S-a lansat filmul „România Neîmblânzită”, un proiect produs de Auchan Retail Romania

Auchan Retail România și Transilvania Film au lansat, pe 21 martie, filmul „România Neîmblânzită”, eveniment desfășurat la Teatrul Național din București. Distribuția documentarului de lung metraj „România Neînblânzită”, un proiect produs de Auchan România, va fi asigurată de Transilvania Film, începând cu 13 aprilie.

AuchanGala lansării și avanpremiera s-au bucurat de prezența Președintelui României, Klaus Iohannis. În loja oficială, alături de Președinte, alte figuri publice au ținut să onoreze gala: directorul Teatrului Național din București – Ion Caramitru, actorul Victor Rebengiuc, directorul general al Auchan Retail România – Ionuț Ardeleanu, regizorul Tudor Giurgiu, precum și o parte dintre  “ambasadorii” filmului: actrița Maia Morgenstern, sportiva Andreea Răducan, violonistul Alexandru Tomescu, alpinistul Alex Găvan și jurnalistul Marius Constantinescu – ambasadorul principal al proiectului.

La avanpremieră, alături de multe alte personalități, au fost prezente Alteța Sa Regală Principesa Maria și Liliana Țuroiu (Președintele Institutului Cultural Român).

Gazda evenimentului a fost cunoscutul om de televiziune Cătălin Ștefănescu, care, după o scurtă introducere, i-a oferit cuvântul directorului general al Auchan Retail România, Ionuț Ardeleanu, în calitate de producător executiv al filmului România neîmblânzită.

„Este un cadou pe care dorim să-l oferim: Ministerului Educației – ne-am bucura să-l putem distribui în școli, acolo unde trebuie sădite rapid semințele bucuriei de a trăi pe aceste meleaguri; diplomației românești – pentru că vrem să-l punem la dispoziția tuturor ambasadelor și consulatelor țării; instituțiilor ce răspund de turism și mediu – sperăm să putem contribui, astfel, la promovarea României în lume.”, a declarat Ionuț Ardeleanu, directorul general al Auchan Retail România.

„E un film deosebit, un film încărcat de multă dragoste față de natură, de poezie, de lucruri pe care le bănuim, dar nu le-am văzut niciodată.”, a declarat Victor Rebengiuc.

La finalul celor 90 de minute ale documentarului, publicul a făcut cunoștintă cu echipa filmului alcătuită din:  Ellen Windemuth – producător executiv, Allison Bean – producător, Thomas-Barton Humphreys – regizor, Nainita Desai –  compozitoarea muzicii și Sarah Titcombe – asistent de producție. Realizatorii au primit flori, în semn de apreciere, din partea Președintelui României.

Gândit ca un dar pentru toți românii, filmul de lung metraj ROMÂNIA NEÎMBLÂNZITĂ este  un proiect unic, ce dezvăluie frumusețea naturală din Munții Carpați și Delta Dunării. „Unele lucruri trebuie păstrate așa cum sunt” – este mesajul pe care-l transmite filmul.

ROMÂNIA NEÎMBLÂNZITĂ este un lungmetraj produs și oferit de Auchan Retail România si este probabil primul  film documentar de lung metraj, dedicat exclusiv naturii din țara noastră, care va fi difuzat în cinematografele din toată țara. Distributia va fi asigurată de Transilvania Film, începând cu 13 aprilie.

Auchan Retail România

Auchan Retail România are în portofoliu 33 de hipermarketuri și o rețea de magazine MyAuchan. Cu peste 280.000 m2 suprafaţa netă de vânzare, peste 10.000 de angajaţi,  o cifră de afaceri cu taxe de peste 1,2 miliarde de Euro, propune celor circa 5 milioane de locuitori din orașele în care sunt prezente magazinele Auchan un comerţ modern, de calitate, cu cele mai largi game de produse şi un concept de discount generalizat, cu toate preţurile mici, permanent.

Întregul conținut al site-ului www.retail-FMCG.ro este proprietatea S.C. Retail FMCG Media S.R.L. și este protejat de legea dreptului de autor, neputând fi preluat, copiat parțial sau integral sau folosit pentru crearea de articole derivate, fără acordul expres scris în prealabil al proprietarului. Folosirea în alt scop decât cel personal sau non-comercial este strict interzisă.

În fiecare dimineaţă puteți primi gratuit, direct pe adresa dvs de e-mail, cele mai proaspete ştiri din Retail & FMCG – retailul alimentar şi industria FMCG.

Abonaţi-vă la newsletterul zilnic gratuit.

Depositphotos

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *