grupului pentru 2025, Carrefour a prezentat noul plan strategic „Carrefour 2030”, o ofensivă de creștere și creare de valoare construită în jurul clientului, magazinului fizic și tehnologiei. Documentul marchează o repoziționare clară a Grupului, care se concentrează de acum pe trei piețe considerate nucleu – Franța, Spania și Brazilia – după finalizarea vânzării operațiunilor din Italia și anunțul din februarie 2026 privind vânzarea operațiunilor din România către Pavăl Holding, acționar majoritar al Dedeman.
Prin această mișcare, în mod evident, România iese din zona de prioritate strategică a Grupului, iar operațiunile locale urmează să fie reclasificate ca activitate întreruptă odată cu finalizarea tranzacției. Practic, planul Carrefour 2030 este construit fără a mai include România în arhitectura de creștere pe termen lung, semnalând o concentrare a capitalului și a resurselor pe piețele unde Grupul deține poziții de leadership și masă critică superioară.
„Carrefour adoptă astăzi un nou plan strategic ambițios, radical orientat spre creștere și îmbunătățirea profitabilității. Confirmăm recentrarea pe trei piețe de bază – Franța, Spania și Brazilia – unde deținem poziții de leadership și cel mai mare potențial de creare de valoare. Pe acest perimetru clarificat, stabilim o foaie de parcurs detaliată pentru a câștiga bătălia pentru client, pentru a consolida creșterea magazinelor noastre și pentru a valorifica avantajul nostru în inteligența artificială”, a declarat Alexandre Bompard, Chairman & CEO.
Ce înseamnă noua strategie pentru România
Pentru piața românească, mesajul este unul strategic mai degrabă decât operațional. România nu mai este inclusă în planul de expansiune până în 2030, iar investițiile majore anunțate – modernizarea hipermarketurilor, extinderea rețelelor de proximitate, dezvoltarea accelerată a formatului Atacadão și implementarea la scară largă a tehnologiilor AI – sunt concentrate în cele trei piețe prioritare.
În noua structură de raportare financiară, Franța, Spania și Brazilia vor concentra aproximativ 85% din vânzările consolidate și aproape 99% din rezultatul operațional curent. Celelalte piețe vor fi grupate într-un segment distinct, cu o abordare de „asset management dinamic”, ceea ce înseamnă că Grupul păstrează deschise opțiunile strategice, de la optimizare operațională până la monetizare totală sau parțială.
Pentru retailul local, acest lucru confirmă faptul că viitorul Carrefour România va fi definit în afara strategiei globale 2030 a Grupului, iar direcția de dezvoltare va depinde de noul proprietar și de prioritățile acestuia.
Ofensivă pe preț, fresh și loialitate
La nivel de Grup, Carrefour 2030 plasează competitivitatea de preț în centrul strategiei, cu angajamentul de a îmbunătăți anual poziționarea în Franța și de a menține leadershipul de preț în Spania și Brazilia. Programul de loialitate „Le Club” ar urma să ajungă la 60 de milioane de membri până în 2030, iar mărcile proprii sunt proiectate să reprezinte aproximativ 40% din vânzările alimentare încă din 2026.
Fresh-ul devine un pilon strategic major, cu obiectivul ca 50% din vânzările alimentare să provină din produse considerate mai sănătoase până în 2030. Hipermarketurile din Franța vor fi transformate progresiv în formate specializate pe fresh și discount, iar rețeaua Match va fi extinsă semnificativ.
Expansiune accelerată și model mai „asset-light”
Planul prevede 7.500 de magazine de proximitate în Franța și Spania până în 2030 și încă 70 de noi unități Atacadão în Brazilia. În Franța, modelul operațional va deveni mai flexibil, cu transferul anual a 40 de supermarketuri Market către franciză și continuarea transferurilor de hipermarketuri în lease-management.
Investițiile anuale vor crește progresiv, de la aproximativ 1,8 miliarde euro la începutul planului, către 2 miliarde euro la finalul perioadei, cu focus pe modernizare, expansiune și digitalizare.
AI, Tech și Data – noua frontieră competitivă
Un element diferențiator al planului este accelerarea investițiilor în inteligență artificială, cu peste 100 de milioane de euro anual alocați proiectelor AI. Implementarea etichetelor electronice și a sistemelor inteligente în magazinele din Franța, precum și parteneriatul cu Google pentru dezvoltarea „agentic commerce”, arată ambiția de a transforma modelul operațional și experiența de cumpărare.
Ținte financiare clare pentru Grupul Carrefour
Carrefour vizează o marjă operațională de 3,2% în 2028 și 3,5% în 2030, un program de economii de 1 miliard de euro anual și generarea a 5 miliarde de euro cash-flow net cumulat în perioada 2026–2028. Politica de dividend va rămâne una generoasă, cu o rată de distribuție de 50%–60% din profitul ajustat pe acțiune.
Pentru România, planul 2030 marchează, indirect, finalul unei etape. Deși operațiunile locale au livrat creștere în 2025, ele nu mai fac parte din strategia globală de dezvoltare a Grupului. În consecință, 2026 devine un an de tranziție strategică pentru unul dintre cei mai importanți jucători din retailul românesc, într-un moment în care competiția și consolidarea pieței sunt în plină accelerare.
Întregul conținut al site-ului www.retail-FMCG.ro este proprietatea S.C. Retail FMCG Media S.R.L. și este protejat de legea dreptului de autor, neputând fi preluat, copiat parțial sau integral sau folosit pentru crearea de articole derivate, fără acordul expres scris în prealabil al proprietarului. Folosirea în alt scop decât cel personal sau non-comercial este strict interzisă.
Fii primul care află cele mai proaspete ştiri din #retail-ul alimentar, industria #FMCG, #eCommerce, #FoodService și #servicii dedicate retailului, știri pe care le vei putea primi gratuit, direct pe adresa ta de e-mail,
Publicația retail-FMCG.ro reprezintă platforma ideală pentru a vă promova produsele sau serviciile. Mai multe detalii, AICI.
retail-FMCG.ro a lansat platforma online B2B Meetings, locul de întâlnire al cererii cu oferta de echipamente, tehnologii și servicii pentru retail. B2B Meetings conectează companiile de retail cu potențialii furnizori de servicii pentru retail
Folosim cookie-uri în website-ul nostru pentru a oferi o experiență cât mai plăcută vizitatorilor noștri.
Functional
Mereu activ
Stocarea tehnică sau accesul este strict necesară în scopul legitim de a permite utilizarea unui anumit serviciu cerut în mod explicit de către un abonat sau un utilizator sau în scopul exclusiv de a executa transmiterea unei comunicări printr-o rețea de comunicații electronice.
Preferințe
Stocarea tehnică sau accesul este necesară în scop legitim pentru stocarea preferințelor care nu sunt cerute de abonat sau utilizator.
Statistici
Stocarea tehnică sau accesul care sunt utilizate exclusiv în scopuri statistice.Stocarea tehnică sau accesul care sunt utilizate exclusiv în scopuri statistice anonime. Fără o citație, conformitatea voluntară din partea Furnizorului tău de servicii de internet sau înregistrările suplimentare de la o terță parte, informațiile stocate sau preluate numai în acest scop nu pot fi utilizate de obicei pentru a te identifica.
Marketing
Stocarea tehnică sau accesul este necesară pentru a crea profiluri de utilizator la care trimitem publicitate sau pentru a urmări utilizatorul pe un site web sau pe mai multe site-uri web în scopuri de marketing similare.