Carrefour va deschide la finalul anului un hipermarket în Piatra Neamț

Carrefour va deschide la finalul anului un hipermarket în Piatra Neamţ, în cadrul celui mai modern centru comercial din nord-estul ţării – Shopping City Piatra Neamţ – proiect ale cărui lucrări au fost demarate de dezvoltatorul New Europe Property Investments (NEPI).

CarrefourCu o suprafaţă totală construită de 33.000 mp, Shopping City Piatra Neamţ, un proiect dezvoltat 100% de NEPI, îşi va aştepta clienţii cu opţiuni variate de cumpărături și distracție, o zonă generoasă de fast food și restaurante şi multe alte modalităţi de petrecere a timpului liber pentru întreaga familie.

Centrul comercial este construit pe un teren de 7 hectare, iar la finalizarea dezvoltării sale, va avea o suprafață închiriabilă de 28.000 metri pătrați si va deservi 86.000 de locuitori ai orașului Neamț și 245.000 de persoane aflate la 45 de minute distanță.

Pentru integrarea armonioasă în comunitatea din Piatra Neamț a proiectului, dezvoltatorul a luat în considerare construirea a două sensuri giratorii, care vor fluidiza traficul în zonele Decebal și Bistriței.

“Investiția NEPI din Piatra Neamţ reprezintă mai mult decât dezvoltarea unui centru comercial regional, pentru că vom contribui consistent la dezvoltarea economică a regiunii de nord-est prin generarea directă și indirectă a sute de locuri de muncă și vom oferi locuitorilor, în premieră, opțiunea de a găsi tot ce au nevoie într-un singur loc, la cele mai înalte standarde de calitate, funcționalitate și accesibilitate.

Și pentru dezvoltarea Shopping City Piatra Neamț vom continua tradiția de colaborare și parteneriate strategice cu ancore cu acoperire internațională, după rețeta de succes pe care am aplicat-o și în alte centre comerciale ale noastre din țară. În același timp, încurajăm și susținem dezvoltarea economiei locale prin încheierea de parteneriate cu cei mai buni furnizori locali de servicii și bunuri.”, a afirmat Tiberiu Smaranda, Director Executiv NEPI.

Odată cu inaugurarea centrului comercial, la finalul anului 2016, Shopping City Piatra Neamţ va aduce și primul hypermarket Carrefour din regiune. Cu circa 250 de angajați care vor fi implicați în activități comerciale, dar vor lucra și în laboratoarele proprii de brutărie, gastronomie, patiserie, cofetărie și pizza-rotiserie, Carrefour va deveni unul dintre cei mai importanți angajatori din oraș. În plus, multitudinea de aproximativ  50.000 de articole, ce vor fi expuse pe suprafața de vânzare a magazinului de aproximativ 7.500 de mp, va putea satisface chiar și cele mai pretențioase gusturi ale locuitorilor din zonă.

“Suntem foarte mândri că vom avea primul hypermarket din județul Neamț, unde mai suntem prezenți și printr-un supermarket. Astfel, vom aduce locuitorilor din regiune un  magazin modern, atractiv și spațios, concept îmbinat cu cele mai bune produse și servicii, oferite de o echipă capabilă, ambițioasă și energetică ce va garanta calitate ridicată la cele mai mici prețuri.” a spus Andreea Mihai, Director de Marketing&Comunicare, PR&Solidaritate, Dinamică Comercială&Pricing Carrefour România.

Din portofoliul NEPI fac parte Mega Mall, Mall Promenada, Vulcan Value Center, Shopping City Timișoara, City Park Constanţa, Ploiești Shopping City, Brăila Mall, Galaţi Shopping City, Shopping City Târgu-Jiu, Severin Shopping Center, Shopping City Deva  şi alte centre comerciale în întreaga ţară, dar şi în Serbia şi Slovacia. NEPI deţine şi clădirile de birouri Floreasca Business Park, The LakeView, Aviatorilor 8 în Bucureşti, City Business Centre în Timişoara şi The Office în Cluj.

În fiecare dimineaţă puteți primi gratuit, direct pe adresa dvs de e-mail, cele mai proaspete ştiri din retailul alimentar şi din industria FMCG.

Abonaţi-vă la newsletterul zilnic gratuit.

Ți-a plăcut acest articol? Recomandă-l și altora:
Vrei să primeşti noutăţile din Retail & FMCG în fiecare dimineaţă pe email?
Alătură-te celor 6,923 cititori fideli!

Te afli aici: Prima pagină: » Retail » Carrefour va deschide la finalul anului un hipermarket în Piatra Neamț

Spune-ți părerea

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

%d blogeri au apreciat: