Immochan va deschide alte 3 centre comerciale în București, Sibiu și Craiova

Immochan, una dintre cele mai importante companii de dezvoltare imobiliară din Europa, parte din Grupul Auchan, a prezentat ieri, într-o conferinţa de presă, modul în care va opera pe piața locală în următorii ani, asumându-și rolul de dezvoltator urban, venind în întâmpinarea nevoilor oamenilor și orașelor.

ImmochaImmochan 5 anin Romania – 5 ani de activitate pe piaţa din România – leader naţional din punct de vedere a numărului de centre comerciale

5 ani de activitate în România au reprezentat pentru Immochan o dezvoltare accelerată, compania devenind lider de piață în raport cu numărul de centre comerciale administrate. Immochan Romania se află pe locul 6 în cadrul grupului din punct de vedere investiţii.

Foto: Tatian Diaconu, CEO Immochan România şi Raluca Crişan – Director de Marketing Immochan Romania

Cu operațiuni în zona de retail, Immochan și-a construit legitimitatea din postura de partener privilegiat al hipermarketurilor Auchan, alături de care deține în Romania 23 de centre comerciale. Echipa de 53 de oameni gestionează astăzi un portofoliu de 1.200 de parteneri și 150.000 metri pătrați suprafață închiriabilă.

Numai în domeniul digital, Immochan Romania a investit deja în aceşti 5 ani suma de 2 milioane de euro (reţea de internet gratuit, afişaj, countere pentru trafic cumpărători etc)

Achiziţia reţelei de supermarketuri real şi a unor galerii comerciale de către Auchan Group în noiembrie 2012 a contribuit la succesul companiei Immochan în România şi a constituit o oportunitate pentru companie de a-şi construi un portofoliu.

Cu un plan de investiții curente de 170 de milioane euro, în aceşti 5 ani, compania și-a exprimat intențiile de dezvoltare a pieței românești. “Immochan își dorește să dezvolte în continuare acele locuri unice care să aducă bucurie oamenilor zi de zi. Aceasta orientare depășește cadrul unui proiect de retail, rezidențial, office sau logistic. Este o orientare către nevoile comunităților. Nu excludem dezvoltarea de activități noi, de proiecte mixte, în parteneriat. Ne dorim să devenim unul dintre actorii majori ce își propun să dezvolte România, în colaborare cu administrațiile locale și centrale.” declară Tatian Diaconu, CEO Immochan România.

Immochan și-a afirmat deja rolul de jucător global, atent la evoluția nevoilor comunităților în proiectul de dezvoltare urbanistică inițiat in 2013, Cartierul Coresi din Brașov.

Immochan Romania aduce în atenţie conceptul de retail societal

Coresi Shopping ResortProiectul Coresi Shopping Resort deschis în martie 2015 (45.000 mp GLA) a reprezentat prima etapă a acestui proiect și un punct de reper în industrie, printr-o poziționare în zona de retail societal. Centrul este integrat în comunitate și răspunde nevoilor unei regiuni întregi, atrăgând în egală măsura localnici și turiști.

Magazinul Auchan Coresi, deschis în Centrul Comercial Coresi Shopping Resort, este cel mai mare hipermarket din Transilvania o suprafață netă de vânzare de 13.800 mp şi 58 de case de marcat.

Circa 9 milioane de vizitatori au trecut pragul centrului Coresi n 2016, o performanță remarcabilă pentru un centru comercial la început de drum.

Coresi Avantgarden sau cum Immochan Romania devine un jucător urban ce pătrunde în zona proiectelor rezidenţiale

Asocierea în 2016 cu un brand local de real estate, recunoscut în Braşov, a condus la crearea proiectului Coresi Avantgarden, cu ambiția declarată de a crea 3.000 de locuințe noi în Brașov. 570 de apartamente în 13 blocuri sunt în construcție, cu livrare pe parcursul anului 2017 și în primul trimestru din 2018.

Pteţul unui apartament este cuprins între 900 şi 950 de euro/ mp. Calitatea dezvoltatorilor și a conceptului au condus la un succes de vânzări, 95% dintre apartamente găsind cumpărători până la această dată deşi sunt încă în faza de proiect.

Immochan Romania – planuri de dezvoltare

O mare parte din centrele comerciale administrate de Immochan se află într-un proces de modernizare, prin care Immochan își dorește să aducă valoare adăugată clienților și servicii inteligente pentru shopping și socializare. Centrele comerciale din orașele Oradea și Satu Mare, au trecut deja prin acest proces și poartă azi emblema Aushopping.

Aushopping-ul este un proces de remodelare (revitalizare) a unor centre comerciale, iar bugetul pentru 2017 legat de acest proces este de 10 milioane de euro şi cuprinde 5 centre comerciale: Baia Mare, Timişoara Sud, Constanţa, Cluj-Napoca şi Piteşti Găvana.

În 2017, Immochan va continua procesul de transformare a 5 centre comerciale reprezentând 30.000 mp și o investiție totală de 10 milioane Euro. Ca urmare a acestei transformări, centrele comerciale vor atrage noi parteneri locali și internaționali și vor îmbunătăți experiența oferită locuitorilor din comunitățile cărora se adresează.

Pe termen mediu – lung, Immochan Romania va dezvolta, în următorii ani, 3 proiecte de retail în oraşele Bucureşti, Sibiu şi Craiova, unde, parţial, s-au achiziţionat deja terenurile. „Sperăm ca în următorii 5 ani să avem mai mult de 3 proiecte deschise, iar unul dintre ele l-am putea demara chiar în acest an. Sper să vă dau mai multe detalii despre acesta din urmă la mijlocului anului 2017,” a declarat Tatian Diaconu.

Immochan România a luat ființă în ianuarie 2012, administrând, în prezent, un portofoliu de 23 de centre comerciale la nivel național. Immochan şi-a format expertiza de operator global în jurul a patru direcţii de business: dezvoltarea de proiecte imobiliare mixte ; leasing pentru centrele comerciale şi a retail park-urilor; activităţi de property management şi asset management.

În fiecare dimineaţă puteți primi gratuit, direct pe adresa dvs de e-mail, cele mai proaspete ştiri din Retail & FMCG – retailul alimentar şi industria FMCG.

Abonaţi-vă la newsletterul zilnic gratuit.

Depositphotos

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *