Carrefour: peste 7.425 tone de legume și verdețuri comercializate în 2020 au fost produse local, de la peste 400 de fermieri

Grupul Carrefour anunță în 2020 o performanță non-financiară de 115%, în creștere față de 2019 (114%), ceea ce indică o depășire a targetului inițial cu 15%. În linie cu obiectivele strategice la nivel de grup și adaptate contextului local, Carrefour România a obținut, prin intermediul campaniilor de CSR, scoruri în creștere față de 2019 pe principalii piloni vizați – susținerea producătorilor locali, grija față de mediu, reducerea risipei alimentare și crearea unei platforme puternice de tranziție spre o alimentație sănătoasă. Astfel, compania își menține promisiunea de a contribui la bunăstarea societății prin proiecte unice în piața de retail precum #NimicSuspect, Creștem România Bio, Deschidem Vinul Românesc sau Punem Preț Pe Plastic.

Carrefour

 

Angajamentul retailerului

,,În urmă cu câțiva ani ne-am luat angajamentul de a oferi consumatorilor alimente mai bune – mai sănătoase, mai sigure, produse local și oferite la un preț accesibil. O promisiune care răspundea îngrijorărilor tot mai crescute din rândul consumatorilor cu privire la calitatea mâncării pe care o pun pe masă, pe care am tradus-o în acțiuni concrete de business și programe cu impact durabil în comunitățile locale.

Rezultatele politicilor de responsabilitate socială reflectă orientarea strategică a Carrefour către o alimentație sănătoasă și de calitate, protejarea mediului și conservarea resurselor naturale, precum și contribuția în dezvoltarea unei agriculturi sustenabile în care culturile ecologice și micii producători reprezintă o pondere semnificativă.  Realizând un bilanț al anului 2020, considerăm că ne-am atins obiectivele propuse. În continuare, rămânem un partener de încredere pentru consumatori, producători, comunități și societate în ansamblul ei”, a declarat Alina Gamauf, Membru în Comitetul Executiv Carrefour România pentru HR, Corporate Affairs & CSR.

Cadru de raporrtare CSR

La nivel global, compania a introdus în 2018 un cadru complex de raportare CSR, prin intermediul CSR & Food Transition Index, care măsoară impactul non-financiar al companiei în raport cu obiectivele de CSR setate, axat pe 4 arii: produse sustenabile (bio/organic, filierele calității, pește provenit din surse certificate, produse certificate FSC, reducere cantitate ambalaje), impact magazine și logistică (emisii CO2, risipă alimentară), angajați (training, egalitate de gen, sănătate și siguranță la locul de muncă, incluziune persoane cu dizabilități) și percepția consumatorilor asupra tranziției alimentare (Act For Food). Media scorurilor obținute pentru fiecare indicator formează scorul general al indexului din acel an.

Urmând direcțiile setate la nivel global, în 2020, Carrefour România și-a atins astfel o parte semnificativă dintre  obiectivele propuse cu privire la reducerea risipei alimentare, încurajarea producției locale, dezvoltarea agriculturii ecologice, susținerea micilor producători. O altă direcție importantă este facilitarea tranziției către o alimentație sănătoasă și de calitate, la un preț accesibil, prin programul global Act For Food.

Act for Food – #NimicSuspect reprezintă o inițiativă Carrefour prin care compania a interzis 100 de aditivi din compoziția tuturor produselor marcă proprie.

Mai puțini aditivi înseamnă mai multă siguranță, calitate și gust pentru milioane de clienți zilnic. Eliminarea aditivilor din produsele alimentare este un proces desfășurat la nivel global de mai bine de 30 de ani, iar în 2020 au fost interziși 100 de aditivi din compoziția tuturor produselor locale marcă proprie, incluzând gama Drag de România.  Această acțiune face parte din filosofia Act For Food și reconciliază producția industrializată cu exigențele privind siguranța alimentară, calitatea nutrițională și gustul.

Reducerea risipei alimentare din magazine – Din 2016 până în 2020, risipa alimentară din magazinele Carrefour a fost redusă cu 8%.

Aceste rezultate se bazează pe colaborările dedicate cu ONG-uri, donațiile de produse cu termen scurt de expirare și vânzarea accelerată a produselor din magazine, care se apropie de termenul de expirare.

Susținerea producătorilor locali – Peste 7.425 tone de legume și verdețuri în 2020 au fost produse local.

Carrefour România a dezvoltat relații strânse cu furnizorii locali mici și medii și a continuat să fie un partener puternic pentru Cooperativa de la Vărăști, care a produs în anul 2020 peste 7.425 tone de legume și verdețuri. Astfel, Carrefour a adus consumatorul mai aproape de fermieri prin Lădița cu verdețuri, prima dintr-o serie de produse cu legume și verdețuri cultivate local. Proiectul a venit să susțină micii producători, care se confruntau cu dificultăți pe fondul stării de urgență instalate la nivel național, amplificate de o producție timpurie. Carrefour a donat echivalentul a 25% din valoarea fiecărei lădițe vândute către Fundația pentru Dezvoltarea Agriculturii, pentru a susține dezvoltarea de programe sustenabile în domeniu.

Programele Carrefour au avut un impact puternic în comunitate

CREȘTEM ROMÂNIA BIO Carrefour a continuat să investească în dezvoltarea unei agriculturi locale curate și în următoarea generație de cultivatori români cu certificare ecologică.

Ediția a doua a programului Creștem România Bio a fost lansată în 2020 – primul program național de conversie la agricultura ecologică inițiat de un retailer, adresat agricultorilor locali care doresc să facă tranziția către un model de business de tip agricultură ecologică. Peste 400 de fermieri au fost interesați de conversia la agricultura ecologică și, în paralel, a fost lansată eticheta “În conversie la agricultura ecologică”, care marchează la raft produsele în proces de conversie. În total, Carrefour oferă în prezent peste 1.000 de produse BIO, reprezentând cea mai largă ofertă de pe piața retail din România.

PUNEM PREȚ PE PLASTIC  – În 2020, au fost colectate peste 100.000 de PET-uri în 6 orașe din țară.

Acțiunile concrete din programul Punem Preț Pe Plastic: Vino cu caserola ta de acasă a oferit clienților posibilitatea de a utiliza caserole refolosibile pentru mâncare gătită și alimente vrac, reducând astfel din cele peste 5 milioane de caserole de plastic consumate anual în magazine, introducerea pungilor biodegradabile și compostabile a redus un consum de aproape 6 milioane de pungi de plastic pe lună, iar oferta de produse biodegradabile de la raft, dezvoltată în parteneriat cu Biodeck, a oferit clienților posibilitatea de a reduce folosirea produselor de unică folosință din plastic.

Campania Plata cu PET s-a derulat în perioada 30 Octombrie – 24 Noiembrie 2020 în 6 orașe: Brașov, Baia Mare, Constanța, Târgu Jiu, Iași și București Băneasa și a avut ca rezultate: peste 5.000 de persoane au adus la punctele de colectare Carrefour aproximativ 100.000 de PET-uri, primind la schimb peste 28 de tone de fructe și legume românești; 17 ONG-uri din comunitățile locale au colectat, la rândul lor, PET-uri, în schimbul cărora Carrefour a oferit peste 2 tone de fructe și legume românești. Carrefour a derulat și un program de colectare a uleiului alimentar folosit, prin care consumatorul primește 1 litru de ulei proaspăt pentru 3 litri de ulei folosit. În 2020, peste 40.000 persoane au participat la inițiativă, fiind colectați 160.000 de litri de ulei alimentar, în schimbul a peste 55.000 litri de ulei proaspăt.

DESCHIDEM VINUL ROMÂNESC – 36 dintre cele mai iubite vinuri din program sunt disponibile acum național.

În 2020, Carrefour a continuat să extindă programul Deschidem Vinul Românesc, oferind acces producătorilor la raft și încurajând consumul de produse românești de calitate la prețuri accesibile. Astfel, prin proiectul Vin din Regiunea Ta, 36 dintre cele mai iubite vinuri, din totalul de 75 disponibile pe baza criteriului de proximitate, au fost extinse la nivel național în toată rețeaua de hipermarketuri Carrefour și într-o selecție de supermarketuri, iar numărul cramelor mici și mijlocii a crescut de la 14 până la 26 în 2020. În același timp, proiectul Exclusiv la Carrefour a vizat încheierea de parteneriate cu crame românești reputate care să dezvolte vinuri exclusiv pentru Carrefour. La finalul anului 2020, 15 vinuri au fost create în cadrul programului, de către 5 crame: Aurelia Vișinescu, Domeniul Bogdan, Via Viticola, Crama Davino și The Iconic Estate. Totodată, prin proiectul Premium, au fost listate peste 140 de vinuri în cadrul acestui pilon al programului, până la finalul anului 2020.

Programele originale Carrefour au avut un impact puternic în 2020 și pot fi consultate alături de rezultatele non-financiare în acest raport al Grupului.

SUPORT PENTRU COMUNITATE – Cutia cu Bucurie și Banca de Alimente sunt două dintre proiectele derulate de Carrefour pentru susținerea comunităților vulnerabile.

Anul 2020 a reprezentat implicare și parteneriat mai presus de business, prin susținerea oferită comunităților locale și sistemului medical aflat în impas, odată cu pandemia COVID-19. Astfel, Carrefour a dezvoltat un plan de acțiuni și intervenție, menit să vină în sprijinul medicilor aflați în linia unu, prin asigurarea de alimente pentru spitalele din România, donarea a 200.000 euro pentru echipamente medicale, donarea a 20.000 de măști și asigurarea unor mese calde pentru medici, prin proiectul #dingrijă.

Carrefour a sprijinit comunitățile vulnerabile prin Cutia cu Bucurie, un kit ce asigură necesarul de hrană pentru cel puțin două săptămâni, pentru o familie de trei persoane. În 2020, Carrefour a donat peste 4.100 de astfel de cutii, prin parteneriate cu 25 de ONG-uri. În total, peste 7.000 de persoane au beneficiat de Cutiile cu Bucurie.

Mai mult, Carrefour a oferit suport pentru continuarea activității pentru partenerii din mediul ONG: alături de Crucea Roșie Română retailerul a relansat campania „Banca de Alimente” sub conceptul „Banca pentru Altcineva”, în care au fost strânse peste 19.300 de kg de alimente, oferite către peste 4.800 de beneficiari, cu ajutorul a peste 460 de voluntari implicați în program. Un aspect definitoriu pentru companie a fost și asigurarea unui cadru sigur în magazine pentru angajații, dar și pentru clienții săi.

Prin toate măsurile extreme de siguranță și igienă din magazine, echipamentele și protocoalele sanitare excepționale, Carrefour România a primit Certificarea internațională de Conformitate – SAFE Asset Group care atestă rigurozitatea și corectitudinea măsurilor anti-Coronavirus.

PROIECTE INTERNE – Carrefour a pus la dispoziția angajaților 300 de psihoterapeuți, ca sprijin emoțional pe toată perioada pandemiei.

Carrefour alocă o atenție sporită angajaților săi prin beneficiile oferite la locul de muncă. Printre acestea, compania a avut în anul 2020, în medie, 6 ore și jumătate de training dedicate pentru fiecare angajat, crescând în medie cu 3.3 ore per angajat față de anul 2019. În plus, compania a oferit o asigurare de sănătate suplimentară  pentru 18.000 de angajați în decursul anului trecut.

Campania #PentruSuflet 2020 a venit în sprijinul unui număr de 9.020 de angajați cu o linie dedicată Carrefour, deservită non-stop de 300 de psihoterapeuți în decursul a 9.826 de ore, ca sprijin emoțional pe toată perioada pandemiei. Diversitatea și incluziunea socială reprezintă o altă componentă importantă a politicii de CSR a Carrefour România. În această direcție, 1,4% dintre angajații Carrefour România sunt persoane cu dizabilități.

carrefour

Carrefour

Carrefour România oferă clienților săi un univers de posibilități de a face cumpărături în siguranță: direct în cele peste 360 de magazine din țară, unde, cu aplicația Carrefour și casele de marcat Self Service, sesiunea de shopping devine rapidă și ușoară sau prin serviciile de online shopping cu livrare acasă sau Click & Collect: www.carrefour.ro și platforma BRINGO, disponibilă gratuit în Google Play și App Store.

Carrefour susține comunitățile în care activează prin programe și inițiative naționale pe termen lung, cu impact pozitiv în societate, în ansamblul ei: Cooperativa Agricolă Vărăști, prima de acest gen fondată de retailer în România, Deschidem Vinul Românesc și Creștem România BIO, în cadrul căreia a introdus în premieră în România, eticheta “în conversie la bio”. În plus, Carrefour a susținut atât financiar cât și prin transfer de expertiză, înființarea Fundației pentru Dezvoltarea Agriculturii, organism independent care își propune să contribuie la o schimbare sistemică a sectorului legumicol din România.


Întregul conținut al site-ului www.retail-FMCG.ro este proprietatea S.C. Retail FMCG Media S.R.L. și este protejat de legea dreptului de autor, neputând fi preluat, copiat parțial sau integral sau folosit pentru crearea de articole derivate, fără acordul expres scris în prealabil al proprietarului. Folosirea în alt scop decât cel personal sau non-comercial este strict interzisă.

Fii primul care află cele mai proaspete ştiri din #retail-ul alimentar, industria #FMCG#eCommerce#FoodService și #servicii dedicate retailului, știri pe care le vei putea primi gratuit, direct pe adresa ta de e-mail,

Abonează-te gratuit la newsletter

Publicația retail-FMCG.ro reprezintă platforma ideală pentru a vă promova produsele sau serviciile. Mai multe detalii, AICI.

retail-FMCG.ro a lansat platforma online B2B Meetings, locul de întâlnire al cererii cu oferta de echipamente, tehnologii și servicii pentru retail. B2B Meetings conectează companiile de retail cu potențialii furnizori de servicii pentru retail

Înregistrare

Depositphotos

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *