Carrefour susține start-up-urile românești la Innovation Labs 2017

Carrefour susține start-up-urile românești la Innovation Labs 2017, cel mai mare program de pre-accelerare pentru startupuri tehnice la început de drum din România.

CarrefourProgramul invită tinerii pasionați de tehnologie să își aducă ideile la viață în programul de mentorat organizat la București, Cluj-Napoca, Iași, Sibiu și Timișoara.

Înscrierile sunt deschise tinerilor care își doresc să trăiască experiența unui startup pe care să îl dezvolte alături de mentori de top, antreprenori și specialiști în ICT și business. Programul este organizat de Tech Lounge cu sprijinul Carrefour, Orange, BRD Groupe Société Générale, Enel, precum și The Romanian-American Foundation, partener strategic.

Innovation Labs 2017 urmărește 6 direcții de dezvoltare pentru Smart Territories: Agriculture, Cyber-Security, Energy, Health & Lifestyle, Retail și Smart Cities. Tinerii pornesc de la o idee pe care o rafinează în cadrul programului de mentorat și care evoluează treptat într-un prototip viabil și persuasiv, cu aplicații în piață.

Programul Innovation Labs 2017 se va desfășura între 4 martie și 24 mai. Pre-acceleratorul Innovation Labs se află anul acesta la a 5-a ediție. În cei 4 ani de activitate, prin experiența de mentorat de 3 luni au trecut 117 echipe și peste 800 de participanți din 4 orașe din România.

Printre echipele de succes ale Innovation Labs se numără:

  • Wyliodrin (2013) – o platformă online care permite programarea și monitorizarea facilă și flexibilă a dispozitivelor embedded, stimulând învățarea IoT prin prototipare rapidă;
  • Fullscreen Digital (2014) – startup specializat pe marketing digital, actualmente una din companiile lider de piață din România; soluția este inclusă în portofoliul B2B al Orange România și în proiectul pilot al Orange din cadrul Smart City Alba Iulia 2018;
  • CODA Footprint (2015) – o soluție de cibersecuritate inovativă pentru corporații bazată crearea unei amprente digitale ce permite identificarea rapidă a riscurilor, eliminarea vulnerabilităților și comunicarea eficientă între manageri și experții tehnici; în prezent are clienți activi la nivel național,  punând accentul pe expansiunea internațională și dezvoltarea de noi funcționalități;
  • Avocatoo (2016) – blog juridic în care juriști, studenți, avocați, consilieri juridici și profesioniști ai dreptului creează și distribuie conținut interactiv; JURIO by Avocatoo este o platformă de căutare care înglobează documente judecătorești;
  • ENTy (2016) – senzor medical pentru  specialiștii din ORL & neurologie, echipă câștigătoare a concursului internațional Microsoft Imagine Cup;
  • uRADMonitor (2016) – sistem distribuit de senzori de mediu cu impact la nivel global, permițând monitorizarea continuă a poluării prin factori toxici multipli; produsul este prezent în peste 45 de țări, fiind implicat și în proiectul pilot Smart City în Alba Iulia.

Programul este structurat în trei etape: Hackathon, Boost Day și Demo Day.

Hackathon-ul de 24 de ore oferă tinerelor echipe oportunitatea de a-și contura mai clar ideile, de a le susține în fața juriul și a publicului și de a-și consolida echipa. Cele mai bune echipe vor continua să își dezvolte produsele în cadrul programului de mentorat din martie – mai, prin întâlniri săptămânale cu specialiști de top din industria ICT și din business, consolidându-și prototipul inițial într-un produs viabil și funcțional. Echipele își prezintă prototipurile finale pe 24 mai la Demo Day, în fața potențialilor investitori, parteneri și mass media. Este un eveniment vibrant și, în același timp, un nou început pentru echipe, care au șansa de a câștiga atenția unor finanțatori, parteneri și noi utilizatori.

  • 13 februarie – 2 martie 2017: Perioada de înscrieri pentru Hackathonul din București;
  • 4 – 5 martie 2017: Hackathonul din București, în cadrul Universității POLITEHNICA din București;
  • 13 feb – 9 martie: Perioada de înscrieri pentru Hackathoanele din Cluj-Napoca, Iași, Sibiu și Timișoara;
  • 11 – 12 martie 2017: Hackathoanele din Cluj-Napoca, Iași, Sibiu și Timișoara.

Înscrierea la Hackathon se poate face accesând www.innovationlabs.ro/register. Participanții la programul Innovation Labs vor avea acces la tehnologii oferite de către partenerii programului: www.innovationlabs.ro/tech.

Cu peste 10.100 de magazine în 34 de țări, Grupul Carrefour este al doilea retailer mondial și numărul unu în Europa. De peste 50 de ani, Carrefour este un partener pentru viața de zi cu zi. În fiecare zi, acesta primește în magazinele sale peste 10 milioane de clienți din lumea întreagă, oferindu-le o gamă largă de produse și servicii la prețuri echitabile. În România, Grupul Carrefour numără 290 de magazine dintre care 32 hipermarketuri ‘Carrefour’, 117 supermarketuri ‘Market’, 44 magazine de proximitate ‘Express’, 10 magazine de proximitate ‘Contact’, un magazin de comerț online: www.carrefour-online.ro și 86 de magazine Billa.

În fiecare dimineaţă puteți primi gratuit, direct pe adresa dvs de e-mail, cele mai proaspete ştiri din Retail & FMCG – retailul alimentar şi din industria FMCG.

Abonaţi-vă la newsletterul zilnic gratuit.

Ți-a plăcut acest articol? Recomandă-l și altora:
Vrei să primeşti noutăţile din Retail & FMCG în fiecare dimineaţă pe email?
Alătură-te celor 6,826 cititori fideli!

Te afli aici: Prima pagină: » Retail » Carrefour susține start-up-urile românești la Innovation Labs 2017

Spune-ți părerea

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

%d blogeri au apreciat: