Kaufland România inaugurează pe 28 ianuarie 2021, două magazine, în Piatra Neamț și în Sibiu. În total, retailerul creează peste 200 de locuri de muncă noi, aproximativ 100 de locuri în fiecare dintre cele două noi unități. Prin aceste deschideri, compania ajunge la o rețea națională de 141 de hipermarketuri.
Sibiu
Al patrulea magazin din Sibiu este situat pe Calea Șurii Mari, nr. 37, Sibiu, jud. Sibiu și dispune de o suprafață totală de peste 5500 metri pătrați, dintre care peste 3000 metri pătrați sunt destinați spațiului interior de vânzare. Cu ocazia deschiderii, clienții vor fi așteptați cu reduceri și promoții speciale.
Magazinul are disponibile 248 de locuri de parcare, din care 12 locuri pentru persoanele cu dizabilități și 7 locuri de parcare destinate părinților. Pe perioada stării de alertă, programul de lucru va fi de la 6:30 și până la 21:00 de luni până sâmbătă, iar duminică de la 8:00 la 21:00.
Noul Kaufland Sibiu va oferi o stație de încărcare electrică cu putere sporită: 50KW. Poziționat lângă autostrada A1, facilitează utilizarea acesteia de către șoferii aflați în tranzit.
Hipermarketul este prevăzut cu 9 case de marcat standard dintre care 2 destinate persoanelor cu dizabilități și alte 4 case express tip self-service.
În galeria comercială a magazinului, clienții au acces și la o zonă de Food Court, ce cuprinde o cofetărie, pizzerie, o farmacie, un petshop, un centru pentru copiere chei, dar și un punct Tabac Xpress.
Piatra Neamț
Kaufland deschide și al doilea magazin din Piatra Neamț situat pe Strada Bistriței, nr. 2B, Piatra Neamț, jud. Neamț, ce va avea o suprafață totală de peste 4500 metri pătrați, din care peste 3000 metri pătrați sunt destinați spațiului interior de vânzare. La fel ca și în noul magazin din Sibiu, în ziua deschiderii clienții vor fi întâmpinați cu promoții speciale.
Programul de lucru din această perioadă va fi de la 6:30 și până la 21:00 de luni până sâmbătă, iar duminică de la 8:00 la 20:00.
Noul magazin din Piatra Neamț este prevăzut cu 8 case de marcat standard, dintre care 2 destinate persoanelor cu dizabilități și alte 4 case express tip self-service.
Acesta pune la dispoziție 290 de locuri de parcare, din care 11 locuri pentru persoanele cu dizabilități și 6 locuri de parcare pentru părinți.
Zona de Food Court din Piatra Neamț va include o pizzerie, o cofetărie, o farmacie și un punct de schimb valutar.
Magazinul oferă stații e-charge de încărcare rapidă a mașinilor electrice.
Kaufland Sibiu și Kaufland Piatra Neamț au un raion extins de pește proaspăt, cu un sortiment variat, legume, fructe, produse proaspete la vitrină cu servire asistată, brutărie, raion de produse congelate, alimente de bază, dulciuri, băuturi, produse nealimentare și drogherie.
Ambele magazine nou deschise promovează sustenabilitatea și pun la dispoziția clienților infrastructuri ecologice de reciclare.
Kaufland România
Kaufland se numără printre cele mai mari companii de retail din Europa, cu 1.300 de magazine în 8 țări, 132.000 de angajați și o rețea de 141 de magazine în România.
Întregul conținut al site-ului www.retail-FMCG.ro este proprietatea S.C. Retail FMCG Media S.R.L. și este protejat de legea dreptului de autor, neputând fi preluat, copiat parțial sau integral sau folosit pentru crearea de articole derivate, fără acordul expres scris în prealabil al proprietarului. Folosirea în alt scop decât cel personal sau non-comercial este strict interzisă.
Fii primul care află cele mai proaspete ştiri din #retail-ul alimentar, industria #FMCG, #eCommerce, #FoodService și #servicii dedicate retailului, știri pe care le vei putea primi gratuit, direct pe adresa ta de e-mail,
Abonează-te gratuit la newsletter
Publicația retail-FMCG.ro reprezintă platforma ideală pentru a vă promova produsele sau serviciile. Mai multe detalii, AICI.
retail-FMCG.ro a lansat platforma online B2B Meetings, locul de întâlnire al cererii cu oferta de echipamente, tehnologii și servicii pentru retail. B2B Meetings conectează companiile de retail cu potențialii furnizori de servicii pentru retail
Înregistrare
