Farmec deschide primul magazin Gerovital din Galați, iar rețeaua ajunge la 12 unități

Farmec, cel mai mare producător român de cosmetice, continuă extinderea în Moldova şi inaugurează primul magazin Gerovital din Galaţi, acoperind strategic întreaga regiune estică a ţării, iar rețeaua ajunge la 12 unități.

FarmecÎn mai puţin de jumătate de an, Farmec a inaugurat magazine la Iaşi, Piatra Neamţ, Suceava şi, acum, la Galaţi.

Venim din nou în Moldova, o regiune cu foarte mulţi admiratori ai brand-ului Gerovital şi deschidem primul magazin de brand din Galaţi. Le mulţumim locuitorilor din această zonă a ţării pentru încrederea acordată brand-ului şi pentru că aleg de fiecare dată calitatea românească. În semn de recunoştinţă, inaugurăm cel de-al patrulea magazin în zona Moldovei, în numai cinci luni.”

Azi e ziua cu cele mai mari reduceri – Black Friday

„Suntem siguri că noua locaţie va fi un nou punct de atracţie pentru consumatorii noştri din Galaţi, care vor avea la dispoziţie întreaga paletă de produse, inclusiv cele mai recente game. Totodată, viyitatorii vor beneficia de consultanţă de specialitate din partea beauty advicer-ilor noştri. Vom continua să ne asumăm cu responsabilitate rolul de a fi singurul producător local de cosmetice care dispune de o reţea proprie de magazine de brand şi vom oferi consumatorilor noştri noi surprize până la final de an”, a declarat Mircea Turdean, Director General al companiei Farmec.

Lucrările de proiectare şi amenajare ale noului spaţiu au durat aproximativ 2 luni. Magazinul este situat la parterul centrului comercial Shopping City Galați, amplasat pe Bulevardul George Coșbuc, Nr. 251, având  o suprafaţă de 45 de m2  

Pe 16 noiembrie, toţi vizitatorii magazinului Gerovital din Galaţi beneficiază de o reducere de 20% pentru orice produs achiziţionat. O altă facilitate disponibilă exclusiv în magazinele Gerovital este testul gratuit de dermoanaliză. Acesta durează aproximativ 5 minute și ajută la stabilirea tipului de ten, prin folosirea unor măsurători instrumentale specifice care analizează nivelul de hidratare, elasticitate, nivelul de sebum și gradul de pigmentare al pielii.

În funcţie de rezultatele obţinute, consultanţii de frumuseţe prezenţi în magazin le pot recomanda consumatorilor produse specifice necesităţilor lor şi pot concepe scheme de tratament personalizate.

În această toamnă, reţeaua de magazine de brand Gerovital a marcat un an de la inaugurarea primului punct de vânzare. În prima jumătate a anului 2017, prin lanţul de magazine de brand, compania a înregistrat o cifră de afaceri de peste 1 milion de euro.

Farmec

Farmec S.A. Cluj-Napoca – cel mai mare producător de cosmetice cu capital 100% românesc – rămâne un brand emblemă pentru România. Portofoliul companiei impresionează o lume întreagă prin produse moderne, concepute în laboratoare performante. Compania are certificare internaţională GMP și comercializează produsele din portofoliu în aproximativ 30 țări.

La finalul lunii octombrie 2017, reţeaua de magazine de brand deţinute de Farmec cuprindea 8 magazine Farmec, amplasate în Cluj-Napoca, Arad, Brașov, Sibiu, Târgu-Mureș și Timișoara şi 12 magazine Gerovital care se găsesc în Cluj-Napoca, București (3 magazine), Constanța, Timișoara, Craiova, Ploiești, Suceava, Iași, Piatra Neamț și Galați.

În fiecare dimineaţă puteți primi gratuit, direct pe adresa dvs de e-mail, cele mai proaspete ştiri din Retail & FMCG – retailul alimentar şi industria FMCG.

Abonaţi-vă la newsletterul zilnic gratuit.

Ți-a plăcut acest articol? Recomandă-l și altora:
Vrei să primeşti noutăţile din Retail & FMCG în fiecare dimineaţă pe email?
Alătură-te celor 6,835 cititori fideli!

Te afli aici: Prima pagină: » Retail » Farmec deschide primul magazin Gerovital din Galați, iar rețeaua ajunge la 12 unități
Explorează subiecte similare:

Spune-ți părerea

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

%d blogeri au apreciat: