În cei 20 de ani de activitate, Consiliul Concurenței a generat peste 1 miliard de euro economii pentru cetățenii români, arată un studiu al Academiei de Studii Economice, care a evaluat impactul politicii de concurență din România asupra a 10 industrii-cheie din economia națională.
62,41 milioane de euro au revenit sectorului de retail, iar peste jumătate din întreaga sumă revine sectorului telecomunicațiilor – 575 milioane euro.
Din 1997 şi până în prezent, au fost declanşate 345 investigaţii, din care 51,8% reprezintă autosesizări.
Din totalul de 345 de investigaţii, 69,2 % au avut ca obiect practici anticoncurenţiale, respectiv înţelegeri între companii şi abuz de poziţie dominantă, iar 15,36% au vizat concentrări economice (tranzacții) care nu au fost notificate autorității de concurență.
În cei 20 de ani de activitate, Consiliul Concurenței a aplicat amenzi în valoare de 574,8 milioane euro, cele mai mari amenzi fiind aplicate în anul 2011, 294,16 milioane euro.
Peste 90 % din sancțiuni au fost aplicate pentru practici anticoncurențiale, respectiv înțelegeri între companii și abuz de poziție dominantă, și doar 1% pentru omisunea notificării unei tranzacții.
În fiecare dimineaţă puteți primi gratuit, direct pe adresa dvs de e-mail, cele mai proaspete ştiri din Retail & FMCG – retailul alimentar şi din industria FMCG.
Abonaţi-vă la newsletterul zilnic gratuit.



