Clienții Lidl au donat produse pentru peste 5000 de persoane din comunități vulnerabile

În perioada 7 – 20 decembrie 2020, în colaborare cu rețeaua Băncilor pentru Alimente, Lidl a desfășurat pentru al doilea an consecutiv campania de colectare de alimente, în sprijinul persoanelor aflate în dificultate.

lidl

Cu ajutorul clienților, s-au strâns astfel peste 11 tone de alimente, care au fost distribuite prin intermediul celor 7 Bănci către aproximativ 5000 de beneficiari finali din București și județele Arad, Bacău, Brașov, Bihor, Cluj, Constanța, Iași, Ilfov, Maramureș, Neamț și Timiș.

Cea mai mare cantitate de produse – peste 3 tone, a fost strânsă în magazinele Lidl din București și împrejurimi, iar alte locații unde au fost colectate cantități importante sunt Timișoara, Cluj și Oradea, unde împreună, clienții Lidl au donat aproximativ 6 tone de produse. Produsele cel mai frecvent donate au fost alimentele de bază, precum faină, ulei, paste, zahăr, orez, mălai și conserve. Totodată, clienții Lidl au sprijinit persoanele din comunități vulnerabile și cu jucării de pluș, încălțăminte, îmbrăcăminte, produse de igienă și mâncare pentru bebeluși.

Produsele au fost distribuite în perioada sărbătorilor de iarnă către peste 5000 de beneficiari de la cele peste 100 de ONG-uri partenere a rețelei de Bănci pentru Alimente, care s-au asigurat ca bunurile să ajungă la cei care aveau nevoie de ele. Printre aceștia se numără persoane din medii defavorizate, precum orfani, bătrâni, copii, persoane cu dizabilități și adulți aflați în prag de sărăcie.

Lidl este partener al rețelei de Bănci pentru Alimente din România încă de la fondarea primei astfel de organizații, în București, în 2016. Urmărind combaterea fenomenului de risipă alimentară, o problemă îngrijorătoare atât pe plan global, dar și la nivel local, compania continuă să susțină dezvoltarea rețelei de Bănci pentru Alimente în România, atât prin donarea de produse și acordarea de sprijin finaciar, cât și prin diverse alte inițiative, precum colectele de alimente. Din martie 2020 și până la finalul anului trecut, Lidl a donat peste 85 de tone de alimente și a investit peste 2.400.000 lei în dezvoltarea rețelei.

În prezent, există Bănci pentru Alimente în București, Cluj-Napoca, Roman, Brașov, Oradea, Timișoara și Constanța, ultimele două fiind și cele mai recent inaugurate. Pe termen mediu și lung, rețeaua își propune fondarea altor bănci regionale, în orașe precum Craiova și Galați, dar și a unor noi puncte de lucru județene, pentru a acoperi toate regiunile României.

Lidl

Lidl, parte a grupului Schwarz, cu sediul central în Neckarsulm, este una dintre companiile de top de pe piața de retail alimentar din Europa. Lidl este prezent în 32 de țări din întreaga lume și în prezent operează aproximativ 11.200 de magazine și peste 200 de centre logistice în 29 de țări la nivel mondial.

Lidl este un smart discounter care le oferă clienților produse de cea mai bună calitate la cel mai bun preț. În spatele operațiunilor din magazine, din centrele logistice și din sediile centrale stau simplitatea și orientarea către eficiență. Design-ul și structura proceselor standardizate sunt asigurate de către Lidl Stiftung, cu sediul central de la Neckarsulm.

În toate domeniile sale de activitate, Lidl este o companie care acționează cu responsabilitate față de oameni, societate și mediu. Pentru Lidl, sustenabilitatea este metoda prin care își îndeplinește, zi de zi, promisiunea cu privire la calitate.


Întregul conținut al site-ului www.retail-FMCG.ro este proprietatea S.C. Retail FMCG Media S.R.L. și este protejat de legea dreptului de autor, neputând fi preluat, copiat parțial sau integral sau folosit pentru crearea de articole derivate, fără acordul expres scris în prealabil al proprietarului. Folosirea în alt scop decât cel personal sau non-comercial este strict interzisă.

Fii primul care află cele mai proaspete ştiri din #retail-ul alimentar, industria #FMCG#eCommerce#FoodService și #servicii dedicate retailului, știri pe care le vei putea primi gratuit, direct pe adresa ta de e-mail,

Abonează-te gratuit la newsletter

Publicația retail-FMCG.ro reprezintă platforma ideală pentru a vă promova produsele sau serviciile. Mai multe detalii, AICI.

retail-FMCG.ro a lansat platforma online B2B Meetings, locul de întâlnire al cererii cu oferta de echipamente, tehnologii și servicii pentru retail. B2B Meetings conectează companiile de retail cu potențialii furnizori de servicii pentru retail

Înregistrare

Depositphotos
Etichete:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *