Carrefour lansează a 4-a Filieră a Calității pentru Carnea de Mânzat și „deschide ușa” și altor producători

Carrefour România a lansat azi, 26 aprilie 2018, Filiera Calității Carne de Mânzat, continuându-și astfel angajamentul de a le oferi clienților produse românești de calitate, proaspete și gustoase, cu gust autentic, la un preț competitiv, prin dezvoltarea de parteneriate durabile cu micii producători locali. Produsele sunt disponibile în toate hipermarketurile Carrefour din București, dar și la comandă, pe platforma BRINGO.  

Carrefour

Filiera Calității Carne de Mânzat se alătură celorlalte 3 lansate de Carrefour în România, începând cu 2008, pentru porc, morcov și cartofi, asigurând controlul calității produselor oferite, prin monitorizarea și verificarea continuă a standardelor de calitate setate împreună cu partenerii de către o echipă de experți.

Și alți producători de carne de mânzat sunt invitați să adere la Filiera Calității Carne de Mânzat Carrefour

Produsele comercializate sub umbrela Filierei Calității Carne de Mânzat provin, deocamdată, de la două ferme de carne din comuna Vâlsănești, județul Argeș și comuna Dacia, județul Brașov (ambele la poalele Munților Făgăraș), rasa Charolaise, animale care cresc liber și sănătos pe pășuni de munte, hrănite 100% natural cu iarbă proaspătă, fân și cereale, oferindu-i astfel cărnii un gust savuros.

„Ne dorim să creștem odată cu partenerii noștri, parte din acest program, cărora le oferim nu doar stabilitate și predictibilitate, ci și continuitate pe termen lung – în premieră anunț că parteneriatul acestora cu Carrefour este „pe viață”.

Suntem, în acest moment în discuție cu alți 5 – 6 parteneri pentru a dezvolta programul Filiera Calitătii pentru Carnea de Mânzat, producători care respectă conditiile de bază ale parteneriatului,” a declarat Silviu Diaconu, coordonator program Filiera Calității Carrefour.

Filiera Calității Carrefour aduce beneficii nu doar clienților, dar și micilor producători locali, oferindu-le acestora o serie de avantaje: eliminarea problemelor de desfacere, previzionarea clară a vânzărilor, siguranța prețurilor negociate, stabilitatea parteneriatului și susținerea logistică.

“Cea mai mare bucurie pentru orice fermier român este ca produsele sale să fie savurate de cât mai mulți consumatori, iar parteneriatul cu Filiera Calității Carrefour este cea mai bună metodă prin care rezultatul muncii mele să ajungă pe mesele românilor. Având această susținere mă pot concentra acum pe ce știu eu să fac cel mai bine: creșterea animalelor și oferirea unui produs sănătos, gustos și de calitate”, spune Ionuț Piauru, Producător ferma Agricolă Vâlsănești, județul Argeș.

Carnea este tranșată și ambalată într-un abator specializat aflat în Râmnicu Vâlcea, iar produsele astfel obținute sunt livrate către hipermarketurile Carrefour din București, putând fi găsite în zona de Măcelarie-Autoservire. De asemenea, clienții vor putea găsi produsele din Filiera Calității Carne de Mânzat și pe platforma BRINGO începând cu această lună.

În acest an, prin Filiera Calității pentru Carnea de Mânzat, Carrefour va vinde cca. 100 de tone de produs, ceea ce reprezintă cca 20% din necesarul întregii rețele naționale de magazine Carrefour, pe acest tip de carne.

„Carrefour promovează produsele românești și producătorii locali, dovada fiind ponderea substanțială pe care produsele autohtone o au în magazinele noastre. Spre exemplu, pe segmentul carne regăsim carne de pasăre 100% românească, carne de vită în proporție de 90% din producție locală și aproximativ 60% carne de porc de la fermele din România.

Prin lansarea celei de-a 4-a Filiere a Calității pentru carnea de mânzat Carrefour își continuă angajamentul de a oferi clienților produse românești proaspete și gustoase, având garanția calității prin monitorizarea atentă și verificarea continuă a standardelor agreate cu partenerii.”, spune Florin Căpățână, Director dezvoltare durabilă și relații instituționale Carrefour.

Carrefour

În România, grupul Carrefour oferă clienților săi multiple posibilități de a face cumpărături, atât în cele 318 magazine din țară,  hipermarketuri și supermarketuri, cât și prin magazinul de comerț online, Carrefour Online – www.carrefour-online.ro.

Întregul conținut al site-ului www.retail-FMCG.ro este proprietatea S.C. Retail FMCG Media S.R.L. și este protejat de legea dreptului de autor, neputând fi preluat, copiat parțial sau integral sau folosit pentru crearea de articole derivate, fără acordul expres scris în prealabil al proprietarului. Folosirea în alt scop decât cel personal sau non-comercial este strict interzisă.

În fiecare dimineaţă puteți primi gratuit, direct pe adresa dvs de e-mail, cele mai proaspete ştiri din Retail & FMCG – retailul alimentar şi industria FMCG.

Abonaţi-vă la newsletterul zilnic gratuit.

Ți-a plăcut acest articol? Recomandă-l și altora:
Vrei să primeşti noutăţile din Retail & FMCG în fiecare dimineaţă pe email?
Alătură-te celor 6,937 cititori fideli!

Te afli aici: Prima pagină: » Retail » Carrefour lansează a 4-a Filieră a Calității pentru Carnea de Mânzat și „deschide ușa” și altor producători

Spune-ți părerea

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

%d blogeri au apreciat: