Carrefour România a deschis astăzi cel mai nou hipermarket în interiorul noului centru comercial din sudul României, Shopping City Râmnicu Vâlcea, ajungând astfel la un număr de 33 de magazine în acest format și la un total de 311 unități.
Hipermarketul Carrefour are o suprafață de vânzare de 7.471 de metri pătrați și 300 de angajați, devenind astfel unul dintre cei mai importanți angajatori din Râmnicu Vâlcea. Plaja orară de deschidere a noului magazin este: Luni –Diminică: 8:00 – 22:00.
„Ne bucurăm să fim prezenţi și în Râmnicu Vâlcea cu un hipermarket, pentru că ne-am dorit să ne implicăm într-un mod mult mai activ în viața comunității din regiune. Oferim locuitorilor o nouă experiență de cumpărături, dintr-o gamă mult mai mare de peste 50.000 de produse, la cele mai mici preţuri, într-un spațiu modern şi atractiv.”
„La Carrefour a devenit deja o tradiţie să oferim clienţilor noștri servicii de calitate și soluții inovative, atât pentru cei mari, cât şi pentru cei mici. Elementul de noutate pentru cei mici este locul de joacă special amenajat lângă <<casa familiei>> în care copiii, întâmpinaţi de casiere costumate ca în poveşti sau desene animate, se pot distra cât timp părinţii îşi fac cumpărăturile. Pentru cei mari, am pregătit 4 case de marcat <<SELF CHECK-OUT>> pentru mai multă rapiditate, fiind al doilea hipermarket Carrefour din România dotat cu această tehnologie, în contextul în care timpul este cea mai valoroasă resursă”, a declarat Cătălin Samara, Director Marketing, Digitalizare și IT Carrefour România.
„Așteptăm cu drag ca vâlcenii să ne treacă pragul și să se bucure de o experiență de shopping la cele mai mici prețuri. Suntem încrezători că vom fi pentru vâlceni destinația preferată de shopping pentru întreaga familie, punându-le la dispoziție o gamă variată de produse, printre care se află și articole de la producătorii locali. Ne dorim ca prin prezența noastră aici să contribuim la dezvoltarea regiunii, atât pe piața forței de muncă, cât și pe cea a retailului modern. În plus, pentru că se apropie sărbătorile de iarnă, venim în întâmpinarea clienților noștri. Astfel, până pe 10 decembrie oferim reduceri de 50% pentru toată gama de jucării. Reducerea va fi oferită sub formă de voucher, valabil doar în hipermarket la noi, la cumpărarea oricărui tip de produs, în perioada 11 – 31 decembrie 2017”, a adăugat Marius Vicol, Director de magazin Carrefour Râmnicu Vâlcea.
Carrefour
Cu peste 10.100 de magazine în 34 de țări, Grupul Carrefour este al doilea retailer mondial și numărul unu în Europa. De peste 50 de ani, Carrefour este un partener pentru viața de zi cu zi. În fiecare zi, acesta primește în magazinele sale peste 10 milioane de clienți din lumea întreagă, oferindu-le o gamă largă de produse și servicii la prețuri echitabile.
În România, Grupul Carrefour numără 311 magazine dintre care 33 hipermarketuri ‘Carrefour’, 225 supermarketuri (207 magazine ‘Market’ si 16 magazine’Express Orange’), 42 magazine de proximitate ‘Express’, 10 magazine de proximitate ‘Contact’, un magazin de comerț online: www.carrefour-online.ro. Retailerul mai operează în România și 9 magazine Supeco.
În fiecare dimineaţă puteți primi gratuit, direct pe adresa dvs de e-mail, cele mai proaspete ştiri din Retail & FMCG – retailul alimentar şi industria FMCG.
Abonaţi-vă la newsletterul zilnic gratuit.
